Ascultă Radio România Cluj Live

Privind istoria în ochi – 100 de portrete de țărani transilvăneni

Muzeul Etnografic al Transilvaniei lansează marți, 16 ianuarie, expoziția virtuală de fotografii de arhivă „100 DE PORTRETE DE ȚĂRANI TRANSILVĂNENI”, care inaugurează programul de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.

Privind istoria în ochi – 100 de portrete de țărani transilvăneni

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 ianuarie 2018, 10:36 / actualizat: 16 ianuarie 2018, 13:43

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, s-a bucurat de o largă participare țărănească, acest fapt istoric indiscutabil deosebind Transilvania de celelalte provincii românești. Doi mari oameni de cultură transilvăneni, Lucian Blaga și Liviu Rebreanu, au celebrat moștenirea culturală țărănească în Academia Română, prin discursurile de recepție intitulate „Elogiul satului românesc” (1937) și „Laudă țăranului român” (1940). Muzeul Etnografic al Transilvaniei, primul muzeu creat în Transilvania după Marea Unire, începe anul Centenarului Marii Uniri cu o expoziție virtuală de fotografii din arhiva instituției, care prezintă portrete de țărani ardeleni din perioada României Mari.

4168_femeie_batrana_cosna_bucovina_1931Expoziția virtuală ”100 de portrete”, eveniment dedicat Centenarului, conține imagini surprinse de către specialiștii etnografi din cadrul muzeului (Romulus Vuia, Luiza Netoliczka, Teodor Onişor) și de către un colaborator englez al acesteia (Denis Galloway). Majoritatea imaginilor, cu câteva excepții, au fost realizate pe clișee de sticlă, în perioada 1910–1939, în diferite zone etnografice transilvănene și în Bucovina.

În general, fotografia etnografică încerca să surprindă complexitatea diferitelor fenomene culturale, motiv pentru care portretele aveau o pondere mai mică în cadrul colecțiilor din acest domeniu. În perioada realizării lor, imaginile prezentate aveau menirea să documenteze diferitele particularități fizionomice ale țăranilor, portul lor caracteristic – găteala capului, podoabele –, fotografia de hârtie având și un rol secundar, cel de a înlesni crearea unei legături personale între etnograf și subiectul cercetării. Distribuția zonală a imaginilor-portret nu este echilibrată: unele zone, cum ar fi zona Pădurenilor, Țara Hațegului, sunt mai bine reprezentate, altele mai puțin, iar din multe zone etnografice marcante nu dispunem de portrete. Deoarece găteala capului – de maxim interes pentru etnografi – era mult mai spectaculoasă și mai diversă la femei, arhiva noastră conține un număr mult mai mare de portrete feminine. În cadrul acestei serii există însă relativ puține portrete de fete, majoritatea imaginilor reprezentând femei căsătorite, de diferite vârste, unele fotografii surprinzând chiar momentul ritual al trecerii de la statutul de fată la cel de nevastă, prin prezentarea mireselor sau a nevestelor proaspăt „îmbrobodite”.

Imaginile prezentate păstrează și ne aduc aproape lumea surprinzător de bogată și de variată a portului tradițional, în special a pieptănăturii și gătelii capului. Elemente ca tipul de pieptănătură, neacoperirea sau modalitatea de acoperire a capului marcau localitatea, zona, starea civilă, statutul social, vârsta. Părul fetelor mari din Oaș, mai ales la ocazii rituale, formează o singură dantelă fină, pe când – la polul opus – părul fetelor din Drăguș (zona Făgăraș) este tăiat scurt, pe cap purtând o pălăriuță cochetă, ornamentată cu un „cicur” (ciucure) mare de lână colorată. Coafura cu „chică” peste fruntea fetelor, răspândită pe un areal mai mare, surprinsă în fotografiile realizate în Țara Hațegului, diferă total de pieptănătura „cu coarne” a nevestelor din aceeași zonă. Acestea din urmă au părul de pe creștet împărțit cu o cărare la mijloc, răsucit în șuvițe subțiri, „sucituri” – am numărat și câte 20 de sucituri pe fiecare parte a feței – care coboară spre ceafă unde sunt strânse în conci. Dacă coafura nevestelor din Hațeg ne impresionează prin finețe și migală, pieptănătura „cu pleteri” a momârlancelor măritate ne surprinde prin robustețea cozilor groase, amplificate cu „vițe” de lână, încolăcite în jurul urechilor. Forma cocului, structura, decorul cepselor constituie marcă identitară zonală. O funcție asemănătoare aveau și acoperitoarele de cap, care ilustrau în plus – prin calitatea sau proveniența materialului – și diferențele de avere și poziție socială între purtătoarele din aceeași zonă. Statusul social era subliniat în cazul femeilor și prin prezența sau absența salbelor, zgărzilor, pieselor de aur sau argint.
Rămase anonime, dar rezistând timpului grație întâlnirii providențiale cu cercetători marcați de empatie, persoanele care ne privesc în ochi ne emoționează astăzi prin forța cu care transmit valorile și simbolurile unei lumi de păstrători ai tradițiilor și moștenirii noastre culturale.

Expoziția poate fi vizionată prin accesarea linkului: http://www.muzeul-etnografic.ro/ro/articole/expozitii/100-de-portrete-de-tarani-transilvaneni

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Se pun în vânzare biletele pentru FITS
Cultural vineri, 19 aprilie 2024, 12:36

Se pun în vânzare biletele pentru FITS

Biletele vor avea preţurile neschimbate şi în acest an, între 30 și 150 de lei, a anunţat preşedintele festivalului şi directorul...

Se pun în vânzare biletele pentru FITS
Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 18:55

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia

Alba Iulia şi-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural şi istoric.    Spectacolele...

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia
Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 14:32

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”

19-25 mai, șapte zile de povești noi, pentru copii și oameni mari, în care teatrul este în centrul atenției.   În această ediție va fi...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 18:00

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural...

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:30

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI

Preponderente în lucrările sale sunt ambivalența, dezamăgirea și renunțarea, care vorbesc cu elocvență despre epuizare umană iar elemente...

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:03

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu

Galeriile Radio Cluj vă așteaptă în perioada 19 aprilie – 7 mai să vizionați expoziția Ilustrații cu inimi anatomice cuprinzând...

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 13:56

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris

Fotografii, documente si filme de arhivā, atelierul din Montparnasse în care a lucrat, precum și sculpturi aduse din colecții internaționale...

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris
Cultural marți, 16 aprilie 2024, 12:43

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe

Classic Unlimited lansează cea de a II-a ediție a proiectului Classic for Kids. Începând cu 18 aprilie și pe parcursul lunii mai echipa...

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe