Ascultă Radio România Cluj Live

Sindicatele aduc acuze privind pesta porcină africană

Sindicatele aduc acuze privind pesta porcină africană

Articol de student, 7 august 2018, 08:30

Sindicatele din domeniul industriei alimentare le reproşează autorităţilor că nu au luat măsuri din timp pentru a evita criza pestei porcine africane, deşi Uniunea Europeană avertiza România încă de anul trecut în legătură cu acest risc.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a afirmat că ţara noastră ar putea fi penalizată, iar o eventuală interdicţie temporară a exportului de carne de porc ar afecta zootehnia:

Este cert că situaţia a fost scăpată de sub control şi s-a acţionat târziu. Sincer, acum riscăm foarte mult ca UE să ne penalizeze şi să avem o interdicţie cum am mai avut-o în urmă cu ceva ani de zile. Atunci am avut pentru patru ani, dar o interdicţie la export de doi ani de zile, minim, înseamnă pierderi foarte mari pentru unii procesatori care exportă preparate din carne. Şi atuni se pierd afaceri, se pierd locuri de muncă, deci efectele negative pot fi deosebite. Se va apela la importuri, riscăm ca aceste importuri să crească şi să ajungă undeva spre 80 – 90%. (Dragoș Frumosu)

Proprietarii de animale care au fost afectaţi de pesta porcină africană vor primi despăgubiri pentru pierderile suferite, iar cea mai recentă rectificare bugetară prevede fonduri suplimentare pentru programul de eradicare a acestei boli.

Pesta porcină africană continuă să se extindă, numărul focarelor fiind acum de aproape 580 în 100 de localităţi din opt judeţe, potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor.

Până în prezent au fost sacrificaţi peste 78.000 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei, iar autorităţile continuă să ia măsurile specifice pentru limitarea răspândirii bolii.

În plus, vor fi vânaţi porcii mistreţi din zonele afectate, iar în punctele de trecere a frontierei vor fi instituite filtre pentru dezinfecţie, inclusiv pentru mijloacele de transport rutier.

Situaţia cea mai dificilă este în judeţul Tulcea, unde aproximativ 60.000 de animale au fost sacrificate.

Şi în judeţele Brăila şi Ialomiţa sunt luate măsuri pentru limitarea efectelor pestei, iar maşinile sunt dezinfectate la intrarea şi la ieşirea din localităţile cu probleme.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Stirea zilei marți, 5 martie 2024, 14:26

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România. Marți, 5 martie, a pornit primul utilaj pentru forajul...

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Stirea zilei miercuri, 14 februarie 2024, 08:42

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor

Mai multe instituţii – printre care şi DIICOT – investighează atacul cibernetic care a afectat activitatea a 25 de unităţi medicale...

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Stirea zilei marți, 13 februarie 2024, 06:00

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România

Marți, 13 februarie, va fi Ziua mondială a Radioului, mijloc de informare pe care UNESCO îl apreciază ca pe o parte esențială a vieții...

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 13:23

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]

UPDATE: ora 13.35 Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul din Sighetu Marmației se numără printre...

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 09:29

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor

La şedinţa de săptămâna trecută PSD şi PNL nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Cea mai vehiculată variantă este ca în 9 iunie,...

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor
Stirea zilei vineri, 9 februarie 2024, 12:07

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]

UPDATE: ora 16.14 România este pregătită pentru orice decizie în procesul privind Roşia Montană, dă din nou asigurări premierul Marcel...

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]
Stirea zilei joi, 8 februarie 2024, 12:02

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]

UPDATE: ora 18.00 Liderii PSD şi PNL nu au ajuns la o concluzie finală în privinţa comasării alegerilor, în urma şedinţei de coaliţie...

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]
Stirea zilei miercuri, 7 februarie 2024, 09:14

Se lucrează la un proiect de lege privind introducerea stagiului militar voluntar

Ministerul Apărării Naţionale lucrează la un proiect de lege privind introducerea stagiului militar voluntar, document ce ar putea intra în...

Se lucrează la un proiect de lege privind introducerea stagiului militar voluntar