Ascultă Radio România Cluj Live

Capriciile verii au pus ”pe butuci” afacerile sibienilor care dețin ștranduri

Capriciile verii au pus ”pe butuci” afacerile sibienilor care dețin ștranduri

Articol de Bianca Câmpeanu, 30 iulie 2018, 16:21

Vara capricioasă afectează serios bugetul celor care au afaceri cu ștranduri. Așa se face că majoritatea administratorilor se plâng de faptul că afacerile din domeniu merg prost.

Vremea a fost extrem de capricioasă în județul Sibiu, în primele luni de vară. A plouat aproape zilnic, lucru ce a cam pus pe butuci afacerile administratorilor de ștranduri. Din cauza vremii neprielnice, a avut de suferit și Stațiunea Ocna Sibiului. Numărul turiștilor care au vizitat Lacurile Naturale Ocna Sibiului a scăzut drastic. Au fost doar 36.000 de vizitatori comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost 110.000. În continuare administratorul SC Lacuri Naturale Ocna Sibiului, Ionuț Costea.

Ne-au scăzut încasările undeva la 50%. Problema noastră este lipsa soarelui. Condițiile s-au îmbunătățit față de anul trecut. Nu ar fi un motiv pentru care să nu vină turiștii, ci dimpotrivă ar trebui să vină mai mulți. Noi vom fi prezenți până în 2-3 septembrie și dacă este nevoie prelungim perioadasezonului, dar oamenii își termină concediile, încep școlile, începe sezonul murăturilor, să spunem că au alte priorități. Pot spune că din 26 august se schimbă tarifele, intrarea va fi 10 lei, pentru copii va fi gratuity și vor beneficia și de loc de parcare gratuit. Sunt tot felul de facilități pe care le încercăm să le punem în practică pentru a atrage turiști. Suntem foarte dezamăgiți mai ales că noi am făcut investițiile necesare. Am făcut un loc de joacă noi care a costat aproximtaiv 30.000 de eur, o baterie nou de dușuri care a valorat și ea vreo 50.000 de euro, cheltuieli sunt și salariile angajaților deoarece oamenii trebuie plăți chiar dacă nu au de muncă. (Ionuț Costea)

Perimetrul de protectie hidrologică al Stațiunii Ocna Sibiului cuprinde 53 hectare, 14 lacuri antroposaline și alte lacuri mai mici apărute pe cale naturală. Lacul fără fund, Lacul Rândunica, Lacul Brâncoveanu, Lacul Negru sau Lacul Verde sunt cele mai cunoscute și apreciate de vizitatori. De asemenea, stațiunea mai este cunoscută și datorită proprietăților benefice ale nămolului asupra sănătății. Cu toate acestea, proprietarii pensiunilor din zonă se plâng că în luna iulie, procentul cazărilor nu a trecut de 60%. Vara anului 2018 a adus cel mai slab profit din ultimii șase ani. Cu detalii vine managerul unei pensiuni, Ion Bunea:

Mă raportez comparative cu alți ani la gradul de ocupare al pensiunii, care în acest an a fost de aproximativ 60%. Ca alternative de aș petrece timpul liber în perioada ploioasă, turiștii au avut tenisul de masă, șahul, remi sau table. Pensiunea va rămâne deschisă toată luna august și poate din septembrie dacă va fi timp frumos. Cred că în 2011 sau în 2012 am mai avut parte de un sezon ploios, dar nu ca în acest an. (Ion Bunea)

Numărul mic al turiștilor a fost influențat și de inundațiile care s-au produs la începutul lunii iulie în orașul Ocna Sibiului. În urma ploilor abundente, pompierii au intervenit pentru a scoate apa care a pătruns în 15 gospodării, afectând curțile, pivnițele și subsolurile localnicilor.

 

Radio Antena Sibiului

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ascultă Radio Antena Sibiului online AICI.

Obiceiuri simple care te fac mai fericit în fiecare zi
Diverse sâmbătă, 23 martie 2024, 00:00

Obiceiuri simple care te fac mai fericit în fiecare zi

O descoperire suprinzătoare a fost făcută în acest sens de profesorul de la Universitatea din Bristol, Bruce Hood. Putem fi fericiţi, dar pentru...

Obiceiuri simple care te fac mai fericit în fiecare zi
Arborele Anului 2024
Diverse vineri, 22 martie 2024, 16:00

Arborele Anului 2024

„Inima grădinii”, așa cum este numit fagul premiat, are aproximativ 200 de ani și este al treilea copac consecutiv polonez care câștigă...

Arborele Anului 2024
Beneficiile și dezavantajele consumului de cafea
Diverse vineri, 22 martie 2024, 12:00

Beneficiile și dezavantajele consumului de cafea

Oamenii de ştiinţă din întreaga lume au controverse zilnice pe tema beneficiilor şi dezavantajelor consumului de cafea.   Majoritatea...

Beneficiile și dezavantajele consumului de cafea
Țara care descurajează cumpărarea hainelor de tip „fast-fashion”
Diverse vineri, 22 martie 2024, 06:00

Țara care descurajează cumpărarea hainelor de tip „fast-fashion”

Guvernul francez vrea să încurajeze populaţia să achiziţioneze haine din materiale sustenabile, în locul celor ieftine de import care sunt...

Țara care descurajează cumpărarea hainelor de tip „fast-fashion”
Diverse joi, 21 martie 2024, 12:00

De ce are nevoie creierul de zahăr?

Potrivit specialiştilor, organismul poate extrage energie şi din ţesutul adipos, dar creierul are nevoie în principal de glucoză, pe care o...

De ce are nevoie creierul de zahăr?
Diverse joi, 21 martie 2024, 06:00

Vierme care depune ouă şi își hrăneşte puii cu lapte

Până acum, se credea că această specie de vierme originară din Brazilia folosea o combinație dintre tentaculele sale faciale și nămol pentru...

Vierme care depune ouă şi își hrăneşte puii cu lapte
Diverse miercuri, 20 martie 2024, 17:06

Obiceiuri ciudate din secolul XIX

Multe lucruri bune provin din Anglia secolului XIX; avem în acest sens cărţile lui Charles Dickens şi Jane Austen, ilustratele de Crăciun şi...

Obiceiuri ciudate din secolul XIX
Diverse miercuri, 20 martie 2024, 12:00

Alimentele care influențează aspectul fizic al omului

Unele produse pot reduce atractivitatea, la această concluzie neașteptată a ajuns cercetătorii francezi de la Universitatea din Montpellier, care...

Alimentele care influențează aspectul fizic al omului