Ascultă Radio România Cluj Live

„Aventură în România” – un clujean promovează cele mai frumoase zone din țară

Cristi Bărăian

„Aventură în România” – un clujean promovează cele mai frumoase zone din țară
Foto: Cristi Bărăian

Articol de Bianca Câmpeanu, 22 iulie 2018, 06:00 / actualizat: 24 iulie 2018, 15:47

Un tânăr clujean a realizat un site pe care promovează cele mai frumoase zone din țară. ”Aventură în România”, se numește această pagină creată de Cristian Bărăian în urmă cu un an și jumătate, în care ne prezintă și ne arată prin fotografii și filmulețe locurile pe care le-a văzut. Și asta nu e tot. Cristi Bărăian mai are o mare pasiune: reptilele, pe care le crește ca și animale de companie. Un interviu realizat de Dan Izvoreanu.

Cristian Bărăian: Pagina o am de un an şi jumătate. Adresa ei este www.aventurainromania.ro Am făcut-o deoarece eram decis să-mi etalez aventurile: drumeţii, locuri frumoase din România, întâmplări legate de animale şi nu numai. Am şi o secţiune cu ţări străine, dar în principal prezint obiectivele ţării noastre.

Dan Izvoreanu: Ce putem citi şi vedea pe pagina respectivă?

Cristian Bărăian: Cred că ar trebui să mai şlefuiesc puţin pagina. În primul rând se pot vedea, mai generalist, anumite obiective pe care eu le-am vizitat de-a lungul anilor. Într-un procent mai mic, 20-30% din ce se găseşte pe pagină, întâmplări mai plăcute, mai ciudate, strict din experienţa mea.

Dan Izvoreanu: Să înţeleg că tu de fapt călătoreşti foarte mult.

Cristian Bărăian: Nu chiar aşa de mult pe cât pare, dar încerc să fie cât mai mult posibil.

Dan Izvoreanu: Îţi aduci aminte când a fost prima ta aventură?

Cristian Bărăian: Aveam vreo 5 ani, stăteam tot în cartierul Mănăştur în care locuiesc şi acum. Ţin minte că băieţii de la bloc au făcut o expediţie pe malul Someşului. Nu mă lăsa mama la vremea aceea să mă îndepărtez de bloc, dar m-am dus. Şi îmi aduc aminte că era să mă înec. M-a salvat ceva domn, pentru că intrasem în apă şi nu ştiam înota.

Dan Izvoreanu: Când ai început mai serios şi mai sistematic cu călătoriile?

Cristian Bărăian: În 1997 am participat la o tabără la Muntele Băişorii, o tabără de vreo 2 săptămâni. Era organizată de Palatul Copiilor din Cluj şi ceva fundaţii. Atunci a fost prima ieşire mai serioasă la munte.

Dan Izvoreanu: Pe această pagină cum ai organizat locurile pe care le descrii?

Cristian Bărăian: Sunt pe categorii. Am secţiune de munţi, cascade, chei, aventuri pe bicicletă, animale. M-am gândit să fie uşor de parcurs site-ul, să găsească lumea rapid ce caută. De exemplu cine e pasionat pe munte, nu neapărat adoră şi animalele sau bicicletele. Cred că e destul de lejer site-ul. Aş mai adăuga ceva secţiuni, dar să văd pe viitor ce direcţie îi dau.

Dan Izvoreanu: E un hobby acest site?

Cristian Bărăian: Deocamdată da. Nu am câştigat foarte mult din site-ul acesta.

Dan Izvoreanu: Ce-ţi propui în principal prin pagina asta?

Cristian Bărăian: Iniţial scopul a fost să vadă lumea ce locuri frumoase avem. Auzi peste tot că România e urâtă, că nu avem drumuri, aşa şi pe dincolo. De fapt România e o ţară chiar frumoasă. Clar că are minusurile ei, dar depinde cum o vedem.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dan Izvoreanu: Dacă e să te gândeşti la locurile pe unde ai umblat prin România, poţi să faci un top al celor mai frumoase locuri?

Cristian Bărăian: Sigur intră în top 5 Delta Dunării. Am fost anul trecut atât prin Sulina cât şi prin Sf. Gheorghe, sunt locuri absolut de vis şi nu foarte scumpe. Parcul Naţional Retezat e altul, un loc în care am fost a doua oară; e magnific. Trebuie să mergi ca să simţi exact senzaţiile de acolo. Mi-a plăcut foarte mult un loc mai puţin ştiut, o cascadă, Fecioara Maria, pe malul drept al lacului Prisaca de pe râul Cerna. Se află la vreo 7-8 km de Băile Herculane. Parcă eşti prin Thailanda, cascada formează un mic lac. Castelul Peleş trebuie introdus în top 5. Este senzaţional, ţinând cont că a fost făcut de peste 100 de ani. Mi se pare fabuloasă arhitectura Peleşului. Şi al cincilea e oraşul Cluj-Napoca! Ce poate fi mai frumos decât oraşul în care m-am născut!

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Dan Izvoreanu: Ia uite cum iese la suprafaţă mândria locală!

Cristian Bărăian: Sunt foarte multe locuri de vizitat, multe lucruri de făcut. Cam toţi îl laudă. Aici intră şi împrejurimile oraşului Cluj, bineînţeles.

Dan Izvoreanu: Ai ceva călătorii în plan pentru vara aceasta?

Cristian Bărăian: Am avut în plan Ciucaşul, dar l-am amânat. În schimb sper că mă va ajuta vremea, aş vrea să urc pe Parângul Mare peste vreo săptămână sau două. Mai e şi Piatra Craiului, neapărat creasta nordică. Mai am o ieşire: deja mi-am cumpărat bilet de avion, dar pentru Africa, în Maroc. După cum am spus, pe site există o secţiune şi cu alte ţări.

Dan Izvoreanu: Spuneai pe pagina ta că ţi-a plăcut foarte mult prin nordul Europei.

Cristian Bărăian: Într-adevăr. Am stat aproape un an prin Norvegia, aproape un an prin Danemarca, o lună prin Finlanda, în Germania jumătate de an. Din păcate nu am foarte multe poze bune. Nu aveam eu anii trecuţi în gând că îmi voi face site; nu ştiam nici să pozez prea bine (încadrări, cromatică etc). Abia acum termin un curs foto.

Dan Izvoreanu: Pe lângă călătorii şi aventură, tu mai ai o pasiune legată de animalele de companie mai puţin obişnuite.

Cristian Bărăian: Aşa este. Îmi plac reptilele. Cred că aveam vreo 8-9 ani când am prins prima dată un şarpe. Mi s-au părut fascinanţi. Ţinând cont că nu au membre, cum trebuie să vâneze şi să facă faţă întregului arsenal pe care îl au restul animalelor mi s-a părut fascinant. Şerpii din totdeauna au trezit interesul oamenilor, în primul rând prin periculozitatea pe care o reprezintă unii. Sunt pur şi simplu interesanţi, nu au cum să nu-ţi placă!

Dan Izvoreanu: Ai acasă şerpi?

Cristian Bărăian: Am 5 Boa Constrictor. Sunt două subspecii de fapt, Boa Constrictor Constrictor şi Boa Constrictor Imperator. Am din ambele.

Dan Izvoreanu: Care e cel mai mare?

Cristian Bărăian: Constrictor Constrictor cresc o idee mai mari; în schimb Imperator sunt mai robuşti. Am o femelă surinameză de vreo 1.6 metri doar. Va creşte până la 3-3.5 metri.

Dan Izvoreanu: Mă gândesc că e destul de dificil să-i creşti.

Cristian Bărăian: Chiar nu. Cred că sunt printre animalele care se întreţin cel mai uşor. Mănâncă odată la 10 zile sau 2 săptămâni (au metabolismul destul de lent). În rest să le asiguri apă şi căldură de vreo 28-30 de grade. Nimic prea deosebit.

Dan Izvoreanu: Mai ai şi alte animale de companie?

Cristian Bărăian: Momentan nu am altele.

Dan Izvoreanu: Până când vrei să le păstrezi, până ce ajung la maturitate?

Cristian Bărăian: Nici nu ştiu. Uneori mai pun câte un anunţ pe internet cum că îi vând. Am mai vândut alţii, pentru că am avut şi perechi sau pui.

Dan Izvoreanu: Se creează o relaţie între şerpi şi stăpânul lor? Te recunosc?

Cristian Bărăian: Eu zic că nu. Am şerpi acasă de 8 ani şi jumătate (am avut vreo 70-80 efectiv). Maxim se pot obişnui cu tine: cu manipulatul, hrănitul ş.a.m.d.

Dan Izvoreanu: Au nume şerpii tăi?

