Lacu, satul vegheat de două biserici [VIDEO]

Când am ajuns în satul Lacu, din comuna Geaca, uliţele şi curţile caselor erau pustii. Cum în localitate majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, oamenii se aflau la biserică, sărbătorind cea de-a doua zi de Paşti, avea să ne dumirească tanti Tereza pe care am zărit-o în grădina din spatele casei, lucrând la un strat de usturoi.

Articol editat de dan.mosoiu, 31 martie 2016, 10:10 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 15:46

Cam puţini oamini sunt aici la noi. Şi maghiari, şi români, da-s puţini de tăt. Dacă mai sunt vreo 200 cu tătu. Înainte era lume multă, no bine! Şi era tineret mult, că pe vremea mea nu se pleca aşe cum se pleacă acum. Erau jocuri în sat, şezători… Io am lucrat 35 de ani în Colectiv, domnule, şi pensia mi-i de 400 şi ceva. Când o vinit Colectivu’, am avut boi, am avut car, de tăite! Dacă ne-am înscris, le-am dat noi, nu ni le-o luat.

Acuma tot prin grădină-s, când îi timpu’ bun. Când îi frig, stau înlontru. Am lucrat un pic la vie, mai trebe săpată… Tăt aşe, câte-un pic. Io le fac pă tăite. Mă cam dor picioarile, da’ încolo îi bine. Cum a vre Dumnezo, dac-om pute, om lucra şi la anu’.

Oamini p-aici s-o înţeles foarte bine, n-am avut probleme, nu.

Înaintăm pe strada pietruită care n-a cunoscut nicicând căldura sau răceala asfaltului. Într-o altă grădină, doamna Corina punea pentru prima dată în viaţa ei melegar.

Primul strat care se pune este de bălegar de la animale. După aceea se pune un strat de pământ, apoi se aşează un fel de bălegar mai fin. Se pune sămânţa şi după aceea se acoperă tot cu bălegar, dar un bălegar mai vechi. Îl cernem şi-l punem peste. Am pus sămânţă de ardei, roşii, ţelină…

După 11 ani petrecuţi în Cluj, doamna Corina şi soţul ei, care este şofer, s-au stabilit în Lacu şi nu au de ce regreta acest pas.

La Lacu, deocamdată, îi bine. E un sat liniştit, un sat cu persoane mai în vârstă. Dacă te adaptezi la ţară, îi bine.

În jurul orei 12, urcăm scările care duc la Biserica Reformată, aşezată strategic pe platforma unui deal. Veche de aproximativ 150 de ani, Biserica a fost complet renovată anul trecut. Credincioşii, îmbrăcaţi de sărbătoare, tocmai ieşeau de la slujbă, însoţiţi de părintele Heghed Ştefan care a venit în parohie în urmă cu aproape doi ani.

Oamenii sunt foarte buni la suflet şi foarte deschişi. Dacă am nevoie de ajutor, atuncea vin, mă ajută şi facem totul împreună. Aşa că sunt mândru că am ajuns aici preot. Avem aproximativ 110 enoriaşi, 6 copii şi tineret tot atâţia, 6. Astăzi n-au venit la Biserică, sunt probabil la udat!

Coborâm de la Biserică pe o uliţă prunduită împreună cu tanti Magda.

Aicea la noi, dragă, nu contează ce eşti. Io-s unguroaică, vorbesc româneşte. Sunt români care vorbesc ungureşte. Noi n-am avut treabă niciodată, nu s-o întâmplat prostii p-aicea sau să se bată, să se urască. Da’ haidaţi la mine, să vă servesc cu ceva! Ce-am gătit? Acuma, supă, că aşe-i obiceiu’ la noi. Prima zî îs sarmale, a doua zî, supă, şi-api a tria zî adunăm ce rămâne.

Sunt în sat şi case vechi, frumoase, şi case noi…

De tăite, numa că multe-s părăsite. Aicea am ajuns la fântâna satului. Vedeţi, căsâle alea îs părăsite. Adică au stăpân, da’ nu mai locuieşte nimeni în ele.

Din vorbă în vorbă, ne trezim în curtea casei. Tanti Magda ne serveşte cu o bucată de cozonac cu nucă, iar colegul nostru, Tiberiu Bacs, regretă că n-a adus cu el o sticluţă cu parfum, pentru că ştie o poezie “de udat” şi doreşte s-o recite în maghiară!

Naa, tessék mondani…

Most jöttem keresztül nagy, hideg havason

Már tizenötöd napja, hogy mindig utazom.

A Jordán vizéből egy csepp vizet vettem,

amelyben a Jézus-Krisztus megkeresztelkedett,

a mi váltságunkért kínhalált szenvedett.

Süssön be uraim a ti házatokba a szép Nap sugara, és egy szép piros tojást nyomjatok markomba!

Tiberiu Bacs, colegul nostru, continuă să ne uimească: ştie şi versiunea în limba română!

De cinsprezece zile, de când călătoresc,

Din munţi înalţi acuma sosesc.

