Ascultă Radio România Cluj Live

Regele Mihai, înmormântat în ziua în care începea Revoluţia din 1989. Mesajul Regelui

Regele Mihai a fost înmormântat chiar în ziua în care, în urmă cu 28 de ani, se aprindea la Timișoara scânteia Revoluției române
Plecarea Regelui le-a amintit oamenilor de anii dictaturii și de modul odios în care ne-a fost mutilat destinul. În momentul când sicriul Regelui trecea pe lângă Piața Revoluției, oamenii din mulțime au strigat „Jos comuniștii!”
În 1989, Revoluția română l-a prins pe Regele Mihai în Elveția.

Regele Mihai, înmormântat în ziua în care începea Revoluţia din 1989. Mesajul Regelui
Foto: Regele Mihai I

Articol de student, 17 decembrie 2017, 13:07

La două zile de la declanșarea Revoluției, Regele transmitea un mesaj emoționant românilor.

Familia Regală era asaltată de presa din străinătate, iar o jurnalistă din Elveția, Danielle Maillefer, i-a ajutat tot timpul să gestioneze situația.

La 2 ani după Revolutie, Regele Mihai reușea, în sfârșit, să revină în țară.

În urmă cu 28 de ani, la Timișoara se aprindea scânteia Revoluției. Un adevărat cutremur al istoriei noastre, fără de care nimic din ce trăim azi nu ar fi fost posibil.

Timișorenii s-au strâns în fața casei pastorului Laszlo Tokes, în încercarea de a împiedica evacuarea acestuia. De aici până la protestele care au aprins țara nu a mai fost decât un pas.

Zile și nopți, timișorenii și apoi întreaga țară au ieșit în stradă. Mulți au plătit cu viața curajul lor.

Sursa TvR

Sursa youtube

„Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând.”

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Stirea zilei marți, 5 martie 2024, 14:26

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România. Marți, 5 martie, a pornit primul utilaj pentru forajul...

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Stirea zilei miercuri, 14 februarie 2024, 08:42

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor

Mai multe instituţii – printre care şi DIICOT – investighează atacul cibernetic care a afectat activitatea a 25 de unităţi medicale...

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Stirea zilei marți, 13 februarie 2024, 06:00

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România

Marți, 13 februarie, va fi Ziua mondială a Radioului, mijloc de informare pe care UNESCO îl apreciază ca pe o parte esențială a vieții...

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 13:23

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]

UPDATE: ora 13.35 Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul din Sighetu Marmației se numără printre...

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 09:29

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor

La şedinţa de săptămâna trecută PSD şi PNL nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Cea mai vehiculată variantă este ca în 9 iunie,...

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor
Stirea zilei vineri, 9 februarie 2024, 12:07

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]

UPDATE: ora 16.14 România este pregătită pentru orice decizie în procesul privind Roşia Montană, dă din nou asigurări premierul Marcel...

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]
Stirea zilei joi, 8 februarie 2024, 12:02

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]

UPDATE: ora 18.00 Liderii PSD şi PNL nu au ajuns la o concluzie finală în privinţa comasării alegerilor, în urma şedinţei de coaliţie...

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]
Stirea zilei miercuri, 7 februarie 2024, 09:14

Se lucrează la un proiect de lege privind introducerea stagiului militar voluntar

Ministerul Apărării Naţionale lucrează la un proiect de lege privind introducerea stagiului militar voluntar, document ce ar putea intra în...

Se lucrează la un proiect de lege privind introducerea stagiului militar voluntar