13 februarie – Ziua Mondială a Radioului. Locul şi rolul radiodifuziunii publice în istoria României

Marţi, 13 februarie, este marcată Ziua Mondială a Radioului – World Radio Day – în semn de apreciere pentru acest influent mijloc de informație și cultură. Această zi a fost proclamată la 3 noiembrie 2011, de către cea de-a 36-a Conferinţă generală a UNESCO, ratificată de Adunarea Generală a UNESCO din decembrie 2012 şi marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946.

Articol editat de Carmen Sas, 13 februarie 2018, 10:00 / actualizat: 14 februarie 2018, 11:15

Prima idee privind o Zi Mondială a Radioului a fost formulată în ianuarie 2008, de preşedintele Academiei Spaniole de Radio, Jorge Álvarez, printr-o scrisoare remisă directorului general al UNESCO, Koichirō Matsuura.

Pe 20 septembrie 2010, ca urmare propunerii spaniole, pe agenda Comitetului Executiv al UNESCO a fost inclus subiectul proclamării Zilei Mondiale a Radioului, iar iniţiativa a fost aprobată la 29 septembrie 2011, moment în care UNESCO a lansat o largă consultare cu organizaţii ale audiovizualului publice, private, agenţii, ONG-uri, mediul academic. La încheierea sondajului, 91% dintre intervievaţi şi-au arătat susţinerea pentru această idee, incluzând aici şi suportul oficial al Arab States Broadcasting Union (ASBU), the Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU), the African Union of Broadcasting (AUB), the Caribbean Broadcasting Union (CBU), the European Broadcasting Union (EBU), the International Association of Broadcasting (IAB), the North American Broadcasters Association (NABA), the Organización de Telecomunicaciones Ibeoramericanas (OTI), BBC, URTI, Vatican Radio, etc.

Ca urmare a acestor rezultate, Comitetul executiv al UNESCO a recomandat celei de-a 36-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, ca 13 februarie să devină ziua de celebrare a Radioului Mondial, ziua fiind aleasă în amintirea primei emisii a postului de radio al Naţiunilor Unite – 13 februarie 1946.

De asemenea, recomandarea către Conferinţa generală conţine invitaţia adresată statelor membrie ale ONU, organizaţiilor internaţionale, asociaţiilor profesionale, şi uniunilor audiovizuale, precum şi societăţii civile, pentru celebrarea amplă a Zilei Mondiale a Radioului, în felul în care fiecare din aceste entităţi îl consideră potrivit.

Astfel că, în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe Generale a UNESCO, la 3 noiembrie 2011, a fost adoptată rezoluţia privind marcarea Zilei Mondiale a Radioului de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite.

La 14 ianuarie 2013, cea de-a 67-a Adunare Generală a ONU a ratificat proclamarea Zilei Mondiale a Radioului, din acest moment această zi devenind oficială pentru toate statele membre, pentru agenţiile, fondurile, programele şi partenerii ONU.

Dacă în 2014 temele Zilei Mondiale a Radioului au fost „Egalitatea de gen la Radio” şi „Să celebrăm femeile din lumea Radioului și pe cei care le susțin”, iar în 2015, tema propusă a fost „Tinerii şi Radioul”, în 2016 UNESCO a propus pentru această zi tema „Radioul în vremuri de urgenţă şi dezastru”. În 2017, sloganul campaniei dedicate Zilei Mondiale a Radioului este „Radioul eşti tu !”, iar în 2018, „Radio şi Sport !”

Ţărani români ascultând la radio – 1935

Încă de la primul semnal transmis pe unde radio, lumea a fost fascinată, noua metodă de comunicare producând puternice efecte pe plan social, economic, militar și cultural. Dar până să ajungă la performanţele din zilele noastre, trebuie să ne reamintim de toţi cei care au contribuit, în diferite modalităţi, după aproximativ douăzeci de ani de la inventarea telefonului, la evoluţia sa fantastică, în România şi în întreaga lume.

În anul 1887, fizicianul german Heinrich Hertz (1857 – 1894) a descoperit undele magnetice sau hertziene, experimentele sale bazându-se pe cercetările anterioare efectuate de James Clerk Maxwell, autorul teoriei electromagnetismului, care „prezicea” matematic existenţa undelor electromagnetice. Se întâmpla în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Maxwell fiind influenţat de cercetarea fenomenelor electromagnetice, autor fiind Michael Faraday.

La 24 noiembrie 1890, fizicianul francez Édouard Branly (1844 – 1940) prezenta la Academia de Științe un radioconductor ce funcționa pe o rază de 20 de metri traversând pereții, care a fost la originea telegrafiei fără fir.

În jurul anului 1891, inventatorul german Nikola Tesla a construit o serie de aparate care produceau între 15.000 şi 18.000 de cicluri electromagnetice pe secundă. El prefera să utilizeze undele longitudinale, deoarece considera că undele hertziene sunt o adevărată pierdere de energie.

În 14 august 1894, fizicianul britanic Oliver Lodge (1851 – 1940) a folosit în experimentele sale un tub cu pilitură ca detector de undă.

În mai 1895, fizicianul rus Alexandr Popov, de la şcoala de marină din Kronstadt, a întrebuinţat detectorul cu înregistrator de furtuni îndepărtate şi a inventat antena.

Inginerul şi fizicianul italian Guglielmo Marconi (1874 – 1937), inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pământ, a realizat, în anul 1895, la Pontecchio, o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 2 iunie 1896, printr-un un sistem care putea să transmită şi să primească semnale radio de la o distanţă de 3 km.

Guglielmo Marconi

Marconi şi-a extins, apoi, cercetările, emiţând unde radio pe distanţe din ce în ce mai mari. În 1899, el a deschis prima fabrică unde se construiau aparate de telegraf fără fir în Chelmsford (Essex) şi a stabilit o legătură radio între Marea Britanie şi Franţa.

Primul om care a transmis un mesaj vocal prin intermediul undelor radio a fost canadianul Reginald Fessenden, în 23 decembrie 1900, la distanţa de aproximativ o milă (1,6 km.)

În 12 decembrie 1901, Marconi a reuşit să transmită un mesaj radio peste Oceanul Atlantic, din Wexford (Anglia) până în Newfoundland (acum în Canada).

Însă acealşi Marconi a cunoscut adevărata glorie în ziua de 18 ianuarie 1903, când a pus aparatul său la dispoziţia preşedintelui Statelor Unite, Theodore Roosvelt, pentru ca acestab  să transmită mesajul de felicitare regelui Eduard al VII-lea al Angliei.

În 1909, Marconi a obţinut Premiul Nobel pentru fizică datorită acestei invenţii.

În anul 1910, Dunwody şi Pickard construiesc primul post de radio cu detector cu galenă (cristal de sulfură de plumb). Audiţia se făcea în difuzoare de forma unui cornet acustic (haut – parleur) sau căşti de telefonie.

Tesla a pierdut primul proces în vederea recunoaşterii „paternităţii” radioului, intentat lui Marconi în 1915.

În 1916 în SUA au loc primele experimente de emisiuni radiofonice, iar în anul 1917 Lucian Levy şi Edwin H. Armstrong descoperă, fiecare separat, principiul heterodinării. Se construiesc receptoare radio superheterodină superioare calitativ, mult mai stabile şi care nu necesitau multe reglaje.

La 20 noiembrie 1920 la Pittsburg este pusă în funcţiune o staţie de transmisie permanentă de radiodifuziune.

În următorii ani au loc primele emisiuni radiofonice şi în alte zone din lume: în Anglia şi Franţa – 1922; Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia – 1923; Italia, Spania, Australia – 1924; Ungaria, Polonia şi Japonia – 1925.

Anul 1925 a prilejuit înregistrarea unor progrese tehnice importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir şi radiofoniei, însă la acest moment, în Europa şi America, radioul îşi găsise deja o largă răspândire. Atât în URSS, cât şi în Anglia, Franţa, Italia, Austria şi SUA, existau mii de posturi de recepţie la care se puteau asculta programele emise de mai multe staţii.