Din râul Iordan, un pic de apă am luat

În care Isus Cristos s-a botezat.

Pentru noi viaţa şi-a dat.

Doresc ca în casele voastre să pătrundă raze de soare,

La Sărbători să fiţi fericiţi şi cu un ou roşu să mă serviţi.

Tanti Magda, pe care o veţi cunoaşte mai bine în povestea noastră de sâmbătă, ne-a servit, evident, şi cu un ou roşu.

Urcăm, apoi, pe un alt deal, în vârful căruia străjuieşte splendida Biserică Ortodoxă din lemn, cu hramul Sfintei Paraschiva. Biserica, monument istoric, datează din anul 1771, este renovată şi îngrijită, dar din păcate aici nu mai slujeşte nimeni. La coborâre vizităm şi Casa satului, un mic spaţiu muzeal care ne oferă imaginea ancestrală a unei gospădării din Ardeal.

Tăiem strada principală şi pe o mică uliţă ajungem şi la ceea ce a fost cândva şcoala satului, astăzi o clădire dărăpănată, cu acoperişul spart. Praful şi pulberea se vor alege din vechea şcoală unde a învăţat odinioară şi domnul Erno, cel care ne-a avertizat să nu intrăm înăuntru pentru că s-ar putea să cadă ceva pe noi.

Nu sunt copii, nu mai avem nici şcoală. Nu mai ţin minte de câţi ani s-a desfiinţat şcoala. Nici nu se compară câţi eram atunci şi câţi au rămas acum. Aici duminica era plin de copii, de tineret, toată curtea asta ce se vede. Aici se făcea film şi ne jucam.

Născut în Lacu, domnul Erno se întoarce acasă în fiecare sfârşit de săptămână, dar şi de sărbători. Un ultim popas, în gospodăria mare a domnului Iosip Cheţa, unul dintre puţinii săteni care se ocupă cu creşterea ovinelor.

Am 300 de oi, cam aşa. Am miei de 15 kile, de 20 de kile, da’ nu ştiu cui îi vând… Până acum veneau câte unu’, altu’, îi dădeam la jumătate preţu’ şi ei să duceau, îi vindeau şi câştiga dublu. Cu laptele anu’ trecut am ieşit binişor. O venit o firmă şi mi l-o luat. Da’ nu ştiu anu’ ăsta… Eu lucrez pământu’, sigur. Am luat în arendă vreo 30-40 de hectare.

Lucraţi de dimineaţa până seara!

Nu de dimineaţa până seara, că nu poţi dormi noaptea! Păi, noaptea oile tre’ să fete. Ies afară. Este câte una că nu poate făta. No, scoate mielu’, tomneşte-l…

Cu furajele văd că staţi bine!

Am avut vreo 8000 de baloţi, şi uitaţi-vă numa’ ce mai am. Dacă trebuia să cumpăr şi furaje, eram mort. Da’ cel mai greu îi cu forţa de muncă. Nu vor să vină, că au ajutor social. N-am cioban, tătă vara trecută am fost io cu oile. I-am zis: hai, mă, că-ţi dau 10 milioane, 12 milioane, stai cu oile! Nu vor şi nu vor.

Câteodată îţi vine să te laşi de meserie…

Da’ am zîs că mâine le-aş pune pe TIR, să le ducă…

Ei, dar vi-s dragi oile, nu v-aţi despărţi aşa uşor de ele!

Păi, de mic, de la 5-6 ani, în domeniu am lucrat. Am avut 5 tauri, acuma-n toamnă şi n-am putut face nimica cu ei. Într-o zi m-am enervat şi i-am zis la unu’: hai, mă, pretine, ia-i şi du-i, nu mă interesează cât câştig, cât pierd…

Pe unde păşunaţi?

Pe pământurile particulare şi de la Primărie ce ne-o dat, păşunea satului. Da’ dacă n-am primit subvenţia de la APIA şi mâine vine de la Primărie să plătexc taxa de păşunat, io trebe să vând casa… Îi încurcată treaba, îi complicată. Să vedem unde vând mieii, unde dau laptele…

Brusc, gospodarul îşi întinde braţul peste gardul staulului, iar oile, ca la un semnal, începe toate să behăie, cu capetele întinse înspre mâna stăpânului. În momentul în care bărbatul îşi retrage mâna, oile tac. Fermierul repetă mişcarea. Imediat se reia corul asurzitor de behăituri.

Oile zâc să beau, nevasta zâce să nu beau!

Şi iar îşi retrage mâna şi iar o întinde. Mă uit mai atent: domnul Cheţa ţine în palmă un pachet de ţigări. Aşa că întreb, mai în glumă, mai în serios:

Ce fac, domnule, fumează?

(Râde) Nu, aşteaptă să le dau orz!

Sub soarele primăvăratic, suntem gata de plecare. Undeva, în depărtare, se aud voci. Ne punem palma streaşină la ochi: pe pereţii de curând ridicaţi a unei case, câţiva oameni fixau căpriorii acoperişului. În Lacu se construieşte o casă nouă.

Dan Moşoiu

Video: Călin Fărcaş