Ascultă Radio România Cluj Live

Consumul exagerat sau abstinența totală de alcool, duc la demență

Consumul exagerat sau abstinența totală de alcool, duc la demență

Articol editat de cristina.rusu, 7 august 2018, 12:00

Un studiu a sugerat existenţa unei legături între abstinenţa de acool la vârsta mijlocie şi dezvoltarea demenţei ulterior în viaţă.

Studiul publicat în The British Medical Journal, a descoperit că cei care nu beau deloc alcool la 50 de ani prezintă un risc cu 45% mai mare de a se îmbolnăvi decât cei care beau moderat. Starea de sănătate a 9.000 de persoane a fost studiată, începând cu mijlocul anilor 1980.

Cantitatea de alcool consumată a fost unul dintre punctele luate în considerare. Cercetătorii au studiat fişele medicale şi au descoperit 397 cazuri de demenţă.

Ei au concluzionat că atât abstinenţa, cât şi consumul excesiv de alcool la vârsta mijlocie sunt legate de un risc mai mare de dezvoltare a demenţei, în comparaţie cu cei care beau între una şi 14 unităţi pe săptămână.

Alzheimer’s Research UK au afirmat că sunt necesare cercetări suplimentare, adăugând că studiul a luat în considerare doar cantitatea de alcool consumat la vârsta mijlocie, fără a consemna şi consumul anterior.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație
Diverse miercuri, 24 aprilie 2024, 06:00

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație

Sacoul galben narcisă, decorat cu nasturi aurii, pe care Prințesa Diana l-a purtat ​​în timpul unei călătorii la Hong Kong în 1989 se...

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație
Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă
Diverse marți, 23 aprilie 2024, 12:00

Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă

Există diverse soiuri de radicchio, care diferă nu numai prin aspect, ci şi prin compuşi şi gust. Leguma este cunoscută de oameni drept aliment...

Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă
În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară
Diverse marți, 23 aprilie 2024, 06:00

În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară

Între zidurile unui apartament de la etajul cinci al unei clădiri din Villa Ada, un cartier elegant al Romei, a fost găsită o comoară.  ...

În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară
„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 12:00

„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier

Fructele cresc în ciorchini la baza frunzelor, salak fiind cunoscut şi sub denumirea de fructele şarpelui, deoarece coaja sa are un aspect solzos....

„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 09:32

Nutella – 60 de ani într-un borcan!

Cei 60 de ani, celebrează geniul lui Michele Ferrero, care în 1964 a inventat crema de alune și ciocolată.   Timp de decenii a fost o...

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 12:00

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii

Alimentația nesănătoasă poate duce la creșterea riscului de îmbolnăvire, iar copiii în perioada de creștere sunt vulnerabili la...

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

Se pot descifra visele păsărilor?

Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Buenos Aires a aruncat o nouă lumină asupra acestei întrebări intrigante prin...

Se pot descifra visele păsărilor?
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:00

O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit

Aceste ţigle conţin celule solare fotovoltaice, care îi permit sitului arheologic inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial să îşi...

O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit