Ascultă Radio România Cluj Live

Tabără de vară, în fermă la ţară

O tabără de vară inedită, pentru tinerii din Satu Mare cu vârste între 14-18 ani, va fi organizată de Fundaţia Hans Lindner în intervalul 3-28 iulie.

Tabără de vară, în fermă la ţară
Foto: tabara la tara

Articol de , 28 iunie 2017, 06:00

Timp de patru săptămâni, tinerii înscrişi în tabără vor avea ocazia să vadă şi să experimenteze la propriu tot ce înseamnă viaţa şi munca într-o fermă din mediul rural.

Experienţa reuşită a programului propriu Școala Altfel, când elevii unor clase de la unităţile de învăţământ din Satu Mare au petrecut câte o zi în diferite ateliere meşteşugăreşti, a reprezentat imboldul pentru ca Fundaţia Hans Lindner să gândească un proiect inedit pentru tinerii aflaţi în vacanţa de vară.

Astfel a fost iniţiat proiectul Vacanţa de vară la fermă, prin intermediul căruia organizatorii îşi propun să demonteze ideea că o situaţie materială bună poate fi obţinută doar la oraş sau în străinătate.

Totodată, tinerii care se vor înscrie în tabără, vor avea ocazia să cunoască şi să experimenteze modelele de agricultură modernă şi tradiţională, spune Alexandra Pop, coordonator proiecte în cadrul Fundaţiei Hans Lindner:

Pe durata taberei, tinerii vor avea ocazia să cunoască viaţa la fermă, în adevăratul sens al cuvântului. Ei vor vedea şi se vor implica în activităţi precum creşterea animalelor, cultivarea cerealelor, a legumelor şi fructelor, prepararea produselor şi alimentelor tradiţionale.

Dorim să le trezim interesul de-a rămâne în România pentru a acorda o şansă vieţii la ţară. Fiecare stagiu de tabără are durata de o săptămână, iar în fiecare săptămână vor fi acceptaţi în tabără câte opt tineri. (Alexandra Pop)

Proprietarii de ferme din judeţul Satu Mare au fost foarte receptivi la punerea în practică a proiectului, iar domeniile de activitate sunt diferite:

Foarte mulţi proprietari de ferme au răspuns pozitiv iniţiativei noastre. Avem, deocamdată, o fermă din Craidorolţ – unde se produc cereale, o fermă din Cărăşeu – pentru creşterea animalelor şi producerea brânzeturilor, o fermă din Urziceni – unde se produce suc natural din mere, o fermă în Cămin – care deţine printre altele şi o presă de ulei – şi o fermă din Viile Satu Mare – cu specific de carne şi carmangerie. (Alexandra Pop)

Programul zilelor la fermă va începe la ora 8:00 şi se va sfârşi la ora 16:00, iar tinerii aflaţi în tabără vor lua parte la toate activităţile:

Până la terminarea programului prevăzut, ei vor lua parte la toate activităţile şi vor face tot ce trebuie făcut la o fermă. Ca o încununare a muncii lor, seara vor putea servi la cină produse la care şi-au adus chiar ei contribuţia. (Alexandra Pop)

Tabăra de vară, în fermă la ţară, va fi cu siguranţă un proiect reuşit al Fundaţiei Hans Lindner.

Alexandra Pop spune că părinţii nu trebuie să fie reticenţi în a-şi trimite copiii într-o astfel de tabără, deoarece perioada petrecută la fermă va fi nu doar educativă, ci şi o experienţă plăcută.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

O monografie sentimentală despre Radio Cluj
Reportaje joi, 21 martie 2024, 14:39

O monografie sentimentală despre Radio Cluj

Cu prilejul celebrării a 7 decenii de funcționare, Radio Cluj a găzduit miercuri, 20 martie, în sala de spectacole Vasile Rebreanu, lansarea...

O monografie sentimentală despre Radio Cluj
Interes crescut pentru prima maşină electrică românească
Reportaje joi, 21 martie 2024, 06:00

Interes crescut pentru prima maşină electrică românească

Acest autovehicul este un produs sport, de lux, având preţul de aproape jumătate de milion de euro. Florin Dehelean, unul dintre membrii echipei...

Interes crescut pentru prima maşină electrică românească
În culisele unui festival de artă pentru copii
Reportaje miercuri, 20 martie 2024, 06:00

În culisele unui festival de artă pentru copii

Am stat de vorbă cu membrii juriului, dar şi cu unii dintre cei mai mici concurenţi:   – Câţi ani ai? – 5 ani. – Şi ce...

În culisele unui festival de artă pentru copii
Comorile satului, de mirosit, ascultat, de neuitat [AUDIO/FOTO]
Reportaje marți, 19 martie 2024, 06:00

Comorile satului, de mirosit, ascultat, de neuitat [AUDIO/FOTO]

Rețeaua România Remarcabilă își propune să deschidă asemenea puncte în toate cele 12 comune din cele șase județe în care activează....

Comorile satului, de mirosit, ascultat, de neuitat [AUDIO/FOTO]
Reportaje luni, 18 martie 2024, 06:00

Jennifer Batten într-un spectacol dedicat lui Michael Jackson

Michael The Show vine cu orchestră live şi dansatori, cu costume şi aranjamente care amintesc de concertele regelui muzicii pop şi cu unul din...

Jennifer Batten într-un spectacol dedicat lui Michael Jackson
Reportaje sâmbătă, 16 martie 2024, 06:00

Supereroi suntem noi, chiar și când nu ne vedem așa [AUDIO/VIDEO]

Supereroi suntem noi. În cele mai neașteptate sau normale situații. Cel puțin așa reiese din cea mai recentă piesă pe care ne-o aduc clujenii...

Supereroi suntem noi, chiar și când nu ne vedem așa [AUDIO/VIDEO]
Reportaje sâmbătă, 16 martie 2024, 06:00

O lume mică, dar încă plină de secrete: doi biologi din Cluj au participat la o expediţie în Guyana Franceză

A fost până în 2019 un rai al entomologilor; de atunci condiţiile s-au mai înăsprit, rămâne totuşi cea mai bună opţiune pentru cei care...

O lume mică, dar încă plină de secrete: doi biologi din Cluj au participat la o expediţie în Guyana Franceză
Reportaje vineri, 15 martie 2024, 06:00

Radio Cluj 70: Când timpul se măsura cu rigla

Un studio de radio nu poate exista fără vocile de la microfon, care însă au nevoie de departamentul tehnic, oamenii care știu să facă aceste...

Radio Cluj 70: Când timpul se măsura cu rigla