Incident la Borşa între viceprimar şi doi agenţi de poliţie
Incident la Borşa, unde doi agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș au fost agresaţi verbal de viceprimarul Remus Traian Timiș.
Articol editat de , 2 februarie 2018, 12:11
Cei doi agenţi s-au deplasat ieri, 1 februarie la punctul de lucru stabilit în orașul Borșa, în sediul primăriei pentru desfășurarea activității cu publicul, conform programării electronice și eliberarea de pașapoarte. 60 de persoane erau programate în data de 1 februarie la biroul mobil din Borşa.
Viceprimarul le-au spus să preia toți cetățenii, chiar dacă nu au programare. Agenții principali de poliție au preluat persoanele programate, cu precizarea că, în funcție de timpul rămas, conform programului de lucru, vor prelua și persoanele neprogramate.
Agentul de poliție susține în raportul întocmit că viceprimarul a transmis cetățenilor mesajul că toate persoanele vor fi preluate și că a introdus în birou cetățeni fără programare. Programul de lucru cu publicul se termina la ora 15.00, moment în care, conform precizărilor, viceprimarul le-a transmis o listă cu aproximativ 12-15 persoane, şi a cerut ca şi cererile acestora să fie rezolvate.
Potrivit agentului Florin Gelu Pașca din acest moment, viceprimarul orașului i-a adresat amenințări și injurii în holul și parcarea din spatele instituției.
Situația a fost semnalată conducerii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor, respectiv prefectului Vasile Moldovan și subprefectului Alexandru Cosma. Agentul principal de poliție implicat în eveniment a întocmit un raport de serviciu, care a fost transmis Direcției Generale de Pașapoarte, urmând să ne fie transmise măsurile care vor fi dispuse de la nivel central.
Radio Sighet
Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!