Ascultă Radio România Cluj Live

Un pacient din trei află diagnosticul în mai mult de 6 luni

Un pacient din trei află diagnosticul în mai mult de 6 luni

Articol editat de Andrei Cretoiu, 2 februarie 2018, 18:05

Cel puţin unui pacient român din trei i s-a stabilit diagnosticul în mai mult de şase luni, iar perioada de diagnosticare a altora a depăşit chiar un an, arată un studiu realizat de Coaliţia Pacienţilor din România. 

Preşedintele Asociaţiei Antiparkinson din România, Dan Răican spune că lui i-au fost necesari chiar trei ani, ca medicii să-i identifice afecţiunea:

Doi ani am fost suspectat ca un bolnav de AVC, adică atac vascular cerebral, dar din păcate era un Parkinson, care dacă ar fi fost tratat mai devreme, nu trebuia să încep cu un medicament foarte dur care dă efecte secundare foarte puternice, vise, halucinații șamd. Se începea cu un moderator și de abia după se ajungea la acest medicament.

La noi se elimină toate celelalte boli, după aceea se fac teste, mi-au făcut chiar puncție rahidiană, deci multe, multe investigații până să ajungă la Parkinson. Sunt în occident care fac direct din sânge determinarea dacă ai Parkinson sau nu. (Dan Răican)               

Studiul realizat de Coaliţia Pacienţilor Cronici din România mai arată că 60% dintre pacienţi au fost nevoiţi să-şi plăteasca din buzunar analizele pe durata tratamentului.

Datele studiului vor face obiectul unui raport ce va fi înaintat autorităţilor din România.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 12:00

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate

Paracetamolul este unul dintre cele mai comune analgezice și unul dintre puținele pe care medicii le permit femeilor însărcinate să le...

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului

Pentru cei din emisfera nordică, steaua Polaris, cunoscută și sub numele de Steaua Nordului, a îndeplinit perfect acest rol.   Cu toate...

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 12:00

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale

A fost botezată „cosmeticorexia”, noua obsesie a fetelor, chiar și a celor cu vârste sub zece ani, pentru îngrijirea pielii.   Practic,...

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?

Conducerea Pinakothek der Moderne, care expune lucrări de artă contemporană din secolele XX și XXI, a observat că unul dintre angajații săi a...

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 12:00

Nu vă mai temeți de grăsimi!

O dietă care nu conţine cantitatea necesară de grăsimi este dăunătoare corpului uman, spune medicul rus Irina Baranova, care citează...

Nu vă mai temeți de grăsimi!
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 06:00

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha

Femeile din Australia care au fost dezbrăcate şi inspectate invaziv pe aeroportul din Doha s-au confruntat cu un eşec în încercarea de a da în...

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 06:00

Ce punem în punga de pâine ca să nu mucegăiască?

Fiecărei gospodine i se întâmplă să arunce pâinea pentru că s-a stricat sau s-a uscat.   Gospodinele cu experiență le cunosc foarte...

Ce punem în punga de pâine ca să nu mucegăiască?
Diverse joi, 11 aprilie 2024, 12:00

Scorțișoara ajută la tratarea calviţiei?

Calviția (sau alopecia) afectează aproximativ 13% din populația franceză și se caracterizează prin căderea părului.   Cea mai frecventă...

Scorțișoara ajută la tratarea calviţiei?