Ascultă Radio România Cluj Live

Nimic despre noi, fără noi! Emisiunea „Fără Prejudecăţi” a ajuns la ONU

Prima producţie media din România pentru care lucrează tineri cu sindrom Down a primit un premiu ONU. Emisiunea se numeşte „Fără Prejudecăţi” şi este realizată de colegii de la TVR Cluj, împreună cu reporterii Raluca, Mihai şi Bogdan, tineri cu sindrom Down.

Nimic despre noi, fără noi! Emisiunea „Fără Prejudecăţi” a ajuns la ONU

Articol de , 20 decembrie 2016, 06:00 / actualizat: 20 decembrie 2016, 8:52

Prezentatorul emisiunii „Fără Prejudecăţi” Ovidiu Damian a fost invitatul Doinei Borgovan şi al lui Angel Rusu.

Ovidiu Damian: „Fără prejudecăţi” a pornit la drum pe data de 3 octombrie 2014. În vara lui 2014 eu am văzut pe reţelele de socializare, primul reporter TV cu sindrom Down din lume, se numeşte Fernanda Honorato şi vine din Brasilia şi stăteam şi mă gândeam oare când o să avem şi în România reporteri de genul acesta, emisiuni de genul acesta, nu pentru persoanele cu dizablităţi, ci împreună cu persoanele cu dizabilităţi. A fost o idee îndrăzneaţă, pe care iniţial, recunosc, nu am avut curajul să o spun multor oameni, pentru că m-am gândit că nu are cum, în peisajul TV din România, care are un specific aparte, nu credeam că o emisiune de genul acesta îşi are rostul acum. Dar iată, a fost un fel de pariu cu mine în primul rând, şi avem deja doi ani de emisie neîntreruptă la „Fără prejudecăţi”.

Rep.: Aveţi trei reporteri cu sindrom Down, este vorba de Raluca, Mihai şi Bogdan. Cum i-ai găsit?

Ovidiu Damian: Ei sunt de fapt sufletul  emisiunii, sunt cei care s-au implicat încă de la început. Ei frecventează Asociaţia DownCER din Cluj-Napoca, acolo i-am şi găsit; colaboram cu acestă asociaţie.

Rep.: Şi cum funcţionează lucrurile?

Ovidiu Damian: Funcţionează foarte bine pentru că ei sunt foarte motivaţi, foarte dornici să lucreze, vor să arate tuturor că sunt în stare să facă lucruri de calitate; vin cu foarte multe idei.

Rep.: Oamenii cum se rapotează la acestă emisiune? Cu siguranţă aţi întâlnit şi dificultăţi atunci când mergeţi să luaţi un interviu cuiva.

Ovidiu Damian: Au fost mai la început, când lumea nu ne cunoştea, oamenii erau puţin surprinşi. Acum lumea îi cunoaşte deja, au foarte multă vizibilitate mai ales după acest premiu sunt recunoscuţi deja, lumea este foarte încântată să aibă discuţii cu ei, ştiind că pot să abordeze subiecte serioase. Am avut relaţii interesante şi cu autorităţile, pentru că dincolo de a prezenta la televizor sau la radio proiectele noastre, „Fără prejudecăţi” şi-a asumat inclusiv un demers de modificare legislativă de care este foarte mare nevoie în acest domeniu social şi suntem foarte bucuroşi că în vară am făcut o campanie prin care am reuşit să implementăm Legea 8/2016, un mecanism de monitorizare pentru tineri care trăiesc în instituţiile rezidenţiale ale statului. Vorbesc aici de o situaţie foarte serioasă pentru că, nu ştiu dacă lumea ştie, în ultimii patru ani în instituţiile rezidenţiale, în centrele de plasament, au murit peste 5000 de persoane pentru care nu s-a făcut nici măcar o anchetă. Lucrurile astea au fost lăsate pur şi simplu aşa, în aer. Sunt demersuri palpabile pe care noi le-am făcut şi ne propunem în continuare să le facem pentru că situaţia dizabilităţii în România trebuie să se schimbe.

Rep.: Care este propunerea pe care aţi făcut-o voi şi ce prevede această lege?

Ovidiu Damian: Legea 8 fusese aprobată în Parlament încă la începutul anului 2016 dar zăcea într-un sertar pentru că nimeni nu doreşte să aibă vizite de monitorizare inopinate în aceste instituţii rezidenţiale în care, repet, mor oameni fără ca nimeni să facă o anchetă. Toată lumea îşi doreşte să fie linişte şi să nu fie deranjat.

Rep.: Te ocupi de fundaţia care se numeşte Hans Spalinger Cluj şi această fundaţie practic asta face, merge prin centrele de plasament.

Ovidiu Damian: Şi asta şi oferă servicii educaţionale copiilor din centrele de plasament pentru care altfel ar fi foarte greu să ajungă la şcoală şi ne axăm pe zona de dizabilităţi mintale severe, pentru că cei cu dizabilităţi uşoare sau medii sunt mult mai uşor de integrat. Categoria cea mai vulnerabilă, a celor cu dizabilităţi severe este şi cea care adesea rămâne dată la o parte. Cu ocazia participării la sediul ONU la această ceremonie de acordare a premiului, de fapt întreaga zi  în care noi am fost acolo, de 2 decembrie, a fost dedicată celebrării Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.

A fost prezent şi Stevie Wonder care a spus foarte frumos că persoanele cu dizabilităţi pot fi resurse extraordinare pentru comunitate şi el reprezintă un exemplu în acest sens. A fost în acelaşi timp la ONU şi aniversarea a 10 ani de la punerea în practică a Convenţiei Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi. Această Convenţiei a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi vorbeşte despre drepturile lor, schimbă paradigma în care dizabilitatea este privită ca boală şi ne face să ne uităm la lucruri din prisma serviciilor, a accesului la servicii pentru această categorie de persoane. Foarte multă lume în România crede că de fapt accesibilitate înseamnă o rampă, înseamnă o clădire în care o persoană cu dizabilităţi în fotoliul rulant poate să intre, dar de fapt Convenţia spune mult mai mult, spune acces la justiţie, acces la o viaţă independentă, servicii integrate în comunitate, şi nu e firesc, nu e normal să îngrădim aceste drepturi. Persoanele cu dizabilităţi trebuie să participe în societate, de altfel, cum spune şi motto-ul Convenţiei: „Nimic despre noi, fără noi!”

 

 

Redacţia

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului [AUDIO]
Campanii duminică, 17 martie 2024, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului [AUDIO]

Romanul O insulă mai mică, apărut la începutul lui 2024 la editura Casa cărții de știință din Cluj este cartea cu care Lorenza Pieri își...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului [AUDIO]
Actorii dintr-un Dune nefăcut, dar visat: Salvador Dali, Mick Jagger și Orson Wells
Campanii sâmbătă, 16 martie 2024, 13:46

Actorii dintr-un Dune nefăcut, dar visat: Salvador Dali, Mick Jagger și Orson Wells

Dintre toate una se remarcă prin extravaganță și magnitudine. La mijlocul anilor 70 o companie franceză achiziționa drepturile de a pune pe...

Actorii dintr-un Dune nefăcut, dar visat: Salvador Dali, Mick Jagger și Orson Wells
Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu
Campanii joi, 14 martie 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu

Manifestarea, cu circuit închis, adresată studenților și masteranzilor de la Departamentul modă/design vestimentar din Universitatea de Artă...

Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu
Incluziv: Aproape gata de lansare: o hartă a serviciilor gratuite de sănătate mintală
Campanii marți, 12 martie 2024, 06:00

Incluziv: Aproape gata de lansare: o hartă a serviciilor gratuite de sănătate mintală

Înainte de pandemia Covid-19, cel puţin 1 din 6 persoane experimenta probleme de sănătate mintală în statele Uniunii Europene, dar cifrele...

Incluziv: Aproape gata de lansare: o hartă a serviciilor gratuite de sănătate mintală
Campanii duminică, 10 martie 2024, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului

Scriitoarea irlandeză Claire Keegan (n. 1968) este cunoscută pentru povestirile sale publicate de-a lungul timpului în The New Yorker, The...

Ce mai citim: Recomandarea librarului
Campanii sâmbătă, 9 martie 2024, 06:00

Filmul de weekend – pregătiri pentru noaptea Oscarurilor

Ne pregătim pentru noaptea cea mare. Chiar dacă mulți vor dezaproba ulterior deciziile Academiei Americane de Film, toată lumea va fi cu ochii pe...

Filmul de weekend – pregătiri pentru noaptea Oscarurilor
Campanii joi, 7 martie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei

La Galeria Costumelor de Teatru Doina Levintza, un loc cu o magie aparte, care merită vizitat dacă aveți drum prin București, s-a deschis o...

Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei
Campanii sâmbătă, 2 martie 2024, 06:00

Filmul de weekend: Mixed by Erry (sau cine-a bătut primul cui în sicriul industriei muzicale)

Îți place muzica atât de mult încât visezi să ajungi DJ. Dar nu te-ai născut tocmai în orașul potrivit, și taică-tău face bani cât să...

Filmul de weekend: Mixed by Erry (sau cine-a bătut primul cui în sicriul industriei muzicale)