Ascultă Radio România Cluj Live

Patiserie sănătoasă și fără gluten, din iunie la Cluj

Patiserie sănătoasă și fără gluten, din iunie la Cluj

Articol de Alina Vingan, 2 mai 2018, 14:43 / actualizat: 4 mai 2018, 10:26

Produse proaspete și sănătoase de patiserie fără gluten vor fi produse de o firmă din Cluj-Napoca începând cu luna viitoare.

O echipă din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a început în urmă cu aproximativ 5 luni cercetarea pentru crearea aluatului special, fără premixuri din care vor fi coapte croissantele fără gluten.

Din nevoia de a consuma alimente fără gluten, o clujeancă a venit cu ideea și fondurile necesare inventării unui aluat de patiserie, de bună calitate și fără gluten. Apoi a găsit o echipă de cercetători de la USAMV Cluj care s-au pus repede pe treabă.
Acest tip de produs fără gluten va fi primul de acest fel pe piața națională. Va avea calitate nutrițională, textura potrivită și gust bun, iar pentru fabricarea lui nu se vor folosi premixuri, spune Anca Cozma, finanțatorul noilor rețete fără gluten.

În urmă cu aproximativ doi ani de zile, am fost diagnosticată cu intoleranţă la gluten. Nu prea găsim produse proaspete de patiserie, astfel că am fost nevoită să găsesc o soluţie: a produce produse fără gluten. Pe piaţa clujeană mai există un producător de produse dietetice aglutenice, însă ele acţionează în sfera gastronomiei. Ceea ce eu doresc să implementez este o producţie de patiserie. Am găsit o echipă extraordinară în cadrul USAMV-ului, lucru care m-a făcut să şi închei un contract de cercetare cu aceştia – un contract plătit din bani proprii -, astfel încât să putem dezvolta împreună aceste reţete care la rândul lor vor deveni produse pe masa consumatorilor. În principal produsele fără gluten de pe piaţă, mă refer la cele care sunt de patiserie, au un gust specific de floarea-soarelui, iar în gură îţi rămâne senzaţia unui griş nefiert. (Anca Cozma)

Produsele fără gluten arătoase, sănătoase și fără premixuri se obțin foarte greu. De ce acest produs, aluatul de patiserie aglutenic va fi unic, ne explică Simona Chiș, membru al echipei de cercetare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj:

Scopul acestui proiect este de a dezvolta produsul fără gluten de calitate superioară. Din păcate ce găsim momentan pe piaţă sunt produse aglutenice bogate în glucide, grăsimi şi amidon. Iar acest tip de alimentaţie pe o durată lungă de timp poate să cauzeze probleme de sănătate, cum ar fi diabetul. Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât s-a decis şi semnarea acestui contract de colaborare între USAMV Cluj-Napoca, un contract prin care o echipă de specialişti creează produse noi, funcţionale, fără aditivi. Ceea ce este foarte important de menţionat este că se obţin greu aceste produse fără gluten, deoarece această proteină naturală face ca produsele noastre să fie pufoase, să aibă un aspect plăcut şi un gust senzorial deosebit. De aceea pentru a înlocui această proteină cercetătorii încearcă să găsească alternative din pseudo-cereale, cum ar fi quinoa, amarantul sau altele cu un conţinut scăzut de gluten. Dar acestea nu conţin acest schelet glutenic, iar fabricarea lor ne cauzează probleme destul de grele. Aluatul nostru nu este un aluat obişnuit, care se prelucrează uşor. Există o pregătire detaliată a materiei prime şi o combinaţie perfectă între ele, astfel încât se obţine un produs cu un gust plăcut, cu un gust excepţional, un produs sănătos şi fără aditivi sau mixuri. (Simona Chiș)

Cercetătorii de la USAMV nu sunt la prima încercare de acest fel, a mai precizat Simona Chiș:

Ca produs aglutenic avem şi un chec, avem brioşe aglutenice; s-au creat cookies fără gluten, ceea ce este un pas foarte mare, de care suntem mândri. Am reuşit şi crearea unor saleuri crocante fără gluten. Cercetările pe partea aceasta continuă, încercăm să găsim o soluţie şi pentru un croissant care să fie aglutenic şi o pâine aglutenică, bineînţeles. (Simona Chiș)

Produsele de patiserie sănătoase și fără gluten vor putea fi cumpărate în Cluj Napoca, cel mai devreme în luna iunie a acestui an. Iar dacă nu sunteți din Cluj, comenzile din întreaga țară vor fi procesate online.

Alina Nechita/Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

12 milioane de euro, în ultimii 8 ani, la Spitalul de Boli Infecțioase
De prin Cluj joi, 28 martie 2024, 13:39

12 milioane de euro, în ultimii 8 ani, la Spitalul de Boli Infecțioase

Unitatea sanitară a beneficiat de investiții semnificative din bani europeni nerambursabili și fonduri de la buget, destinate modernizării și...

12 milioane de euro, în ultimii 8 ani, la Spitalul de Boli Infecțioase
Se caută voluntari pentru Zilele Clujului
De prin Cluj miercuri, 27 martie 2024, 11:55

Se caută voluntari pentru Zilele Clujului

Sărbătoarea orașului va avea loc în acest an în perioada 30 mai – 2 iunie.   Înscrierile se fac online, până în data de 22 aprilie....

Se caută voluntari pentru Zilele Clujului
Sufrageria Urbană vă așteaptă!
De prin Cluj miercuri, 27 martie 2024, 11:27

Sufrageria Urbană vă așteaptă!

Aceasta va fi amplasată pe întreaga zonă pietonală din fața Centrului de Tineret și va fi un spațiu dedicat socializării la un pahar de ceai....

Sufrageria Urbană vă așteaptă!
Care este sursa mirosurilor care se simt în Cluj-Napoca
De prin Cluj marți, 26 martie 2024, 14:47

Care este sursa mirosurilor care se simt în Cluj-Napoca

Urmare a sesizărilor primite de la cetățeni și a discuțiilor avute cu reprezentanții autorităților locale, privind posibile situații de...

Care este sursa mirosurilor care se simt în Cluj-Napoca
De prin Cluj marți, 26 martie 2024, 13:49

Se construiesc patru locuințe pentru persoanele cu dizabilități

De aceste imobile vor beneficia 40 de persoane adulte cu handicap, instituționalizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și...

Se construiesc patru locuințe pentru persoanele cu dizabilități
De prin Cluj sâmbătă, 23 martie 2024, 00:00

Luminile stinse în Cluj-Napoca, la Ora Pământului

Sâmbătă, 23 martie, în intervalul orar 20:30–21:30, forul administrativ județean va renunța la iluminarea sediului de pe Calea Dorobanților...

Luminile stinse în Cluj-Napoca, la Ora Pământului
De prin Cluj joi, 21 martie 2024, 15:43

Secretele unui oraș, dezvăluite pas cu pas

Am parcurs și noi doar o mică parte din traseu alături de Vali Anghelescu, de la Cluj Guided Tours și am aflat câteva secrete:    ...

Secretele unui oraș, dezvăluite pas cu pas
De prin Cluj joi, 21 martie 2024, 15:25

Cluj-Napoca este un centru de excelenţă pentru UE

Ea a afirmat că România se va conecta de Budapesta și de Sofia cu linii de mare viteză, iar Clujul este un punct esenţial pe acest traseu....

Cluj-Napoca este un centru de excelenţă pentru UE