Ascultă Radio România Cluj Live

Florin Estefan: Ca să fii un cântăreţ bun, nu te face şcoala, te face mama ta şi Dumnezeu!

Florin Estefan

Florin Estefan: Ca să fii un cântăreţ bun, nu te face şcoala, te face mama ta şi Dumnezeu!
Foto: Florin Estefan-foto Nicu Cherciu

Articol editat de cristina.rusu, 11 ianuarie 2018, 12:33

O caracteristică a operei române este diversitatea: de la o gamă largă de spectacole, până la stiluri regizorale diferite. Ce aduce anul 2018 pasionaţilor de artă?

Florin Estefan: În primul rând, suntem la începutul lui ianuarie, când aşteptăm bugetul. În afară de planurile pe care le avem, nu vă pot spune cu certitudine nimic din ce va aduce 2018, pentru că nu ştiu ce va aduce. În principiu am acordat o mare atenţie Centenarului. Ne-am propus să facem câteva titluri româneşti.

Începând cu luna martie, e o lucrare în primă audiţie mondială a compozitorului clujean Constantin Râpă, în coregrafia colegului nostru Octavian Popa, o lucrare coregrafică intitulată ”Tânărul şi moartea”. După care ne-am propus să facem o lucrare vocal-simfonică a maestrului Timaru, un alt compozitor de referinţă a şcolii de compoziţie clujene a Academiei Gheorghe Dima, şi anume un ”Oratoriu de Paşti”.

Am dori după aceea să fie două premiere importante, şi anume opereta ”Lăsaţi-mă să cânt”, care are un subiect pe cât de comic, pe atât de naţionalist şi de spirit românesc, prezent atât în muzică precum şi în subiectul operetei, fiind vorba despre povestea premierei operetei Crai nou a lui Porumbescu în Braşov, care a fost interzisă de autorităţile vremii respective.

După această premieră de operetă, o să facem ”Luceafărul de ziuă”, o altă lucrare coregrafică. Seamănă foarte mult cu Zorba, pentru că implică aproape tot ansamblul operei (mă refer la cor, orchestră şi ansamblul de balet prezent pe scenă). E o lucrare de Tudor Jarda care, pe lângă faptul că a fost un mare profesor de armonie în Academia de Muzică, compozitor, dar şi directorul Operei Naţionale Române din Cluj înainte de 1990.

Pentru mine este o mare bucurie să pot să fac această lucrare, pe care o ştiu, pentru că am văzut-o jucată pe această scenă când eram copil. Cu aceste ultime două titluri ne dorim să ieşim şi în aer liber, la Opera Aperta.

Ce va fi special în cursul anului, o premieră mondială (noi lucrăm deja de trei ani la această lucrare). Se va numi ”Poveste românească” şi este o lucrare scrisă special pentru Centenarul Unirii, pe care noi ne propunem să o prezentăm în luna noiembrie. Pe la mijlocul lunii vrem să avem această lucrare în prima audiţie mondială, cu totul specială, cu muzica scrisă de compozitorul clujean Dan Variu, care va implica atât ansamblul Operei Naţionale Române, cât şi alte ansambluri din ţară (şi nu mă refer neapărat la ansambluri lirice).

Anca Markos: Ce invitaţi de marcă vor fi prezenţi în acest an?

Florin Estefan: Nu pot visa să chem invitaţi de marcă. Dacă vă referiţi la invitaţi gen să spunem Alagna, nu o să-i vedeţi la Cluj, pentru că nu putem visa la aşa ceva. În 21 ianuarie va fi un ”Othello” în care va fi pe scenă Ghiţă Petean (nu a mai cântat la Cluj de vreo 3 ani). El face carieră mondială importantă şi acum este în România şi va cânta Yago în opera verdiană Othello.

După care vom avea o premieră, ”L’elisir d’amore”, o realizare împreună cu Teatrul de Operă din Debrecen, Csokonai Színhaz din Debrecen, în sensul că ei au făcut această producţie pe care noi am achiziţionat-o de la ei (mă refer la decoruri, costume, mobilier de scenă).

În 10 februarie va fi această premieră, în regia lui Matteo Mazzoni, un regizor italian foarte inteligent. Iar ca distribuţie îl avem pe tenorul Ştefan Pop, care este primul laureat român Operalia, concursul lui Placido Domingo. Mai încolo, depinde de bugete şi depinde de o sumedenie, de ceea ce vom programa şi cine va putea să vină.

Anca Markos: Pe scenele căror ţări, oraşe, va fi prezentă echipa Operei Naţionale?

Florin Estefan: Nu pot să vă spun că vom merge într-un turneu în acest an. Fiind şi acest an al Centenarului Unirii, aş vrea să stăm mai mult acasă.

Anca Markos: Care este secretul managerial al unui număr crescut de spectatori?

Florin Estefan: Nu ştiu, nu am niciun secret. Eu sunt mai mult decât deschis, spun ce gândesc şi spun ce am făcut. Nu cred că e meritul meu. Meritul meu e că mi-am ales nişte oameni în jurul meu, tineri, cu vivacitate, deschişi şi un nou mod de abordare a tot ceea ce înseamnă relaţiile operei, cu publicul şi cu partenerii, cu media ş.a.m.d.

