Ascultă Radio România Cluj Live

Ilegalităţi descoperite de Curtea de Conturi

Ilegalităţi descoperite de Curtea de Conturi

Articol editat de Andrei Cretoiu, 20 februarie 2018, 09:56

Curtea de Conturi a descoperit bonusuri acordate ilegal la companiile Poşta Română şi CFR SA.
Au fost înregistrate, de asemenea, erori contabile la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, precum şi numeroase abateri şi nereguli în activitatea de acum doi ani a unor ministere, companii şi agenţii ale statului.

Curtea de Conturi mai arată, în raportul său pe 2016, că diminuarea investiţiilor din ultimii ani a afectat infrastructura informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aflată acum într-o situaţie critică.

Acţiunile de audit financiar şi de conformitate au identificat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, fiind constatate peste 21 de mii de cazuri de abateri care au generat venituri suplimentare de 978 de milioane de lei, prejudicii de aproape 700 de milioane de lei şi erori financiar-contabile ce depăşesc 43 de miliarde de lei.

Printre altele, raportul Curţii de Conturi indică plăţi nelegale efectuate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială de peste cinci milioane de lei, reprezentând indemnizaţii pentru creşterea copilului, alocaţii pentru susţinerea familiei sau venit minim garantat, acordate unor beneficiari care nu îndeplineau condiţiile legale pentru a primi aceste ajutoare.

Un alt exemplu, este cel legat de Compania Naţională Poşta Română care a efectuat plăţi ilegale constând în acordarea unor bonusuri de peste 235 de mii de lei, care nu respectau prevederile legale în vigoare, dar a efectuat şi cheltuieli neeconomicoase, de peste 700 de mii de lei, privind tipărituri cu ocazia unor zile festive, servicii juridice, servicii de expertizare şi evaluare care nu au fost utilizate efectiv şi servicii pentru organizarea de evenimente.

În plus, unele bunuri proprietate publică a statului au fost intabulate eronat în proprietatea companiei, fiind constituite apoi ca şi garanţii bancare imobiliare în contracte de credit încheiate cu diverse bănci comerciale.

Raportul mai constată că Ministerul Economiei a acordat ajutoare de minimis în sumă de 205 mii de lei pentru patru entităţi, care nu îndeplineau condiţiile legale de participare la târguri internaţionale cu finanţare de la bugetul de stat, şi a acceptat spre decontare facturi aferente unor lucrări finanţate din subvenţii pentru programe de conservare sau închidere a minelor, deşi acestea nu respectau condiţiile legale de întocmire.

Curtea de Conturi mai arată în raportul său faptul că diminuarea cheltuielilor de capital din ultimii ani a afectat în mod special infrastructura IT a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, starea actuală a acesteia fiind critică.

ANAF deţine o infrastructură IT şi de comunicaţii învechită şi neperformantă, pentru care nu s-au mai efectuat investiţii semnificative din anul 2013.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Social joi, 25 aprilie 2024, 10:22

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?

Despre ce este vorba? Pornită de la o simplă aplicație, Be my Eyes a ajuns o comunitate globală de persoane nevăzătoare și voluntari care...

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 16:30

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]

Un magazin Carrefour din Nojorid a fost amendat și închis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor. La un control...

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Utilaje agricole arse într-un incendiu
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 15:10

Utilaje agricole arse într-un incendiu

Două echipaje de stingere și un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Stației de Pompieri Săcueni au intervenit pentru stingerea focului de...

Utilaje agricole arse într-un incendiu
Turistă britanică atacată de urs
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 10:36

Turistă britanică atacată de urs

Femeia, o scoțiană în vârstă de 72 de ani, se afla cu mașina pe Transfăgărășan, când în fața mașinii au apărut doi urși.   În...

Turistă britanică atacată de urs
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:23

”Oradea donează o pâine”

Este vorba de Piața Rogerius, Piața Decebal, Oradea Plaza, Bisericuța Nufărul și cartierul Ioșia (stația de autobus-blocul Pensionarilor)...

”Oradea donează o pâine”
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:15

Cresc tarifele de salubritate în Oradea

Din luna mai 2024, tarifele pentru depozitarea deșeurilor se modifică în urma majorării Contribuției pentru economia circulară de la 80 lei/to...

Cresc tarifele de salubritate în Oradea
Social marți, 23 aprilie 2024, 08:34

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi serbează onomastica. Cine a fost Sfântul Gheorghe: Marele Mucenic Gheorghe a fost ofițer de rang înalt în armata...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Social luni, 22 aprilie 2024, 17:09

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei

Noul pasaj va fi construit peste girația existentă, la intersecția cu drumul spre localitatea Fughiu, Centura Oșorhei și DN1.   Acesta va...

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei