Ce mai citim: recomandările bibliotecarului

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 august 2018, 06:00 / actualizat: 12 august 2018, 9:25

Într-o lume în care suntem absorbiți de actualitate, de temele de politică internă și externă, delicate situații economice sau sociale, Andrei Pleșu ne propune în cartea lui, Despre inimă și alte eseuri, să ne oprim un pic și asupra rostului și istoriei inimii, neliniștilor și promisiunilor bătrâneții, meteahnei prostiei, sensului răului, cele patru dileme perene ale omului.
În contextul unei lumi care este acaparată de actualitate și viteză, autorul încearcă, cu umor subtil și profunzime, printr-un rafinat dialog cu cititorul, să îl îndrepte spre acele teme care vor fi întotdeauna în actualitate, indiferent de cultura căreia îi aparținem, naționalitate și culoarea pielii.
Cele patru eseuri cuprinse în acest volum „Despre inimă”, „Despre bătrânețe”, „Despre prostie”, „Despre problema răului”, însoțite de generoase propuneri de lectură, aduc în discuție, de fapt, esența fiecăruia dintre noi, acele teme care sunt fundalul intim al gândirii omului în particular și cauza ultimă a frământărilor sociale, în general. Eseurile din acest volum, care au constituit subiectul unor conferințe susținute de Andrei Pleșu, oferă cititorilor privilegiul și plăcerea unui „dialog” – savuros, dintr-o perspectivă neașteptată și cu bogate referințe culturale.

„Îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice, în afara hărțuielii cotidiene”, zice Andrei Pleșu.

„Despre inimă” este eseul care adună în paginile sale cea mai mare diversitate, un tezaur de informații care ne plimbă de la anatomie până la gândirea orientală și parabolele biblice. Este probabil și cel mai teoretic dintre cele patru texte ale volumului.
De la inima clinică, cea care se poate afla în atenția medicilor, asociată spontan cu ideea de moarte, eseistul face trecerea către „inima romantică”. Putem avea „inimă grea” sau „inimă mare”, putem suferi de „inimă albastră” fără ca acestea să reprezinte simptome clinice, ci o radiografie a sentimentelor noastre. Când spunem că „vorbim din inimă” ne referim la profunzimile autentice ale ființei noastre.
Inima, ca spațiu al cunoașterii, al înțelegerii în esență a lucrurilor este luată în discuție de eseist, care prezintă cititorului referințe literare, filozofice și teologice în sprijinul afirmațiilor sale.

„Despre bătrânețe” este un eseu mai practic, un scurt ghid pentru cei care se află la vârsta senectuții și consideră că drumul lor în viață s-a încheiat, aici Andrei Pleșu oferă o imagine evocatoare și stimulatoare.
„Ce curios! Se moare de milioane de ani și lumea încă nu s-a învățat cu asta!” Remarca îi aparține lui Constantin Noica, citat de Andrei Pleșu în eseul „Despre bătrânețe”. Cu luciditate și umor, vârsta senectuții este pusă sub lupa filozofului, care, apelând la Sofocle, Cicero și viziunea creștină asupra acestei vârste descrie „aventura” bătrâneții cu avantajele și neajunsurile ei.

„Despre prostie” este, cu siguranță, cel mai spumos dintre toate eseurile, având nuanțe de umor fin, deși, când înțelege realitatea din spatele descrierilor, cititorul n-are cum să nu fie atins de o undă de dezamăgire.

„Nu e om să nu treacă, din când în când, prin crize de prostie. Trebuie să fii foarte prost ca să crezi că n-ai fost prost niciodată. Dar ești scuzabil dacă îți iei, la timp, distanță față de derapajele proprii”. Chiar dacă ne amuzăm citind această frază din eseul „Despre prostie” nu putem să nu apreciem cât de exactă este constatarea. Neobișnuita incursiune pe teritoriul a ceea ce definește cuvântul „prostie” este una pe cât de savuroasă, pe atât de instructivă. Odată ce aflăm că de prostie nu este nimeni scutit, nici cele mai inteligente persoane, ne simțim mult mai ușurați.
Întregul arsenal al prostiei este analizat de eseist. Nici „prostia cultă” nu scapă de privirea obiectivă a autorului..
Portretele unor categorii de proști – „prostul solemn sau cel vesel, prostul volubil sau cel harnic și mămos” – sunt realizate prin observații similare celor cu care se identifică o boală. Cititorii vor deveni, desigur, curioși să vadă cui pot aplica diagnosticul sugerat de Andrei Pleșu.