Cristian Bărăian: Nu. Mai demult am avut o femelă care a murit în urma a două intervenţii chirurgicale, ea singură a fost cu nume (îi ziceam Fetiţa). Un pic îi ţin la distanţă, să nu mă ataşez eu prea tare de ei.

Dan Izvoreanu: Dacă ar fi să ai orice fel de animal de companie, care ar fi acela?

Cristian Bărăian: Câine, clar! Întotdeauna mi-au plăcut câinii.

Dan Izvoreanu: Şi atunci cum de ai ajuns la şarpe?

Cristian Bărăian: Stând la apartament, nu-mi prea permit câine. Nu mi-aş lua un câine ca să-l chinui. Şerpii au nevoie de spaţiu foarte restrâns. Pentru câine ai nevoie de spaţiu mai serios. Şi evident, să te ocupi de el: e o responsabilitate serioasă.

Dan Izvoreanu: Apropo de şerpi: îi şi expui din când în când sau îi ţii pentru tine?

Cristian Bărăian: Momentan doar pentru mine. Am fost invitat de câteva ori, dar nu am fost nicăieri. Pasiunea aceasta e doar pentru mine.

 

Dan Izvoreanu / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete:
Acolo unde cerul atinge pământul! [AUDIO]
Reportaje luni, 11 martie 2024, 10:49

Acolo unde cerul atinge pământul! [AUDIO]

Este o zonă dificil de supravegheat și, din păcate, aici s-au înregistrat și evenimente tragice. Dorind să scape de război, cetățeni...

Acolo unde cerul atinge pământul! [AUDIO]
O clujeancă este campioană mondială la înot la 81 de ani!
Reportaje duminică, 10 martie 2024, 06:00

O clujeancă este campioană mondială la înot la 81 de ani!

Dan Izvoreanu: Daţi-mi voie să vă felicit pentru performanţa pe care aţi obţinut-o la Campionatele Mondiale de Nataţie. Cum a fost? Judith...

O clujeancă este campioană mondială la înot la 81 de ani!
Cursuri gratuite de programare pentru persoanele cu dizabilităţi
Reportaje sâmbătă, 9 martie 2024, 06:00

Cursuri gratuite de programare pentru persoanele cu dizabilităţi

De peste 5 ani asociaţia AMAIS organizează cursuri de programare pentru persoane cu dizabilităţi, pentru a le ajuta să-şi găsească noi...

Cursuri gratuite de programare pentru persoanele cu dizabilităţi
2024 nu va fi un an bun pentru companiile aeriene și pentru aeroporturile din România
Reportaje miercuri, 6 martie 2024, 12:25

2024 nu va fi un an bun pentru companiile aeriene și pentru aeroporturile din România

Reprezentanții societăților din domeniu se feresc să facă prognoze și să își stabilească ținte pentru numărul de călători, din cauză...

2024 nu va fi un an bun pentru companiile aeriene și pentru aeroporturile din România
Reportaje miercuri, 21 februarie 2024, 12:29

Obține-ți permisul de conducere oriunde în țară!

A fost adoptat un proiect de lege care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate fi dat oriunde în ţară, nu...

Obține-ți permisul de conducere oriunde în țară!
Reportaje sâmbătă, 17 februarie 2024, 06:00

O fereastră către infinit: Observatorul Astronomic al Universităţii Babeş-Bolyai [AUDIO/FOTO]

Pe str. Cireşilor, în apropierea Grădinii Botanice, se află Observatorul Astronomic al Universităţii Babeş-Bolyai. L-am găsit un pic mai...

O fereastră către infinit: Observatorul Astronomic al Universităţii Babeş-Bolyai [AUDIO/FOTO]
Reportaje vineri, 16 februarie 2024, 06:00

Generația conectată: impactul rețelelor sociale și navigarea online în viețile copiilor noștri

Tinerii din ziua de azi nu-și pot închipui viața fără rețele de socializare. Cele mai utilizate sunt Instagram și Whatsapp, care sunt accesate...

Generația conectată: impactul rețelelor sociale și navigarea online în viețile copiilor noștri
Reportaje joi, 15 februarie 2024, 06:00

De Ziua Națională a Lecturii, mai are lumea timp de citit?

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii sărbătorită pe 15 februarie, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj organizează la sediul central,...

De Ziua Națională a Lecturii, mai are lumea timp de citit?