Ascultă Radio România Cluj Live

Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca

pictura tiganca (1)

pictura tiganca (1)

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 decembrie 2017, 06:00 / actualizat: 6 decembrie 2017, 12:35

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 7 decembrie – 8 ianuarie 2017, expoziţia „Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca”.

Stabilită în spațiul Bazinului Carpatic încă din veacul al XIV-lea, statutul populației de etnie romă a constituit pentru multă vreme un subiect extrem de controversat. Pe de o parte, comunitatea romă a însumat rămășițele ultimelor vestigii ale statutului de sclavie în spațiul european, pe de alta, ei au fost priviți sub aspectul lor pitoresc, plin de sensibilitate, simbolizând libertatea. Nu întâmplător, termenul de bohémienne s-a impus în limbajul uzual ca mențiune ce acoperă ideea de libertate. Din nefericire, în Țările Române, țiganii și-au câștigat libertatea doar la mijlocul veacului al XIX-lea.

Și în artele plastice, imaginea lor a devenit plină de semnificații, la noi bucurându-se de un interes deosebit din partea unor creatori precum: Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Cecilia Cuțescu-Storck, Alexandru Popp, Constantin Stahi, Nicolae Vermont sau Walter Rudolf Widmann.
Tezaurul deținut de instituția noastră conține reprezentări ale țiganilor din secolele al XIX-lea (Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Kőváry Endre, Constantin Stahi) și începutul secolului XX (Walter Rudolf Widmann, Nicolae Vermont, Alexandru Popp, Papp Lajos, Ștefan Dimitrescu, Cecilia Cuțescu- Storck).

pictura tiganca (2)

Pictură cu țigani de Nicolae Grigorescu

Țiganii se bucură de o atenție deosebită din partea cărturarilor secolului al XIX-lea, care încearcă să deducă rutele migrației țiganilor spre vest, în funcție de elementele din alte limbi ce se păstrează în idiomul acestora. Se cunoaște faptul că secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o înclinație spre neobișnuit și exotic, atât artiștii, cât și cărturarii căutând sursele primitive ale culturii. Tonul căutării originii țiganilor este dat de Paul Bataillard, un arhivar francez, care, începând cu anul 1843, va începe publicarea unor articole referitoare la aceștia.

Interesul de care s-au bucurat țiganii în secolul al XIX-lea este vizibil și în artele plastice. Theodor Aman, de pildă, își caută sursele de inspirație în imediata apropiere, surprinzând, astfel, momente din viața cotidiană a țiganilor (în Țiganca, Spoitorul, Spoitoraș, Țigani lăutari), pentru ca, ulterior, Nicolae Grigorescu să îi surprindă în momente de popas din timpul peregrinărilor (vezi Cort țigănesc, Țigani cu ursul). Ceva mai târziu, Cecilia Cuțescu-Storck surprinde vitalitatea și feminitatea primitivă a țigăncilor (Țigancă), pentru ca Stahi Constantin să surprindă subtila trăsătură psihologică de acceptare și asumare a destinului potrivnic, în portretul tânărului său țigan. În lucrările lui Nicolae Vermont, Ștefan Dimitrescu, Kőváry Endre, Papp Lajos și Alexandru Popp se observă o notă de intimitate și o interpretare personală a imaginii țiganilor. O imagine din domeniul teatrului este cea în care Walter Rudolf Widmann (Schiță de decor la Voievodul țiganilor) propunea reprezentarea unei scene ce îi înfățișa pe țigani (probabil o scenă din piesa lui Goethe, Götz von Berlichingen ?).

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 7 decembrie 2017, ora 18, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30, în prezenţa curatorului expoziţiei dr. Ioana Filipescu.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Pagini de Operă la Radio Cluj
Cultural miercuri, 10 aprilie 2024, 09:38

Pagini de Operă la Radio Cluj

Pagini muzicale interpretate de Arona Bogdan, Liliana Feher, Sorin Lupu, Horațiu Ruști, Corneliu Huțanu vor aduce eleganța pe scena Casei Radio!...

Pagini de Operă la Radio Cluj
55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 
Cultural marți, 9 aprilie 2024, 13:29

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 

Stagiunea 2023 – 2024 este așadar una aniversară pentru Trupa Mihai Raicu, pentru publicul din Satu Mare și nu numai.    Scurtă...

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Meditaţiile Ritei
Cultural duminică, 7 aprilie 2024, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Meditaţiile Ritei

Traducerea, adaptarea radiofonică și regia artistică: Florian Pittiș.   În distribuţie: Emilia Popescu şi Florian Pittiş. Regia de...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Meditaţiile Ritei
Muzicanții din Bremen, pe scena sălii Auditorium Maximum
Cultural joi, 4 aprilie 2024, 14:27

Muzicanții din Bremen, pe scena sălii Auditorium Maximum

Evenimentul are loc marți, 9 aprilie și este recomandat copiilor de grădiniță (grupa mare) și elevilor din ciclul primar (clasele 0-4) și...

Muzicanții din Bremen, pe scena sălii Auditorium Maximum
Cultural marți, 2 aprilie 2024, 13:38

Caravana Shakespeare sosește la Cluj-Napoca

Iubitorii de teatru sunt așteptați așadar joi, 4 aprilie, ora 18:00, la Sala Sporturilor Horia Demian, la un spectacol în aer liber, după 6...

Caravana Shakespeare sosește la Cluj-Napoca
Cultural luni, 1 aprilie 2024, 13:42

Trei parale și Radio Cluj vă invită la concert!

Primul vynil publicat de celebra casă de discuri Electrecord după 27 de ani de pauză a fost apreciat pentru conținutul muzical valoros,...

Trei parale și Radio Cluj vă invită la concert!
Cultural luni, 1 aprilie 2024, 10:11

Festivalul internațional Cluj Modern – In memoriam Cornel Țăranu

CLUJ MODERN a ajuns la a XV-a ediție, și este pentru prima dată când fondatorul său, compozitorul Cornel Țăranu, nu va mai deschide șirul de...

Festivalul internațional Cluj Modern – In memoriam Cornel Țăranu
Cultural duminică, 31 martie 2024, 16:34

Concert vocal-simfonic la Colegiul Academic din Cluj-Napoca

Sub bagheta dirijorului Valentin Uryupin, Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, alături de solistele Diana Ţugui și...

Concert vocal-simfonic la Colegiul Academic din Cluj-Napoca