Ascultă Radio România Cluj Live

Manifestaţii pro şi contra DNA

Manifestaţii pro şi contra DNA

Articol de student, 19 februarie 2018, 09:55

Zeci de persoane au participat duminică, 18 februarie, la manifestaţii pro şi contra Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în faţa sediului central al instituţiei din Bucureşti.

Mai multe zeci de persoane au scandat, timp de două-trei ore, lozinci împotriva procurorilor DNA și a preşedintelui Klaus Iohannis și au solicitat demisia șefei DNA, Laura Codruța Kövesi.

-: Dacă în ’89 am ieșit la revoluție ca să scăpăm de politica asta de securitate, am ajuns tot la fel? Când nu respecți Constituția, atunci mai ai dreptul să stai în funcție?

-: Am venit să protestez pentru democrație să se respecte, pentru drepturile și libertățile cetățenești să se respecte și pentru dreptul la vor să se respecte. Dar nu să vină o suprastructură, un suprapartid, o supraputere, să zic așa, paralelă cu democrația să impună, prin niște metode securisto-fasciste, pe cine vor ei.

Au fost și câteva mici incidente, în momentul în care un mic grup de persoane care nu erau de acord cu cei care protestau în fața sediului DNA a sosit la fața locului, însă jandarmii i-au izolat pe cealaltă parte a străzii.

Este vorba, practic, de 15-20 de persoane care au scandat, la rândul lor, lozinci împotriva PSD și a modificărilor la legile justiției.

Spre finalul protestului, jandarmii au și reținut o persoană, care a fost transportată cu o autospecială la secția de poliție pentru verificări.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]
Politic joi, 14 martie 2024, 11:36

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]

UPDATE: ora 14.45 Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al...

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]
Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO
Politic miercuri, 13 martie 2024, 08:08

Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marți, 12 martie, că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei...

Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO
A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale
Politic luni, 11 martie 2024, 19:27

A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, 11 martie, calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale,...

A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale
Agenda ședinței de Guvern
Politic joi, 7 martie 2024, 13:09

Agenda ședinței de Guvern

Guvernul va analiza joi, 7 martie, proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare în data de 9...

Agenda ședinței de Guvern
Politic joi, 7 martie 2024, 10:33

Partidul Popular European susține aderarea completă a României la spațiul Schengen

Partidul Popular European a adoptat, în unanimitate, în prima zi a congresului de la Bucureşti, un manifest electoral în care cere ca România...

Partidul Popular European susține aderarea completă a României la spațiul Schengen
Politic joi, 7 martie 2024, 09:18

[AUDIO] Despre europarlamentarul neafiliat (sau neînregistrat)

La apropierea alegerilor europarlamentare, câteva chestiuni mai puțin cunoscute despre funcționarea celei mai reprezentative instituții a UE. Ca...

[AUDIO] Despre europarlamentarul neafiliat (sau neînregistrat)
Politic miercuri, 6 martie 2024, 12:21

Tezaurul României, în discuție la Parlamentul European

Eugen Tomac, într-un interviu la Radio Cluj acordat colegului nostru Dan Horea: Eugen Tomac: Va exista o expoziție în incinta Parlamentului...

Tezaurul României, în discuție la Parlamentul European
Politic miercuri, 6 martie 2024, 11:54

Începe la București congresul PPE

Liderii celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European – se află, timp de două zile, la Bucureşti. 13 şefi de stat...

Începe la București congresul PPE