Pe mine mă miră că în proporţie de peste 75% e un public tânăr. Este extraordinar şi mi-aş dori să nu fie un val de efervescenţă, care să treacă şi după care să se liniştească. Văd că ţine şi sunt foarte fericit că ţine.

Anca Markos: Vârsta contează în managementul unei instituţii?

Florin Estefan: Eu zic că nu. Când am preluat această instituţie, au fost mulţi care au fost convinşi că îmi voi frânge gâtul. Eu sunt şi cântăreţ, de o vreme şi profesor asociat în Academia de Muzică. Eu sunt convins de un lucru. Ca să fii un cântăreţ bun, nu te face şcoala şi nu te face niciun profesor, te face mama ta şi Dumnezeu. Te naşti cu asta sau nu te naşti cu asta.

Aşa şi cu managementul. Sunt multe lucruri pe care eu le citesc în cărţi (pentru că sunt doctorand la management). Şi citind anumite cărţi de management şi principii, îmi dau seama că eu le aplic fără să le fi ştiut. Pentru că am reuşit anumite lucruri, e clar că sunt talentat în latura asta.

Că eşti tânăr poate fi un avantaj, pentru că vii cu multe idei. Sunt multe lucruri care intră în arealul acesta al bunelor practici, pe care noi nu le avem. Şi sunt frustrat că nu dispunem de cadrul, nici legal, nici de finanţele de care avem nevoie, ca să implementăm ceea ce fac alţii atât de bine în alte locuri. Deci nu contează vârsta, dar ajută tinereţea.

Anca Markos: — Dacă ar fi să schimbaţi ceva din poziţia de manager, ce aţi schimba?

Florin Estefan: Sunt multe lucruri pe care le-ai vrea altfel. Mi-ar plăcea să fie un cadru legislativ mai eficient, dar asta nu ţine de mine. Mi-ar plăcea să putem ridica nivelul calitativ al produsului (iar nu ţine de mine).

Eu am adoptat o strategie a paşilor mărunţi, a răbdării şi a dorinţei de a schimba lucrurile pas cu pas, fără să deranjez şi fără ca lumea din jur să fie afectată de schimbări majore şi bruşte. Asta pot să spun că mi-a scos şi peri albi. Dar cred că putem face, cu echipa pe care o avem putem să schimbăm lucrurile pas cu pas şi nivelul se va ridica odată cu noi.

Anca Markos: Cât de mult înseamnă publicul în stabilirea planului managerial pe 2018?

Florin Estefan: Fără public, muncim degeaba. Eu asta spun ca şi solist de pe scenă. Nu se fac abonamente la operă, vindem bilete. Dacă vând abonamente, îmi asigură jumătate, trei sferturi de sală din abonamente, dar sala va fi goală. Asta o văd din păcate la anumite instituţii din România. Şi atunci, eu de ce muncesc? Pentru că voi aveţi abonamente şi v-aţi vândut sala, iar eu nu am pentru cine să cânt?

Publicul e foarte important. Şi atâta timp cât va fi cu noi şi va fi tot la fel de numeros, munca noastră nu este în zadar.

Anca Markos: Ce evenimente sunt în desfăşurare pentru 2018?

Florin Estefan: Pot să vă spun despre o mare realizare. În data de 16 ianuarie se va lansa o revistă pe care eu am pus-o în proiectul de management, dar nu am mai crezut că se va realiza, o revistă care se numeşte Opera Story Magazine.

Nu este prima revistă din România, dar este singura care abordează genul liric. Este o revistă care ne propune să deservească toate teatrele lirice din România. În paginile acestei reviste se va scrie despre producţiile noi ale tuturor teatrelor, despre solişti ai teatrelor din România, să fie portrete ale soliştilor ş.a.m.d; o revistă care să circule atât în cadrul publicului larg, cât şi să circule printre colegi, să o avem toţi în bibliotecă.

Revista nu aparţine Operei Naţionale, pentru că vreau să se scrie despre noi. Şi nu vreau să fie o revistă în care noi să ne lăudăm faptele măreţe pe care le facem: vreau să fie o publicaţie echidistantă faţă de toate instituţiile din ţară. Iată că este o realizare mare pentru lirica din România.

Şi mă bucur că deja am nişte feedback-uri foarte bune din partea managerilor teatrelor de operă din România, colegi ai mei care au fost încântaţi de idee şi-şi arată deschiderea pentru viitor.

Anca Markos: Ce mesaj le transmiteţi ascultătorilor Radio Cluj?

Florin Estefan: În afară că îi aştept la operă şi îi aştept să fie alături de noi, atât în sală cât şi la proiectele pe care le vom avea, La mulţi ani, să dea Dumnezeu să fie cu linişte şi cu pace anul acesta şi un an al Centenarului cu bucurii.

 

Anca Markos/Andreea Nagy

Foto: facebook

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Apreciază:

Etichete:
Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor