Ascultă Radio România Cluj Live

Noi ”locatari” pe lacul din Parcul Central?

Noi ”locatari” pe lacul din Parcul Central?

Articol editat de miclaus, 25 mai 2018, 06:00 / actualizat: 25 mai 2018, 8:55

E primul an în care au depus ouă. Și suntem tare mândri! (șeful Serviciului spații verzi din Primăria Cluj-Napoca, Vasile Moldovan)

Lacul din Parcul Central al Clujului a devenit o gazdă bună pentru lebedele albe care, peste vară, sunt aduse aici de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș.

Două sezoane au fost necesare pentru ca păsările să se acomodeze pe deplin cu zona, dar și cu oamenii.

Șeful serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei, Vasile Moldovan, povestește că, în această primăvară, cum au fost aduse pe lac, lebedele s-au așezat pe insuliță, unde, pentru prima dată, și-au făcut cuib și au depus ouă.

Lebedele au fost aduse la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. De data asta au fost aduse patru: cele două albe și încă două negre. Acuma, cele două albe, fiind la al treilea an când le aducem pe lac, s-au adaptat mai bine și, pentru prima dată anul acesta, și-au făcut cuib și au depus ouă. Cam patru, șase ouă depun lebedele în medie. Ale noastre au depus opt. (Vasile Moldovan)

Mult mai complicat a fost, în această primăvară, cu acomodarea perechii de lebede negre, care a fost adusă pentru prima dată pe lacul din parcul central.

Această prezentare necesită JavaScript.

Câteva săptămâni funcționarii primăriei și angajații RADP le-au păzit aproape zi și noapte, pentru că perechea de lebede negre fugea prin parc și exista riscul să se piardă, dacă ajungea la Someș.

Lebedele albe, în schimb, cunoșteau deja zona și, de cum au fost eliberate, au intrat în apă, iar seara se retrăgeau pe insuliță.

Bogdan Cetan este funcționarul Primăriei Cluj-Napoca responsabil cu întreținerea parcului central. El arată că, de cum au început să-și facă cuib, zona a fost protejată, pentru ca lebedele să nu fie deranjate de cei care merg cu hidrobicicleta pe lac.

După ce s-au instalat, am văzut că și-au făcut cuib. Ne-am mobilizat și am realizat un gard protector din rogojini, ca să fie cât mai apropiat de aria lor naturală. Zilnic, colegii noștri de la RADP, care au în întreținere și lacul, le aduc mâncare și încercăm, cât de cât, să le protejăm de agresiuni, ca să poată să clocească, să eclozeze puii cât mai repede. (Bogdan Cetan)

Această prezentare necesită JavaScript.

În ultimii ani, pe lacul din Parcul Central, clujenii au putut admira boboci de rață. Ei și-au făcut apariția și în această primăvară, fiind locatari obișnuiți ai parcului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pui de lebădă, însă, nu au mai fost pe lac. De aceea, recunoaște și șeful Serviciului spații verzi, Vasile Moldovan, cei care întrețin parcul nu știu dacă și cât de bine se vor acomoda.

Un pic de emoții avem! Sperăm să fie toate bune, să nu fie probleme și să avem opt pui. Acum așteptăm și sperăm să vedem cât mai repede puii de lebădă cum înoată pe lac.(Vasile Moldovan)

Între patru și șase săptămâni sunt necesare pentru ca puii de lebădă să iasă din ou, așa că, până la mijlocul lunii iunie, i-am putea vedea în apă.

Responsabili cu clocitul sunt atât femela cât și masculul și, de aceea, în această perioadă, cele două lebede albe pot fi admirate mai rar pe lac.

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor