Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: cărți de luat cu noi în vacanță

Ce mai citim: cărți de luat cu noi în vacanță

Articol de Bianca Câmpeanu, 5 august 2018, 01:00

Voi începe cu o mărturisire. Nu cred în conceptul de ”cărți de vacanță” asimilat cel mai adesea lecturilor ușurele. Cine spune că dacă afară e cald și soare e musai să citim cărțulii fără prea mare valoare literară? Dimpotrivă, cred în magia pe care o exercită concediul asupra noastră: ne relaxăm și avem o grămadă de timp liber în care să recuperăm lecturile restante.

Prima pe lista cărților bune de citit vara aceasta: Richard Ford – Femei cu bărbați, apărută recent la Editura Vellant. Sînt trei proze scurte, în fapt niște nuvele mai lungi ce comunică între ele, astfel că pot fi citite ca un roman. Toate au în centru cîte un bărbat, dar accentul cade pe femeile din jurul lor.

Femei cu barbati

Sînt trei povești despre dragoste și adulter, despre vină și ambiguitate. Triunghiuri amoroase, căsnicii destrămate, relația dintre părinți și copii sînt zugrăvite cu mînă de maestru de Richard Ford, unul dintre cei mai buni prozatori americani. Dacă nu ați citit pînă acum ”Rock Springs”, vă recomand și acest volum de povestiri tradus la noi în 2017 de Marius Chivu.

New York Times a publicat zilele trecute un articol foarte fain numit ”Cold books for hot days”, cărți care ne răcoresc pe caniculă. Am preluat din acest articol romanul Copila de zăpadă, scris de Eowyn Ivey. A fost numit de critici „un debut magic“, „cuceritor, poetic si fermecator“. Apărută in 2012 in Statele Unite, cartea a fost tradusă în același an și română de Veronica Niculescu, la editura Polirom.

Atmosfera de basm a ținuturilor acoperite de zăpadă din Alaska se împletește cu realitatea dură a vieții de fermier într-o regiune sălbatică, neprietenoasă, care nu-și dezvăluie ușor secretele. Ajuns deja la jumătatea vieții, un cuplu se luptă să-și clădească o viață nouă în Alaska anilor ’20, însă durerea pricinuită de lipsa copiilor sapă o prăpastie tot mai adâncă între ei. Amândoi sunt foarte afectaţi de moartea singurului copil, dar nu vorbesc despre asta, fiecare îşi duce suferinţa aşa cum ştie, fără să comunice cu celălalt. Într-o seară, când dă prima ninsoare, ei ies în curte şi fac o fetiţă de zăpadă pe care o îmbracă cu un fular şi nişte mănuşi roşii de lână. A doua zi, fetiţa de zăpadă dispare, dar își face apariția o fetiţă adevărată, care poartă fularul şi mănuşile creaturii de nea. Copila de zăpadă” vorbește într-un stil cuceritor despre iubire și speranță.

Și dacă tot a fost vorba despre zăpadă și cărți bune de citit cînd e cald, căutați neapărat la editura Humanitas romanul scris de tătăroaica Guzel Iahina, Zuleiha deschide ochii, o altă carte de debut extraordinar de bine scrisă, lăudată de marii scriitori ruși Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin.

zuleiha-deschide-ochii-Guzel-Iahina

Subiectul cutremurător al lagărelor din Siberia, lupta pentru supraviețuire și un frig năpraznic răzbat din paginile acestei cărți. Veți rămîne în minte cu imaginea devotamentului de care este capabilă o mamă și cu gerul cumplit, cu zăpada care cade grea, ca o pedeapsă.

Ca să închei în altă notă, mai estivală totuși, ultima carte recomandată azi este biografia lui Zlatan Ibrahimović, pentru că o bună parte a verii a stat sub semnul campionatul mondial de fotbal.

Zlatan Ibrahimovic

S-a tradus în anul 2015 la Editura Publica și vă asigur că merită citită chiar dacă nu sînteți microbiști. Cotidianul The Guardian o aprecia drept ”Cea mai convingătoare autobiografie apărută vreodată sub semnătura unui fotbalist”. Povestea lui Zlatan este spusă cronologic, din vremea când era un copil de imigranţi care dribla mingea ca să nu ia bătaie până când a ajuns jucătorul considerat de multă lume genial. Sigur, cu toate excentricitățile care vin la pachet. Dar accentul cade pe încăpățînarea și perseverența cu care Zlatan a vrut să demonstreze tuturor că e bun. Stilul alert și captivant prezintă ascensiunea unui puști care venea dintr-o familie dezorganizată și căruia nimeni nu i-a acordat prea multe șanse.

Indiferent ce cărți alegeți vara asta, sper să vă țină departe de stresul cotidian.

 

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

 

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 28 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Nu te găsesc pe nicăieri, publicată în 2021 la Editura Publica e cartea autobiografică a autoarei Laura Ionescu, care și-a descoperit pasiunea...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? duminică, 21 ianuarie 2024, 06:00

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului

”Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, Casa Cărții de Știință, 2023, traducere din limba franceză și note de Alexandra Ionel Născut la...

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 14 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare

Am vizitat pentru prima dată Serbia și Bosnia în vara anului 2021 și întrebarea care mi s-a învârtit prin minte multă vreme a fost legată de...

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]
Ce mai citim? duminică, 24 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]

”Maniunea”, Narine Abgarian, editura Frontiera, 2023, traducere în limba română de Anca Irina Ionescu Când am aflat că Editura Frontiera a...

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]
Ce mai citim? duminică, 17 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Romanul lui Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face, apărut la editura Humanitas, în anul 2022, este o carte despre erorile,...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 10 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”

Vă recomand astăzi o carte publicată recent în colecția n’autor ficțiune, ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, cel de-al...

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”
Ce mai citim? duminică, 3 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]

A apărut în această toamnă la editura Casa Cărții de Știință traducerea romanului câștigător al premiului Celor Cinci Continente ale...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]
Ce mai citim? duminică, 26 noiembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – ”Interior zero” [AUDIO]

Interior zero, primul roman al Laviniei Braniște, își are rădăcinile în același cotidian din care s-au născut și primele două volume de...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – ”Interior zero” [AUDIO]