Ascultă Radio România Cluj Live

Se schimbă regulile din programul de creditare Prima Casă

Se schimbă regulile din programul de creditare Prima Casă. Printr-o ordonanţă de guvern adoptată joi, 8 decembrie,  statul va acorda o garanţie de 50 la sută din valoarea creditelor acordate pentru achiziţia de locuinţe noi şi/sau consolidate, în vreme ce pentru restul imobilelor garanţia de stat va fi de maximum 40 la sută.
Purtătorul de cuvânt al executivului a precizat că pentru locuinţele care nu se încadrează în aceste categorii, creditele vor fi garantate de stat în proporţie de 40%. Liviu Iolu:
Prin locuinţă nouă în sensul programului „Prima casă” se înţelge orice imobil care respectă condiţiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinaţia de locuinţă, recepţionat la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului. De asemenea, vor fi asimilate în categoria locuinţelor noi şi locuinţele supuse cu cel mult cinci ani înate de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării sau intervenţie în vederea reducerii riscului seismic.
Liviu Iolu a explicat că reglementările adoptate joi, 8 decembrie,  prin ordonanţa de urgenţă, sunt necesare pentru aplicarea de la 1 ianuarie 2017 a măsurilor şi obiectivelor stabilite deja pentru următorii cinci ani în cadrul strategiei programului „Prima casă”.
Din 2009, când a fost lansat Programul ”Prima casa” şi pâna la finalul lunii octombrie 2016 au fost acordate peste 200 de mii de garanţii, în valoare totala de 17,2 miliarde de lei, pentru finanţări în valoare de aproximativ 34,4 miliarde de lei.

Se schimbă regulile din programul de creditare Prima Casă

Articol editat de Camelia Velțan, 8 decembrie 2016, 19:36

 

Radio România Actualităţi

”Oradea donează o pâine”
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:23

”Oradea donează o pâine”

Este vorba de Piața Rogerius, Piața Decebal, Oradea Plaza, Bisericuța Nufărul și cartierul Ioșia (stația de autobus-blocul Pensionarilor)...

”Oradea donează o pâine”
Cresc tarifele de salubritate în Oradea
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:15

Cresc tarifele de salubritate în Oradea

Din luna mai 2024, tarifele pentru depozitarea deșeurilor se modifică în urma majorării Contribuției pentru economia circulară de la 80 lei/to...

Cresc tarifele de salubritate în Oradea
Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Social marți, 23 aprilie 2024, 08:34

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi serbează onomastica. Cine a fost Sfântul Gheorghe: Marele Mucenic Gheorghe a fost ofițer de rang înalt în armata...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei
Social luni, 22 aprilie 2024, 17:09

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei

Noul pasaj va fi construit peste girația existentă, la intersecția cu drumul spre localitatea Fughiu, Centura Oșorhei și DN1.   Acesta va...

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei
Social luni, 22 aprilie 2024, 16:46

Executări silite cu jandarmii pe Centura Aleșd

Acesta a intrat în posesia efectivă a terenurilor necesare cu ajutorul unui executor judecătoresc care a pus în aplicate mai multe proceduri de...

Executări silite cu jandarmii pe Centura Aleșd
Social luni, 22 aprilie 2024, 16:06

Pisică salvată de pompieri în Oradea

Pentru salvarea felinei, la fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea. Aceștia au reușit să o...

Pisică salvată de pompieri în Oradea
Social luni, 22 aprilie 2024, 15:36

Bătrânică salvată de pompieri

Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 21 aprilie și a fost sesizat la 112 de un vecin.   Un echipaj de pompieri militari din...

Bătrânică salvată de pompieri
Social luni, 22 aprilie 2024, 15:09

”Poiana cu narcise”, în pragul dispariției

„Poiana cu narcise” din Racâş-Hida este locul unde an de an creşteau narcise sălbatice, dar păşunatul scăpat de sub control şi...

”Poiana cu narcise”, în pragul dispariției