Ascultă Radio România Cluj Live

Ministru de interne cere o analiză a situaţiei din poliţie

Ministru de interne cere o analiză a situaţiei din poliţie
Foto: Carmen Dan

Articol de andreea.leonid, 19 ianuarie 2018, 13:49

Ministrul de interne, Carmen Dan, i-a cerut noului şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, să facă o analiză a situaţiei din această instituţie şi să vină într-o lună cu un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor existente.

Ministrul de interne a apreciat că este nevoie de o reformare profundă a Poliţiei pentru ca incidente precum cel al agentului de la Poliţia Rutieră acuzat de agresiuni sexuale să nu se mai întâmple:

A fost o discuţie prin care am transmis mai degrabă asumarea unei misiuni. Această misiune priveşte reforma profundă pe care şi-au asumat, ca împreună şi cu susţinerea conducerii ministerului, să o înfăptuiască în Poliţia Română. Ceea ce s-a întâmplat, spunem că este o situaţie dificilă, dar eu am spus şi în cadrul acestei întâlniri, această situaţie dificilă îşi are izvoarele în Poliţia Română, nu în altă parte, motiv pentru care ne-am asumat ca într-o primă instanţă să avem o analiză profundă a realităţilor din sistem, o analiză reală, consistentă şi în termen de cel mult o lună de la acea analiză, de la acea diagnoză să avem un plan de măsuri cu termene asumate, cu termene bine luate în calcul, pentru a începe să facem ceea ce ne-am propus, şi anume reformarea sistemului; înseamnă identificarea în totalitate, în integralitate a tuturor vulnerabilităţilor din sistem, asumarea problemelo rpe care le identificăm şi, bineînţeles, identificarea soluţiilor. (Carmen Dan, ministru de Interne)

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]
Politic joi, 14 martie 2024, 11:36

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]

UPDATE: ora 14.45 Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al...

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]
Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO
Politic miercuri, 13 martie 2024, 08:08

Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marți, 12 martie, că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei...

Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO
A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale
Politic luni, 11 martie 2024, 19:27

A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, 11 martie, calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale,...

A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale
Agenda ședinței de Guvern
Politic joi, 7 martie 2024, 13:09

Agenda ședinței de Guvern

Guvernul va analiza joi, 7 martie, proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare în data de 9...

Agenda ședinței de Guvern
Politic joi, 7 martie 2024, 10:33

Partidul Popular European susține aderarea completă a României la spațiul Schengen

Partidul Popular European a adoptat, în unanimitate, în prima zi a congresului de la Bucureşti, un manifest electoral în care cere ca România...

Partidul Popular European susține aderarea completă a României la spațiul Schengen
Politic joi, 7 martie 2024, 09:18

[AUDIO] Despre europarlamentarul neafiliat (sau neînregistrat)

La apropierea alegerilor europarlamentare, câteva chestiuni mai puțin cunoscute despre funcționarea celei mai reprezentative instituții a UE. Ca...

[AUDIO] Despre europarlamentarul neafiliat (sau neînregistrat)
Politic miercuri, 6 martie 2024, 12:21

Tezaurul României, în discuție la Parlamentul European

Eugen Tomac, într-un interviu la Radio Cluj acordat colegului nostru Dan Horea: Eugen Tomac: Va exista o expoziție în incinta Parlamentului...

Tezaurul României, în discuție la Parlamentul European
Politic miercuri, 6 martie 2024, 11:54

Începe la București congresul PPE

Liderii celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European – se află, timp de două zile, la Bucureşti. 13 şefi de stat...

Începe la București congresul PPE