Ascultă Radio România Cluj Live

Lege de reînfiinţare a cooperativelor

Fermierii vor beneficia de mai multe facilităţi fiscale dacă se asociază în cooperative agricole. Actul normativ, adoptat, marţi, 28 iunie, de Camera Deputaţilor, prevede că membrii cooperatori rămân proprietari ai terenurilor, clădirilor şi animalelor, iar cooperativele au doar drept de folosinţă a acestor bunuri, spune deputatul ALDE Daniel Constantin, unul dintre iniţiatorii acestei legi:

camera-deputatilor1

Articol editat de camelia.veltan, 28 iunie 2016, 18:36

Conceptul pe care îl propunem este unul modern. Cooperativele pot integra partea de producţie cu partea de procesare sau/şi cu partea de comercializare. După ce 26 de ani am încercat să-i convingem pe fermieri să se asocieze, trecem într-o altă etapă de stimulare a acestora prin introducerea unor facilităţi fiscale, cum ar fi: scutirea de impozit pe profit pentru o perioadă de cinci ani de zile, în funcţie de categoria de cooperative în care vor să intre, scutirea impozitului pe proprietate, astfel încât, coroborat cu legea pe care Parlamentul a adoptat-o săptămânile trecute, şi anume de a avea un procent minim de produse pe rafturile magazinelor, cred că este mai mult de cât utilă.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

 

 

Radio România Actualităţi

 

Ascultă Radio Cluj online AICI:

Localități clujene fără gaz pentru 24 de ore
Social luni, 22 aprilie 2024, 14:03

Localități clujene fără gaz pentru 24 de ore

Măsura se aplică de marți, 23 aprilie de la ora 09.00 până miercuri, 24 aprilie la ora 12.00 și este necesară pentru a permite companiei...

Localități clujene fără gaz pentru 24 de ore
Lucrări de întreținere pe drumul județean 763 Doda Pilii – Ic Ponor
Social luni, 22 aprilie 2024, 13:55

Lucrări de întreținere pe drumul județean 763 Doda Pilii – Ic Ponor

Necesitatea acestor lucrări de întreținere a fost determinată de alunecările de teren de pe versanți și de viiturile înregistrate la...

Lucrări de întreținere pe drumul județean 763 Doda Pilii – Ic Ponor
Armata nu găseşte soldaţi profesionişti
Social luni, 22 aprilie 2024, 13:43

Armata nu găseşte soldaţi profesionişti

La recrutarea care s-a desfăşurat în lunile februarie, martie şi aprilie, au fost scoase la concurs aproape 5.100 de locuri, pentru care au...

Armata nu găseşte soldaţi profesionişti
Încă 48 de kilometri de autostradă, finalizați în 2023
Social luni, 22 aprilie 2024, 12:02

Încă 48 de kilometri de autostradă, finalizați în 2023

În total aveam, la sfârşitul anului trecut, 997 de km de autostradă şi 70 de kilometri de drumuri expres.   Drumurile naţionale...

Încă 48 de kilometri de autostradă, finalizați în 2023
Social luni, 22 aprilie 2024, 10:27

22 aprilie – stațiunea Rânca este sub zăpadă

  Un strat impresionant de zăpadă de aproximativ 15 centimetri s-a așternut la Rânca . Acest fenomen neaşteptat a adus o schimbare...

22 aprilie – stațiunea Rânca este sub zăpadă
Social luni, 22 aprilie 2024, 09:51

Un tablou furat în Anglia a fost găsit în România

Tabloul lui Salvator Rosa, unul dintre cei mai importanți pictori italieni ai secolului al XVII-lea, se numește „Un mal stâncos, cu soldați...

Un tablou furat în Anglia a fost găsit în România
Social luni, 22 aprilie 2024, 09:09

Exploring Dacia – Călătorie în timp la Sarmizegetusa Regia

Odată cu venirea primăverii, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, devine un loc favorit pentru turiştii iubitori de...

Exploring Dacia – Călătorie în timp la Sarmizegetusa Regia
Social duminică, 21 aprilie 2024, 12:19

Cetățean ucrainean, dispărut în Munții Maramureșului

Acesta se află de trei zile în zona montană. Conform Salvamont Maramureş, soția bărbatului a fost cea care a apelat la 112 cerând ajutor...

Cetățean ucrainean, dispărut în Munții Maramureșului