Ascultă Radio România Cluj Live

Liderul CNSLR Frăţia Satu Mare a început greva foamei

Dan Burulea, liderul Filialei Satu Mare a CNSRL Frăţia, se află în greva foamei începând de miercuri, 7 iunie.

Liderul CNSLR Frăţia Satu Mare a început greva foamei

Articol editat de , 7 iunie 2017, 15:24

După orele de program, respectiv între orele 14:00-16:00, el protestează şi în parcul central, pentru ca sătmărenii să cunoască în număr cât mai mare motivele ce îl determină să refuze mâncarea.

Între acestea se află refuzul reprezentanţilor instituţiilor publice de-a aplica o decizie a Curții Constituționale privind încadrarea și acordarea funcționarilor publici și personalului contractual, a salariul la nivelul maxim existent din cadrul întregii familii ocupaționale, începând cu 1 august 2016; nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă și refuzul executării unei sentințe judecătorești de către conducerea D.G.A.S.P.C. Satu Mare, precum şi lipsa de protecție a salariaților și diminuarea salariilor acestora, ca urmare a punerii în aplicare a unor decizii nelegale, abuzive a Camerei de Conturi a județului Satu Mare.

Dan Burulea precizează că ar putea renunţa la greva foamei dacă prefectul Darius Filip ar fecunoaşte că revendicările lui sunt adevărate şi justificate. El mai spune că înainte de-a declanşa greva foamei şi-a făcut investigaţii privind starea de sănătate.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Social joi, 25 aprilie 2024, 10:22

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?

Despre ce este vorba? Pornită de la o simplă aplicație, Be my Eyes a ajuns o comunitate globală de persoane nevăzătoare și voluntari care...

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 16:30

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]

Un magazin Carrefour din Nojorid a fost amendat și închis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor. La un control...

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Utilaje agricole arse într-un incendiu
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 15:10

Utilaje agricole arse într-un incendiu

Două echipaje de stingere și un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Stației de Pompieri Săcueni au intervenit pentru stingerea focului de...

Utilaje agricole arse într-un incendiu
Turistă britanică atacată de urs
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 10:36

Turistă britanică atacată de urs

Femeia, o scoțiană în vârstă de 72 de ani, se afla cu mașina pe Transfăgărășan, când în fața mașinii au apărut doi urși.   În...

Turistă britanică atacată de urs
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:23

”Oradea donează o pâine”

Este vorba de Piața Rogerius, Piața Decebal, Oradea Plaza, Bisericuța Nufărul și cartierul Ioșia (stația de autobus-blocul Pensionarilor)...

”Oradea donează o pâine”
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:15

Cresc tarifele de salubritate în Oradea

Din luna mai 2024, tarifele pentru depozitarea deșeurilor se modifică în urma majorării Contribuției pentru economia circulară de la 80 lei/to...

Cresc tarifele de salubritate în Oradea
Social marți, 23 aprilie 2024, 08:34

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi serbează onomastica. Cine a fost Sfântul Gheorghe: Marele Mucenic Gheorghe a fost ofițer de rang înalt în armata...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Social luni, 22 aprilie 2024, 17:09

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei

Noul pasaj va fi construit peste girația existentă, la intersecția cu drumul spre localitatea Fughiu, Centura Oșorhei și DN1.   Acesta va...

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei