Ascultă Radio România Cluj Live

Apa de aur de la Maieru

În localitatea Maieru din județul Bistrița-Năsăud, situată la poalele Munților Rodnei, populația se alimentează cu apă pentru băut de la o cișmea improvizată de administrația locală chiar în vecinătatea primăriei, dar care provine dintr-un izvor apărut într-o zonă cu marmură. Oamenii îi spun „apa de aur”și sunt încredințați că are proprietăți vindecătoare.

Apa de aur de la Maieru

Articol editat de Alina Vingan, 7 noiembrie 2016, 06:00

Analizele de specialitate au evidențiat că această apă conține aur coloidal, iar proprietarul terenului unde ea izvorăște a înregistrat-o la Alicante, pentru Comunitatea Europeană și speră ca în curând s-o poată îmbutelia și comercializa.

La cișmeaua din centrul comunei vin necontenit oamenii să își ia apă acasă. Îi sănătoasă apa asta! Eu am avut probleme cu stomacul și de când beau apă de-asta nu mă mai doare, ne spune o bătrână de 82 de ani.

O altă femeie ne povestește că pe când era copilă, trebuia să îi ducă tatălui său aflat la câmp sau la pădure neapărat apă de băut de la izvorul de sub muncel.

Asta-i apă de aur, nimic, nimic nu are murdar în ea! intră în vorbă o altă femeie venita la cișmea cu câteva bidoane să ia apă.

Cine bea numai apă de asta este mai sănătos, cu mult! Eu vin tocmai dintr-un deal după ea, ne spune altă femeie, care își dă seama că suntem străini locului.

Apa de aur a măierenilor izvorăște chiar sub munte, iar oamenii se bucură acum că primăria a făcut această aducțiune de 3.5 km pentru ca ei s-o aibă mai la îndemână.

Dat fiind afluxul mare de oameni care vin aici, administrația locală intenționează să amenajeze spațiul din jurul cișmelei pentru a-l face mai atrăgător.

Vom face o căsuță în acea zonă, o cișmea cu cinci – șase robineți, căci acuma sunt numai doi și vom pune și niște băncuțe, niște mese, niște ghirlande cu flori. Ca omul să poată să vină să-și ia apa, dar și să servească acolo un pahar cu apă, ne spune Vasile Borș, primarul comunei Maieru.

Ceea ce localnicii au intuit de-a lungul anilor, este probat acum de știință. D-l Mihai Bucovan deține terenul pe care este amplasat izvorul apei de aur din Maieru și a declarat pentru Radio Cluj că pe bună dreptate avem de a face cu o apă vie, care are o concentrație mare de aur coloidal.

Apa din acest izvor are o alcalinitate mare, de exemplu în zilele trecute era de 8,25, deci are un ph alcalin care este benefic pentru organism. În al doilea rând, această apă are coloizi de aur care sunt de ordinul nanometric și acești coloizi îi dau proprietatea de a fi plină de energie (Mihai Bucovan).

Apa din acest izvor de la Maieru este structurată, oligominerală, cu un conținut de 180 – 190 de mg per litru de substanță uscată, după cum au relevat analizele efectuate în laboratoare specializate din România și din străinătate. Acum această apă este marcă inregistrată și, spune Mihai Bucovan, în curând va putea fi exploatată și comercializată. Apa este marca înregistrată la Alicante pentru Comunitatea Europeană. Mai avem un pas, cu Apele Române și avem și documentele necesare pentru exploatare spune Mihai Bucovan.

Unul dintre impedimentele care întârzie acest demers este de natură legislativă: actuala lege a minelor prevede că apa de izvor este asimilată apelor minerale.

Acum se lucrează la noua lege a minelor în care sunt separate apele minerale de apele de izvor. Aștept și asta, spune Mihai Bucovan, care a început demersurile de înregistrare a apei și obținerea dreptului de exploatare a izvorului încă din anul 2003.

Până să poată fi cumpărată din magazine, „apa de aur” de la Maieru trebuie căutată la ea…acasă. Pentru cât este de bună, merită tot efortul.

 

Florin Săsărman

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor
Reportaje miercuri, 27 martie 2024, 14:10

Ziua Mondială a Teatrului, la Cluj-Napoca

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și a deschis porțile pentru a 14-a oară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.   Din...

Ziua Mondială a Teatrului, la Cluj-Napoca