Ascultă Radio România Cluj Live

Ban la ban trage şi păduche la păduche

Expresia „ban la ban trage şi păduche la păduche” e atât de clară încât sunt convins că n-are nevoie de explicaţii suplimentare.

Ban la ban trage şi păduche la păduche
Foto: ban la ban trage

Articol editat de , 31 martie 2016, 08:44

Ce merită discutat este contextul în care îşi probează valabilitatea. Un context perpetuu, din păcate.

O lege a lui Murphy întăreşte expresia românească, zicând: „Cine se naşte sărac şi urât, are toate şansele ca, la maturitate, să fie şi mai sărac şi mai urât”.

Şi încă una, tot românească: „ce se naşte din pisică şoareci mănâncă”.

Unde e problema?

În faptul că oamenii nu pornesc la drum cu şanse egale. Da, da, în ciuda preceptelor democraţiei!

Cu tot regretul pentru cei care vin cu exemple de oameni bogaţi şi celebri care „au pornit de la zero”, însă imensa majoritate a celor care „reuşesc în viaţă” au furat startul.

Una e să porneşti ca fiu de profesor de gimnaziu şi alta ca beizadea de interlop milionar, cu guler alb sau gri, nu contează.

Una e să candidezi pentru o funcţie de şef ca profesionist recunoscut, şi alta ca neprofesionist, chiar cârpaci, dar cu dosarul gemând de „recomandări” grele pentru cei care decid câştigătorul.

Una e să fi fost educat în spiritul echităţii, respectului pentru muncă şi semeni şi alta e să fi crescut cu recomandarea de a călca pe capul oricui numai să-ţi fie ţie bine.

Ca să previn o replică standard: da, sigur că nu există egalitate şi dreptate în natură!

Una e să fii leu şi alta motan, după cum una e să fii motan şi alta un biet şoricel.

Chestia anapoda, care deosebeşte în rău societatea umană de lumea animalelor, este că la ele doar un miracol poate face ca leul să fugă ruşinat din faţa motanului, pe când la noi lucrurile stau în asemenea hal de parcă leul ar fi pus să prindă şoareci, iar motanul să diriguiască asupra regnului animal.

De ce, oare? Poate fiindcă nu s-a auzit de coaliţii pisiceşti victorioase împotriva leilor, pe când la oameni, cel mai adesea, coaliţiile mediocrităţilor fac legea.

De aici încolo, totul curge pe acelaşi făgaş.

Cine a apucat să facă avere va face în continuare, cine a apucat să prindă un scaun directorial va apuca altul şi altul.

Cine nu, se poate consola cu credinţa în lumea de apoi, care-i va răsplăti umilinţa, sau poate găsi alinare în cugetările altora ca el.

În definitiv, nimic nu reuşeşte mai deplin ca eşecul, vorba lui Murphy.

 

 

Dan Horea

 

Ascultă Radio Cluj online AICI:

party
Vorba dulce joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Vorba dulce luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Vorba dulce miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Vorba dulce vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Vorba dulce vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Vorba dulce duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Vorba dulce marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Vorba dulce vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost