Ascultă Radio România Cluj Live

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota) îmi aminteşte o veche zicală românească: Fiecare pasăre pre limba ei piere.

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Articol de cristina.rusu, 2 iulie 2017, 10:24

Asta fiindcă limba vorbită de domniţa în cauză era neinteligibilă pentru cei din mijlocul cărora a fost poftită să plece. Şi viceversa, de altfel.

Libertatea de exprimare este garantată de Constituţie, dar şi de bunul simţ.
Iar limitele acestei libertăţi sunt prevăzute de aceleaşi două.
Constituţia spune că poţi debita orice enormitate, cu condiţia să nu creezi tensiuni.

Bunul simţ ar trebui să-ţi spună că zgândăritul câinelui cu nuiaua prin gard devine pericol cert acolo unde gardul se termină. Sau că a merge în mijlocul ultraşilor U-işti cu un tricou al CFR-ului nu este cea mai inteligentă acţiune cu putinţă. Or, ceva de acest gen a comis “eroina” despre care vorbim.

Un caz similar celui de sâmbătă am văzut pe viu, tot la Cluj, în noiembrie 2013, la inaugurarea Campusului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cartierul Mărăşti.

Cum evenimentul a avut loc în prezenţa premierului Ponta, cantitatea de presă era apreciabilă. Ei bine, taman atunci s-a găsit o don’şoară, militantă nu mai ştiu pentru ce, să înceapă un circ monstru, cu lozinci şi invective, dimpreună cu 6 ciraci de-ai dânsei, ajunşi acolo cu ore bune înainte, doldora de recuzită.

Cum protestatara bloca drumul suitei premierului pe un spaţiu îngust, excelent pentru un atentat, cei de la SPP le-au cerut jandarmilor să elibereze traseul ocupat de vajnica jună, care se prezentase ca ziaristă, deşi era doar activistă.

Şi atunci, la fel ca sâmbătă, dispoziţia jandarmilor a fost ignorată, zbieretele au continuat, iar când flăcăii în albastru au vrut s-o ia de braţe, dumneai s-a trântit pe jos. Instantaneu, bliţurile au fulgerat, camerele au filmat cu poftă, iar într-o oră titlurile erau mari:
“zeci de protestatari (de fapt 6) l-au contestat pe Victor Ponta, iar o protestatară a fost bruscată de jandarmi şi târâtă pe jos”.

Sună cunoscut, este? Din categoria “clujenii au ieşit în stradă”, când la faţa locului erau 2-3000 din cele 400.000 care sălăşuiesc în urbea napoceană.

Provocarea forţelor de ordine astfel încât să fie obligate a utiliza forţa (!) este o metodă veche de propagandă. In teoria presei se numeşte “crearea subiectului”. In practica protestatarilor ar trebui să se numească “joc cu focul”.

Mare atenţie, nu discutăm despre conţinutul ideilor susţinute, respectiv combătute de junioara cu pricina, ci de metodele prăfuite de a provoca scandal.

Jalnică s-a relevat a fi şi prestaţia multor personaje cumva notorii în mediul online, care au încercat ceea ce se numeşte “manipulare prin omisiune”. Desprindem faptele din context, eliminăm aspectele care ne contrazic şi gata, se naşte o eroină din spuma (sau drojdia?) unor realităţi distorsionate!

Sper numai să n-ajungem şi noi la nivelul de stupiditate “corectă politic” al “comunităţii LGBT” din Vest, care face mitinguri împotriva islamofobiei, deşi islamiştii îi omoară pe leghebetişti cu pietre.

 

Dan Horea

party
Vorba dulce joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Vorba dulce luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Vorba dulce miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Vorba dulce vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Vorba dulce vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Vorba dulce marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Vorba dulce vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost
Vorba dulce joi, 15 iunie 2017, 13:40

Omul face doar ceea ce i se permite

Am furat şi am devastat pentru că am putut. (Replica unui tânăr chestionat de reporterii BBC după un soi de răscoală golănească petrecută...

Omul face doar ceea ce i se permite