În fine, ultimul eseu, „Despre problema răului”, este cel mai tulburător prin conținut, însă rezoluția rămâne fixată undeva în mintea cititorului, el așază dialogul într-un registru mult mai grav. „Răul este esențialmente zâzanie, vrăjmășie, dușmănie. Dar n-ar exista progres interior, viață spirituală, dacă am fi tot timpul în norii soluției.” Până la urmă, chiar dacă am vrea să înțelegem în profunzime această problemă de care se izbește fiecare dintre noi, „răul participă la un joc misterios, complicat și necesar” ne spune Andrei Pleșu și este „un mister al economiei lumii”.

Fiecare eseu merită savurat în liniște, cu un creion în mână. Așa cum suntem deja obișnuiți, Andrei Pleșu pune problema într-un mod diferit, sărind în afara clișeelor la modă. Textul lui se distinge prin erudiție, prin profunzime, prin spațiile culturale pe care le deschide înaintea publicului cititor. Sub condeiul său, temele dobândesc culori surprinzătoare, stârnind în mintea noastră idei care, altminteri, n-ar fi luat ființă.
Un element caracteristic al cărții este faptul că aceasta nu oferă răspunsuri, iar dacă ar fi fost altfel, s-ar fi pierdut mult din capacitatea cărții de a stârni ecouri prelungi în mintea și în sufletului celui care citește. Andrei Pleșu se limitează la a invita înaintea noastră o problemă, rugând-o să defileze în fața noastră, expunându-i punctele tari și punctele slabe pentru ca, apoi, să ne lase nouă provocarea de a cădea de acord cu cele spuse sau de a ne opune cu contraargumente.
Volumul Despre inimă și alte eseuri se poate citi repede sau încet, degustându-l ca pe o mâncare bună. Mai devreme sau mai târziu, mai lesne sau mai greu, vor ieși odată și în calea noastră, prostia, moartea, răul, iar dacă atunci ne vom aduce aminte de aceste cuvinte meșteșugite, am putea fi în avantaj, cu o secundă înaintea timpului.

În cartea Luminile şi umbrele sufletului, autorul, Petru Creţia realizează cu măestrie un tablou al complexităţii şi adâncimii sufletului uman, arătând că omul, deşi este un amestec complicat şi ambiguu de lumini şi umbre, urâţenii şi frumuseţi, puteri şi neputinţe, chinuri şi vulnerabilităţi, totuşi nu rămâne o fiinţă indescifrabilă şi nici damnată. Nu este un tratat de morală, ci mai degrabă o călăuză către adevărul din noi înşine, o analiză mai atentă a stărilor definitorii ale omului din noi, a greului şi a grabei nesfârşite a vieţii noastre de zi cu zi.
Eseurile din cartea aceasta sunt tămăduitoare pentru spirit, luminează înţelegerea asupra vieţii, pasiunilor şi viciilor ce ne înlănţuie, descoperă metode eficiente de a ieşi din starea de confuzie a cugetului pentru a evolua către bucuria de a trăi sau vrednicia de a fi om.
Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înșine.
Omul este o ființă complicată, dar nu indescifrabilă., vulnerabilă, dar nu damnată, iar sufletul său este în stare să compenseze urâțeniile și josniciile naturii sale.
„Atenția noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverșunată a vieții. Prea mulți caută să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau o iluzie. Cum să-ți mai găsești reperele în noianul acesta de informații și de ispite care par a spune totul despre noi și a ne da toate soluțiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înșine ceea ce ar face ca relația noastră cu lumea să devină, dacă nu mai ușoară, cel puțin mai limpede?„, zicea Petru Creția.

Asemenea informații vrea să dea cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conține.
Aici vom găsi pagini încântătoare despre demnitate, cuviinţă, vrednicie, dreptate, adevăr, credinţă, dar şi despre mediocritate, ticăloşii, prostie, suferinţă, văicăreală, superficialitate, tristeţe şi multe altele.
În paginile acestei cărţi, oricine se poate regăsi; pagini savuroase, cuceritoare, simple, dar cu înţelesuri şi semnificaţii adânci, venite, parcă, din înţelepciunea aurorală a filosofilor stoici, ne îndeamnă la meditaţie, introspecţie, orientare către universul interior al spiritului şi cunoaştere de sine. Oricine va citi această carte va fi pe deplin încredinţat că a citit una din cele mai valoroase şi mai frumoase cărţi ale culturii române; se va simţi câştigat, înălţat, edificat, luminat.

Puteți citi sau reciti aceste minunate cărți, împrumutându-le de la Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj, de la Secția Împrumut pentru Adulți și Artă.

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană Octavian Goga, Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.