Ascultă Radio România Cluj Live

Incluziv: 7 filme extraordinare despre problemele mentale

Black Swan

Incluziv: 7 filme extraordinare despre problemele mentale
Foto: Black Swan

Articol de cristina.rusu, 29 mai 2018, 11:26

Vizibilitatea este importantă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Felul în care cultura populară înfăţişează o deficienţă poate să genereze sau să demoleze prejudecăţi.

De multe ori, cei care suferă de o afecţiune psihică sunt prezentaţi în filme drept criminali, nebuni mistici sau chiar în cârdăşie cu forţe oculte! Există totuşi câteva producţii cinematografice care au înfăţişat dizabilitatea mentală dintr-o altă perspectivă, poate un pic mai realistă.

A beautiful mind, 2001

Filmul regizat de Ron Howard urmăreşte povestea matematicianului de geniu John Nash, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Personajul este extraordinar pentru că Nash nu e prezentat ca un monstru paranoic, cum sunt adesea înfăţişaţi cei cu o boală psihică de acest fel.

El este inteligent, chiar dacă puţin ciudat, nevoit să-şi vadă relaţiile distruse şi să-i vadă suferind pe cei din jurul lui din cauza unei stări pe care nu o poate controla.

Melancholia, 2011

Filmul lui Lars von Trier înfăţişează extrem de realist felul în care o persoană luptându-se cu depresia poate primi chiar şi un dezastru cu un sentiment de pace. Căci pentru cel suferind de depresie, lumea se prăbuşeşte în fiecare zi şi se reconstruieşte în ziua următoare.

Justine îşi sabotează noaptea nunţii, căzând apoi într-o depresie aproape catatonică. Fiecare membru al familiei ei disfuncţionale reprezintă o trăsătură urâtă a firii umane, contribuind cu o părticică la împietrirea ei mentală.

Când o catastrofă în sistemul solar ameninţă să distrugă pământul, cei din jurul ei se scufundă într-o panică totală, pe măsură ce Justine iese la suprafaţă din starea de depresie, afişând înţelepciune şi resemnare.

Black swan, 2010

Natalie Portman joacă în acest film rolul unei balerine care suferă de halucinaţii şi de o formă de disfuncţie alimentară (probabil bulimie). Chiar dacă acest aspect este doar o mică parte din film, regizorul a inclus intenţionat problema disfuncţiilor alimentare, atât de răspândite în lumea dansului.

Benny & Joon, 1993

Benny şi Joon sunt doi fraţi care locuiesc împreună după moartea părinţilor lor. Când Joon, care suferă de o formă uşoară de schizofrenie, întâlneşte pe cineva şi se îndrăgosteşte, chiar şi fratelui ei îi e greu să accepte că o persoană cu o dizabilitate mentală poate să întreţină o legătură romantică stabilă şi fericită.

A streetcar named Desire, 1951

Adaptarea cinematografică făcută de Elia Kazan după piesa omonimă urmăreşte povestea lui Blanche Dubois, care se mută împreună cu sora şi cumnatul ei. Blanche suferă de anxietate şi suportă greu comportamentul abuziv al cumnatului ei, încercând să-şi convingă sora să-l părăsească.

Odată cu deteriorarea stării ei psihice, Blanche îşi pierde locul de muncă şi posibilitatea unei relaţii, fiind în cele din urmă internată într-un spital de psihiatrie. Filmul scoate în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă frecvent femeile care suferă de probleme mentale.

Silver Linings Playbook, 2012

Pat Cooper, suferind de tulburări bipolare, se întoarce în casa părintească după ce este externat dintr-un spital de psihiatrie. Fiind părăsit de soţia lui după o scenă violentă de gelozie, Pat încearcă să o recucerească cu ajutorul lui Tiffany, o văduvă care se luptă cu pierderea soţului ei.

Cu toate că Pat nu reprezintă o imagine tocmai corectă a unei persoane cu tulburări bipolare, este o poveste simpatică despre cineva care suferă de o problemă mentală şi relaţiile sale cu cei care îl iubesc.

One flew over the cuckoo’s nest, 1975

Nu există o listă a filmelor despre problemele mentale care să nu includă şi această peliculă clasică. Mulţi ştim povestea lui Mac murphy, un infractor în permanent conflict cu autorităţile, care se internează într-un spital de psihiatrie pentru a scăpa de închisoare.

Interesant este că nici Mac şi nici alţi interni nu par să sufere de vreo dizabilitate mentală periculoasă care să justifice un tratament ca acela de care au parte pacienţii în instituţie.

 

Andrea Nagy

Sursa: youtube

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete:
Incluziv: Recuperare, rezilienţă, performanţă: povestea lui Arian Notreţu, înotător cu dizabilităţi
Incluziv marți, 23 ianuarie 2024, 12:10

Incluziv: Recuperare, rezilienţă, performanţă: povestea lui Arian Notreţu, înotător cu dizabilităţi

Are doar 19 ani, dar la numărul de interviuri de pe internet aproape că ajunge din urmă un rocker care-şi anunţă un nou album. A început să...

Incluziv: Recuperare, rezilienţă, performanţă: povestea lui Arian Notreţu, înotător cu dizabilităţi
Incluziv: Cum a fost în tabăra de schi pentru persoanele cu dizabilităţi [AUDIO]
Incluziv miercuri, 17 ianuarie 2024, 10:05

Incluziv: Cum a fost în tabăra de schi pentru persoanele cu dizabilităţi [AUDIO]

Cu o temperatură de -8 grade şi cod portocaliu de vânt, ieri nu a fost chiar cea mai grozavă vreme pe pârtia Buscat. Am fost acolo toată ziua,...

Incluziv: Cum a fost în tabăra de schi pentru persoanele cu dizabilităţi [AUDIO]
Incluziv: Fără pretexte! Sfaturi de antrenament pentru nevăzători în sezonul rece [AUDIO]
Incluziv marți, 9 ianuarie 2024, 11:33

Incluziv: Fără pretexte! Sfaturi de antrenament pentru nevăzători în sezonul rece [AUDIO]

Pentru toate sarmalele, fripturile şi prăjiturile, pentru toate orele petrecute făcând mai puţină mişcare ca un urs în hibernare, plătim la...

Incluziv: Fără pretexte! Sfaturi de antrenament pentru nevăzători în sezonul rece [AUDIO]
Incluziv: Ce ştiu în ziua de azi aplicaţiile pentru nevăzători?
Incluziv marți, 12 decembrie 2023, 13:14

Incluziv: Ce ştiu în ziua de azi aplicaţiile pentru nevăzători?

Din când în când mai apare câte o ştire cu o idee care îşi propune să revoluţioneze lumea nevăzătorilor. Media o preia instant, fără...

Incluziv: Ce ştiu în ziua de azi aplicaţiile pentru nevăzători?
Incluziv marți, 5 decembrie 2023, 08:34

Incluziv: Ce s-a ales de primul astronaut cu dizabilităţi?

Anul trecut pe vremea aceasta, britanicul John McFall era selectat de Agenţia Spaţială Europeană pentru a fi primul astronaut cu dizabilităţi....

Incluziv: Ce s-a ales de primul astronaut cu dizabilităţi?
Incluziv marți, 28 noiembrie 2023, 16:47

Incluziv: Frica de celălalt: forme moderne de xenofobie [AUDIO]

Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale a organizat luni, 27 noiembrie, o prezentare despre formele contemporane de...

Incluziv: Frica de celălalt: forme moderne de xenofobie [AUDIO]
Incluziv marți, 21 noiembrie 2023, 09:56

Incluziv: 5 jocuri educaţionale pentru copiii nevăzători [AUDIO/FOTO]

Partea bună a jocurilor educaţionale e că reuşesc să strecoare informaţii şi competenţe pe sub barierele reticenţei. De exemplu, un copil...

Incluziv: 5 jocuri educaţionale pentru copiii nevăzători [AUDIO/FOTO]
Incluziv marți, 14 noiembrie 2023, 13:09

Incluziv: De ce sunt atât de puţini interpreţi în limba semnelor?

În ţara noastră există mai puţin de 100 de interpreţi autorizaţi în limba semnelor române. Un blocaj legislativ care a persistat timp de 4...

Incluziv: De ce sunt atât de puţini interpreţi în limba semnelor?