Ascultă Radio România Cluj Live

Singura competiţie de freeride din România, susținută de Radio Cluj

Singura competiţie de freeride din România, susținută de Radio Cluj

Articol de Bianca Câmpeanu, 23 februarie 2018, 06:00 / actualizat: 25 februarie 2018, 10:45

Singura competiţie de snowboard şi schi în condiţii extreme, RedBull Oslea Hiride, ajunge în acest an la cea de-a VII-a ediţie. 130 de sportivi s-au înscris la concursul care se va desfăşura în weekend în Masivul Oslea. Dan Izvoreanu a aflat mai multe detalii de la unul dintre organizatori, Marius Bucur:

Marius Bucur: — Locurile pentru ediţia a VII-a a RedBull Hiride s-au ocupat în mai puţin de 24 de ore. Toate cele 100 de poziţii de la categoria Open s-au ocupat în aproximativ 20 de minute, iar cele de la categoria Pro, care sunt mai puţine (30 la număr), s-au ocupat undeva în 6-7 ore.

Marius Bucur

Dan Izvoreanu: — Începând de anul trecut, Radio România Cluj susţine această competiţie unicat în România. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest sport, te-aş ruga să ne reaminteşti în ce constă mai exact concursul.

Marius Bucur: — RedBull Oslea Hiride este singura competiţie de freeride din România. Este unicat deoarece se punctează şi partea de urcare a muntelui. Această competiţie are de fapt două starturi: un start se află jos la baza muntelui, de unde pleacă concurenţii contra cronometru până pe creastă; ajunşi pe creastă, fiecare schior sau snowboarder se echipează şi porneşte la vale pe faţa de concurs, faţă care este pe un teren accidentat. Este un teren care necesită o experienţă ridicată, pentru care se punctează în funcţie de fluiditate, de linie, de control. Rezultatul concurentului se compune din partea de urcare (care este contra timp) şi partea de coborâre.

Dan Izvoreanu: — Ţin minte că anul trecut nu era foarte mare zăpada în ziua concursului, în schimb bătea foarte tare vântul sus pe creastă. Cum va fi vremea anul acesta şi cum e zăpada?

Marius Bucur: — Într-adevăr anul trecut zăpada nu a fost una extraordinară. Vremea a fost ceva mai bună, vizibilitatea a fost bună. Din fericire, anul acesta zăpada este extraordinară, este din belşug. Sperăm ca sâmbătă dimineaţa să avem o fereastră de vreme bună, fără vânt şi ceaţă, în special să putem să ne desfăşurăm competiţia în aşa fel încât arbitrii, să poată vizualiza fiecare concurent care coboară.

Dan Izvoreanu: — Anul trecut s-au acordat şi premii destul de frumoase pentru câştigătorii de la secţiunile voastre, atât la feminin cât şi la masculin, atât la schi cât şi la snowboard. Anul acesta cum va fi?

Marius Bucur: — Va fi aproximativ ca şi anul trecut. Bineînţeles că cele două categorii în bani, dar şi în produse aduse de parteneri şi de sponsorii noştri.

Dan Izvoreanu: — Spune-mi te rog, pentru cei care vor să urmărească această competiţie în calitate de spectatori sau să încurajeze participanţii, cum se ajunge la locul concursului?

Marius Bucur: — Se ajunge pe DN 66A, care leagă Petroşani de Câmpu lui Neag. De la complexul Cheile Buţii se pleacă sâmbătă dimineaţa spre startul competiţiei, adică spre cabana de vânătoare Câmpuşel de la poalele muntelui Oslea.

 

Dan Izvoreanu/Andreea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”
Transilvania miercuri, 27 martie 2024, 11:07

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”

Într-o postare pe facebook, preşedintele ANPC avertizează că inspectorii autorităţii au descoperit operatori economici care hrănesc puii de...

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”
Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba
Transilvania marți, 26 martie 2024, 14:36

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba

Acțiunea are dublu rol: educarea cetăţenilor pentru a colecta selectiv ambalajele de băuturi şi creşterea implicării acestora în susţinerea...

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba
Doi copii blocați într-o mașină au fost salvați de pompieri
Transilvania marți, 26 martie 2024, 11:10

Doi copii blocați într-o mașină au fost salvați de pompieri

Sesizarea privind incidentul a fost făcută, prin Sistemul Unic 112, luni, 25 martie, chiar de mama micuților, aceasta solicitând intervenția...

Doi copii blocați într-o mașină au fost salvați de pompieri
Județul unde jumătate din izvoarele publice nu au apă potabilă
Transilvania luni, 25 martie 2024, 12:50

Județul unde jumătate din izvoarele publice nu au apă potabilă

Din această cauză primăriile fiind obligate să pună anunţuri care să avertizeze populaţia asupra riscului la care se expune prin consum,...

Județul unde jumătate din izvoarele publice nu au apă potabilă
Transilvania vineri, 22 martie 2024, 14:20

2020, o tragicomedie, în regia lui Bobby Bărbăcioru

Regizorul spune că e un film obraznic, o tragicomedie (cu accente burlești), în care tratează anul 2020 așa cum simte că l-a tratat anul pe el....

2020, o tragicomedie, în regia lui Bobby Bărbăcioru
Transilvania vineri, 22 martie 2024, 13:06

Se amenajează un parc natural în forma hărţii României

Pentru că ultimele date statistice arată că centrul țării se află la doar doi kilometri de cetatea Făgărașului, autoritățile locale vor...

Se amenajează un parc natural în forma hărţii României
Transilvania vineri, 22 martie 2024, 09:33

A înflorit laleaua pestriță!

Lalelele pestrițe înfloresc la finalul lunii martie, iar durata de viață a plantei este de aproximativ o săptămână. Laleaua pestriță,...

A înflorit laleaua pestriță!
Transilvania joi, 21 martie 2024, 17:29

Protest pentru salvarea clădirii unei foste biblioteci [UPDATE]

UPDATE: ora 17.40 Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a declarat, joi, 21 martie, că va căuta ‘cea mai corectă soluţie’ în...

Protest pentru salvarea clădirii unei foste biblioteci [UPDATE]