Ascultă Radio România Cluj Live

Ziua constantei Pi: sărbătorim mâncând plăcinte!

Ziua constantei Pi: sărbătorim mâncând plăcinte!

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 22 iulie 2018, 06:00 / actualizat: 22 iulie 2018, 13:46

Zile internaţionale sau mondiale sunt celebrate cu duiumul. În fiecare zi avem motiv să sărbătorim câte ceva. Uneori celebrăm mai multe lucruri deodată, chiar dacă acestea se potrivesc în mod un pic caraghios. Astăzi este ziua mondială a constantei matematice Pi şi a mâncatului de plăcinte.

Pi provine din cuvântul grecesc perimetros şi reprezintă raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul acestuia. Valoarea lui Pi este constantă, fiind mereu apropiată de 3.14159. Cu toate că era cunoscută şi de matematicienii Antichităţii, litera grecească Pi pentru a o desemna este folosită doar din secolul al 18-lea.

Primul document atestând raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul său provine din Egiptul antic. Acesta stabilea valoarea la 3.16. În Mesopotamia se foloseau 3.25 sau 3 ca valori aproximative, valori care au fost preluate şi de evrei. Într-adevăr, menţiuni ale dimensiunii cercului întâlnim chiar şi în Biblie: „A mai făcut o mare, turnată din aramă, de zece coţi de la o margine a ei până la cealaltă margine, rotundă de jur împrejur; înaltă de cinci coţi şi groasă cât o cuprindea o sfoară de treizeci de coţi„, spune Sfânta Scriptură despre podoabele templului construit de regele Solomon..

Iniţial 3 era valoarea lui Pi şi în China. Cu aproximativ 2000 de ani în urmă, împăraţii chinezi au stabilit printr-o lege valoarea la 3.125. Cel mai cunoscut personaj istoric care s-a ocupat cu calcularea constantei a fost Arhimede, care a trăit cu trei secole înaintea erei noastre.
Trebuie să-l pomenim şi pe englezul William Shanks, care a fost un adevărat martir al Pi-ului. Shanks şi-a petrecut 30 de ani din viaţă calculând zecimalele acestuia.

Astăzi, valoarea lui Pi poate fi calculată la nivelul milioanelor de zecimale cu ajutorul supercomputerelor. De fapt calcularea lui Pi este folosită pentru a testa aceste calculatoare foarte sofisticate: dacă un computer nu funcţionează cum trebuie, de multe ori greşeşte una sau mai multe zecimale ale lui Pi.

Există o adevărată controversă între fanii matematicii privind data la care se celebrează pi. Unii preferă să sărbătorească în 14 martie, când data corespunde cu primele 3 cifre ale constantei, 3.14. Există însă şi voci eretice care au găsit data de azi mai potrivită pentru a celebra proporţia matematică. Ne aflăm în ziua de 22, luna a şaptea. Iar 22 împărţit la 7 dă o valoare foarte apropiată de 3.14. Este o zi mai bună pentru Pi pentru că nu e o dată simplă, ci rezultă în urma unui calcul matematic!

Ziua Pi a fost sărbătorită pentru întâia oară în 1988. Fizicianul Larry Shaw, angajat al San Francisco Exploratorium şi considerat un pic ţicnit, şi-a convins colegii să mărşăluiască roată-roată printr-o sală circulară a instituţiei şi să mănânce apoi o plăcintă. Iniţiativa a fost repetată anul următor, alăturându-i-se tot mai multe instituţii. În decurs de numai câţiva ani, ideea glumeaţă a lui Shaw a devenit un fel de sărbătoare a tocilarilor din întreaga lume.

În ultimii ani ziua Pi a fost sărbătorită pe toate continentele. A crescut atât de mult în popularitate încât în anul 2009 au luat parte chiar şi membrii Camerei Deputaţilor din Statele Unite.

Şi cum se leagă matematica raţională de caracterul empiric şi gustos al unei plăcinte? Este vorba de fapt de un joc de cuvinte. În limba engleză, Pi se pronunţă „pai”, la fel cum delicatesele rotunde şi gustoase, scrise „pie”, se pronunţă tot „pai”.
Mulţi celebrează ziua cu concursuri de mâncat plăcinte, concurs de aruncat plăcinte la distanţă şi cu conferinţe privind importanţa constantei pentru matematică şi pentru viaţa de zi cu zi. Totuşi nu trebuie să călătorim în Statele Unite pentru a sărbători. Pe internet se găsesc multe pagini în onoarea acestei proporţii.

Cea mai perfectă zi Pi a avut loc în 1592, când data şi ora dădeau 11 din cifrele constantei matematice.

Tot mai mulţi renunţă la a celebra ziua aproximării Pi în 22 iulie. Eu vă propun însă ca în acest an să mai menţinem tradiţia. Poate reuşim să dizolvăm temporar controversa măsurând circumferinţa şi diametrul unei plăcinte!

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Proteste împotriva turismului de masă în Insulele Canare
Internaţional duminică, 21 aprilie 2024, 12:28

Proteste împotriva turismului de masă în Insulele Canare

Protestatarii vor limitarea numărului de turiști și restricții asupra „dezvoltării necontrolate dăunătoare pentru mediu și...

Proteste împotriva turismului de masă în Insulele Canare
Fără hoteluri noi în Amsterdam
Internaţional sâmbătă, 20 aprilie 2024, 09:24

Fără hoteluri noi în Amsterdam

Noul regulament prevede că în capitala olandeză nu vor fi permise noi hoteluri decât dacă unul mai vechi se închide.   Politica oficială...

Fără hoteluri noi în Amsterdam
Un film despre Napoleon din 1927 va fi prezentat la Cannes
Internaţional vineri, 19 aprilie 2024, 10:39

Un film despre Napoleon din 1927 va fi prezentat la Cannes

O echipă restrânsă a adunat aproape 100 de kilometri de fragmente de peliculă împrăştiate în întreaga lume, de la New York şi până în...

Un film despre Napoleon din 1927 va fi prezentat la Cannes
Israelul a atacat ținte din Iran
Internaţional vineri, 19 aprilie 2024, 10:02

Israelul a atacat ținte din Iran

Cel puţin o explozie s-a auzit în zona oraşului iranian Isfahan. În provincia cu acelaşi nume se află baze militare, dar şi mai multe...

Israelul a atacat ținte din Iran
Internaţional joi, 18 aprilie 2024, 11:34

Italia a introdus un nou tip de viză

Viza pentru „nomazii digitali” oferă străinilor dreptul de a locui în țară până la un an, cu condiția să lucreze de la...

Italia a introdus un nou tip de viză
Internaţional miercuri, 17 aprilie 2024, 13:09

Pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris a intrat în linie dreaptă

Torța olimpică a fost aprinsă în Olympia antică, în Grecia, de unde va ajunge în Franța pe 8 mai în orașul portuar Marsilia, după o...

Pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris a intrat în linie dreaptă
Internaţional miercuri, 17 aprilie 2024, 12:58

Cea mai dură lege antifumat din lume adoptată în Marea Britanie

Propunerea este una dintre cele mai stricte măsuri antifumat luate vreodată în lume.   Legea prevede, de asemenea, restricţii menite să...

Cea mai dură lege antifumat din lume adoptată în Marea Britanie
Internaţional marți, 16 aprilie 2024, 14:55

Incendiu devastator în clădirea istorică a Bursei de Valori din Copenhaga

Scena aminteşte de tragicul incendiu de la catedrala Notre-Dame din Paris, din 2019, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite, a...

Incendiu devastator în clădirea istorică a Bursei de Valori din Copenhaga