Ascultă Radio România Cluj Live

Apusul unei Regine…

Reprezentanții familiei regale a României au anunțat că Regina Ana, soția Regelui Mihai, a încetat din viață luni, 1 august, la ora 13.45, în Elveția. Avea 92 de ani.

Apusul unei Regine…

Articol editat de , 1 august 2016, 18:40 / actualizat: 4 august 2016, 11:15

Corpul neînsufleţit va fi adus joi în ţară, unde va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, apoi pentru o zi în Sala Tronului din Palatul Regal de la București. Regina va fi înmormântată la Curtea de Argeș.

Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut în 18 septembrie 1923, la Paris, ca fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei.

În 1939, la izbucnirea războiului, a plecat cu familia în Spania şi apoi în Statele Unite, unde tânăra principesă  a urmat cursurile unei şcoli de artă, la New York. Cu toată originea sa aristocratică, a fost nevoită să lucreze ca vânzătoare într-un magazin.

În 1943 s-a înrolat ca voluntar în Forţele Franceze Libere, conduse de generalul de Gaulle. A luptat, pe rând, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi apoi în Germania, fiind decorată cu „Crucea de Război” a Republicii Franceze.

În toamna lui 1947, principesa Ana şi Regele Mihai I s-au cunoscut la Londra, cu ocazia festivităţilor prilejuite de căsătoria principesei Elizabeth a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

După doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena. Între timp, însă, în România se instaurase Republica Populară, iar monarhia era abolită.

Cuplul regal a locuit până la finele anului 1948 în Grecia. Din 1949 s-a mutat la Lausanne, iar apoi în Anglia. În 1956, cei doi s-au mutat la Versoix, un orăşel situat aproape de Geneva.

Regina Ana şi Regele Mihai au avut cinci fiice: Margareta, Principesă Moştenitoare şi Custode al Coroanei Romaniei (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964).

De la abdicarea din 1947 și până în anul 1992, Regele Mihai nu a avut voie sa pună piciorul pe teritoriul României. În 1990, ajunge în țară. În drum spre Curtea de Argeş, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, maşina în care se afla familia regală este oprită de poliţie şi întoarsă din drum.

De-abia în 1992, cu ocazia Paștelui, autoritățile i-au dar voie să meargă la Mănăstirea Putna și la București.

În Capitală, Regele a ţinut un discurs de la balconul unei camere de hotel, în faţa a sute de mii de oameni.

Abia în 1997, guvernul CDR i-a înmânat un pașaport românesc.

De fapt, moartea reginei Ana este un eveniment nu doar tragic, ci şi semnificativ.

Odată cu ea, dispare jumătate din partea unanim recunoscută a Casei Regale. Sănătatea Regelui Mihai este, de asemenea, foarte şubredă.

Viitorul monarhiei apasă, tot mai greu, pe umerii principesei Margareta.

regina ana 2

 

Dan Horea

 

Ascultă Radio Cluj online AICI:

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 18:55

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia

Alba Iulia şi-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural şi istoric.    Spectacolele...

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia
Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 14:32

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”

19-25 mai, șapte zile de povești noi, pentru copii și oameni mari, în care teatrul este în centrul atenției.   În această ediție va fi...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 18:00

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural...

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:30

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI

Preponderente în lucrările sale sunt ambivalența, dezamăgirea și renunțarea, care vorbesc cu elocvență despre epuizare umană iar elemente...

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:03

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu

Galeriile Radio Cluj vă așteaptă în perioada 19 aprilie – 7 mai să vizionați expoziția Ilustrații cu inimi anatomice cuprinzând...

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 13:56

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris

Fotografii, documente si filme de arhivā, atelierul din Montparnasse în care a lucrat, precum și sculpturi aduse din colecții internaționale...

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris
Cultural marți, 16 aprilie 2024, 12:43

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe

Classic Unlimited lansează cea de a II-a ediție a proiectului Classic for Kids. Începând cu 18 aprilie și pe parcursul lunii mai echipa...

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 15:42

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național

Premiera ”Cântece de speriat frica”, după idei din textele Hertei Müller, va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19, în Studioul Euphorion....

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național