Al doilea proces derulat în 1946 la Curtea Supremă din SUA avea să-i dea câştig de cauză lui Tesla, acesta fiind declarat „părintele” legitim al radioului.

Nikola Tesla

În anul 1908, radiofonia românească face primii paşi prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanţa, aparţinând Serviciului Maritim Român, iar în anul 1909, marina militară a instalat trei posturi la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă.

În anul 1912, din cauza întreruperii totale a legăturilor telefonice şi telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliaţii săi. Cu toate acestea, cu sprijinul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reuşit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepţie de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în anul 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicaţii

Primul post radiotelegrafic cu ajutorul căruia s-au putut realiza legături cu străinătatea (Atena, Roma, Paris) a fost pus în funcţiune de către inginerul Emil Giurgea (1885-1960) în Turnul lui Ţepeş de la Filaret, în anul 1914.

În anul 1920, un grup de radioamatori condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu a avut iniţiativa de a înfiinţa un curs de radiocomunicaţii la Universitatea Bucureşti.

Prima emisiune experimentală de radiodifuziune din România a avut loc în anul 1921 între postul de radiotelegrafie de la Herăstrău şi Şcoala Politehnică din Bucureşti, şi tot în acelaşi an, din iniţiativa Guvernului de la acea vreme, s-a înfiinţat o reţea de posturi  radiotelegrafice care acoperea întreg teritoriul ţării.

La sfârşitul anului 1924, acelaşi grup de radioamatori, iniţiat de profesorul Hurmuzescu, a început să militeze pentru înfiinţarea unui post naţional de radiodifuziune.

În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care face posibile primele audiţii publice, de două ori pe săptămână, joi şi sâmbătă, la ora 21:30. Referitor la acest moment profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938, că: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din Str. Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.”

Profesorul Dragomir Hurmuzescu

Pe 26 martie 1925 se constituie Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică conduse tot de Dragomir Hurmuzescu, asociaţie ce avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din Str. Victor Emanuel nr. 16, fosta clădire a Muzeului Literaturii Române din Bd. Dacia.

La 25 iunie 1925 apare Regulamentul de aplicare a legii pentru instalarea şi folosinţa staţiilor şi posturilor radio-telefonice. Acesta prevedea că „solicitantul trebuia să depună următoarele acte:

– dovadă de cetăţenie şi etate

– dovadă de conduită bună în societate

– formular – angajament prin care îşi ia obligaţia de a nu întrebuinţa postul decât numai în scopul pentru care se cere înfiinţarea

– la nevoie se va prezenta şi o schiţă a întregii instalaţii”

În iulie 1925, Direcţia de Radiocomunicaţii organizează, în Parcul Carol, o expoziţie cu echipamente şi receptori radio la care au participat peste 23 de firme străine (Telefunken, Lorentz, Ericsson, Tunsgram, Thomson-Houston).

În 12 iulie 1925 apare Legea pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi posturilor radioelectrice care consfinţea monopolul statului asupra posturilor de emisie şi asupra posturilor de radiorecepţie.

Primul articol al legii adoptate de Adunarea Deputaţilor prevedea că „Emiterea şi primirea corespondenţelor oficiale şi particulare prin staţiuni şi posturi radioelectrice constituie un drept exclusiv al statului, exercitat prin Direcţiunea Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor”.

Printre altele, documentul interzicea instalarea de posturi radioelectrice pe o zonă de 3 km de la graniţă, în interiorul ţării.

La 1 septembrie 1925 a fost adoptat „Regulamentul pentru aplicarea Legii pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi a posturilor radioelectrice” în care se preconiza înfiinţarea unei societăţi de difuziune pe acţiuni, cu 60% capital de stat (adică 30.000.000 lei) şi 40% capital privat (adică 20.000.000 lei). Capitalul social total a fost împărţit în 100 000 de acţiuni nominative a 500 lei fiecare. Societatea urma să plătească statului, ca beneficiu, 30 % din taxele ce se încasează pentru funcţionarea aparatelor de recepţie

În 9 noiembrie 1925 are loc, la Universitatea Bucureşti, Adunarea Amatorilor de Radiofonie, iar pe 19 noiembrie 1925, ora 15:00, în cadrul expoziţiei Luna Bucureştilor, a fost realizată prima emisiune în limba română cu un program de divertisment, realizată cu un aparat de tip Levy de 50 de waţi, autorul acestei premiere tehnice fiind inginerul C. Cottescu.

