Publicul ”consumator” de artă

Aseară, după prima jumătate de oră din concertul lui Rodion Roșca de la Radio Cluj, am fugit la Operă. Concert Sarah Chang. Lume petriță, mulți tineri, și o violonistă care ar fi meritat o sală arhiplină. N-a fost. Accesul la actul cultural nu este ieftin nicăieri în lume, dar la noi când fixezi prețuri care sar de 100-150 de lei, ca organizator de evenimente trebuie să iei în calcul faptul că intrarea la concert devine prohibitivă. Privezi o parte a publicului de bucuria de a asista pe viu la demonstrația de tehnică și talent a unui mare artist. Sarah Chang chiar este un mare artist. Care are un limbaj al trupului cum nu mi-a mai fost dat să văd. Se apleacă mult pe spate atunci când cântă, are momente în care își ține vioara pe umăr în echilibru și își pune mâna stângă în șold. Sau cu dreapta ține instrumentul în jos, cu vârful degetelor, lăsând impresia că mai are puțin și îl scapă. Dar prețiosul instrument fabricat în 1717, un Guarneri del Gesu care a aparținut mentorului său, Isaac Stern, face corp comun cu cel al artistei.

Articol editat de anca.bota, 16 aprilie 2016, 12:46 / actualizat: 16 aprilie 2016, 16:12

În momentele fără parte solistică, Sarah Chang și vioara ei dansează. La propriu: este pentru prima dată când văd o violonistă care își unduiește corpul pe ritmul muzicii, ba chiar fredonează. Taram-taram-param. Îmbrăcată într-o rochie verde mulată pe talie și șolduri, amplă în partea de jos, artista coreană a oferit la Cluj un spectacol vizual total. Cât despre auz și suflet, am asistat la o interpretare superbă, catifelată, a concertului nr.1 pentru vioară și orchestră de Max Bruch.

Concertul Bruch este înainte de toate foarte frumos, îți atinge inima cu romantism și este plin de dragoste. Este un concert foarte popular și accesibil. Poate fi ascultat la orice vârstă și în orice perioadă a vieții, spune Sarah Chang, o artistă care îți lasă deopotrivă impresia de fragilitate și de forță.

P.S. Anunțul ”vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile pe durata spectacolului” nu este suficient pentru publicul, încă needucat, din România. El trebuie completat cu mesajul ”Vă rugăm să nu aplaudați între părțile unei lucrări de muzică clasică”.

Anca Mureșan Bota