În data de 15 decembrie 1925, apare Decretul regal de aplicare a „Legii Radiofoniei”, transmis ulterior şi Oficiului Internaţional de Radiofonie de la Geneva

La 22 decembrie 1925  Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei capătă personalitate juridică.

Pe 23 martie 1926, Conferinţa internaţională pentru repartizarea lungimilor de undă de la Geneva a admis pentru ţara noastră lungimile de undă de 205,5 metri şi 265,5 metri, la care mai târziu se va adăuga cea de 461,5 metri

La 15 aprilie 1926, este elaborat Proiectul de statut de către Consiliul Superior de control şi îndrumare al noii societăţi de radiodifuziune

Pe 4 iulie 1926 apare Decretul Regal de ratificare a „Jurnalului Consiliului de Miniştri“ nr. 2630 pentru aprobarea statutelor şi a prospectului de emisiuni ale Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică

În septembrie 1926 ia fiinţă Comisia pentru pregătirea funcţionării Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică, care la scurt timp a publicat o broşură de propagandă „Radiodifuziunea. Lămuriri privitoare la necesitatea şi utilizarea radiodifuziunii” în care se arată, printre altele că: „Radiodifuziunea este menită să aibă aceeaşi însemnătate ca şi presa, asupra căreia are superioritatea instantaneităţii, precum şi a expresiunii personale şi directe”.

Tot în septembrie 1926 s-a transmis în eter prima emisiune radiofonică din Craiova, fiind una dintre primele din ţară. Emisiunea a durat o jumătate de oră şi a cuprins ştiri şi un miniconcert de muzică populară, interpretată în direct la fluier, frunză, viori şi clarinet. Staţia avea o putere de 100 de waţi şi s-a recepţionat pe circa 100 de kilometri. „Studioul” era improvizat între câteva… căpiţe de fân, care asigurau izolarea fonică.

În octombrie 1926, Regele Ferdinand I a contribuit esenţial la înfiinţarea radioului public din ţara noastră, prin exprimarea, la Castelul Peleş, a acordului scris pentru înfiinţarea Societăţii de Difuziune Radio Telefonică din România.

La 4 decembrie 1926, în România erau circa 2000 deţinători de aparate de radiorecepţie.

În anul 1927 se construiesc la Institutul Electrotehnic primele posturi româneşti de emisie, între care unul va funcţiona pe unde scurte, după un proiect al ing. Emil Petrascu. În această perioadă, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi

Pe 22 decembrie 1927, în „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 2915”, apare, la articolul 2, reglementarea privind constituirea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România

Prima clădire a SRR, aflată în Str. General Berthelot nr. 60

În 17 ianuarie 1928 are loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public. Acesta se compune din nouă membri, şase numiţi de Guvern şi trei de acţionari.

Pe 5 martie 1928 are loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie, după înregistrarea Societăţii la tribunal, moment ce marchează începutul funcţionării Societăţii Române de Radiodifuziune, instituţie aflată până în 1934 sub controlul Ministerului Comunicaţiilor.

Pe 7 aprilie 1928 Societatea de Radiodizuziune a cumpărat de la firma Marconi’s Wireless Telegraphe Company LTD din Londra un post de emisie cu o putere de 12 KW

În data de 19 iunie 1928 este achiziţionat imobilul din Str. Fântânii (azi Str. General Berthelot) nr. 60, primul sediu al Societăţii Române de Radiodifuziune, fostă proprietate a generalului Socec

La 1 noiembrie 1928 a  fost realizată prima transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti, la ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW.  S-a auzit „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”.

Mai multe, aflaţi citind articolul integral AICI.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.