Tanti Susana: “Eşti de la radio? No, că tăt am vrut să vorovăsc io cu primu’ ministru…”

Mai întâi am văzut o casă veche, cu târnaţ. Se întâmpla în satul Lujerdiu, judeţul Cluj. Casa era peste drum de biserica nouă. Apoi, dincolo de gard, am zărit două grămezi de lemne proaspăt tăiate. Am intrat în curtea pustie. Din casă se auzeau voci. “Sărut mâna!” Nimic. Încă o dată, mai tare! În sfârşit, se deschide uşa. “Sărut mâna! Poate aveţi timp să povestim un pic! Ce faceţi?”  “Da’ amu îi ospătez pă oaminii iştea, că, ia, mi-o tăiat nişte lemne. Io-s tanti Susana, ce să povestesc? Că n-am io ce povesti…” Tanti Susana îşi împreună braţele peste nişte haine vechi întinse pe brâul târnaţului. “Păi, să ne spuneţi ceva despre casă, că-i tare frumoasă!”

Articol editat de dan.mosoiu, 27 martie 2016, 00:06 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 16:00

Casa-i făcută din ’38. Priveşte spre peretele de sub acoperiş, acolo unde e trecut anul în care a fost construită casa. Bine zâc? Părinţii mi-o fost la Bucureşti şi pă noi, două fete, ne-o dat la bunica, la Teocu di’ Jos, de ne-o crescut tri ani de zâle. Şi bunica s-o căznit pân-o făcut casa asta. Casa asta, a lui Florian Grigoraş, o fost prima casă din sat. Acuma o rămas o ţâră mai ’napoi, că amu, no… Până atuncea o fost numa’ colibe, căşi din alea învelite cu paie, ştii dumneata. No, ce să mai zâc? Sus îi ţâglă de-atuncea, nu s-o spart, că se făceau lucruri bune pă vremea aia. Asta-i casă cu tărnaţ, şi vin tăţi turiştii şi o iau în chip, no! (râde copios)

Tanti Susana, ce faceţi toată ziua?

Fac că tăt lucru, că am şi văcuţă. Îi dau să mânce, o mulg. Mă scol pă la patru, îmi fac foc în casă şi la şasă mă duc la grajd… Ai, ai, dumneata…(râde)

Văd că aveţi şi fân acolo!

Fân, da, da-i cam rău. Dac-oi găsi la Cluj o ţâr’ de fân bun! (râdem împreună, tanti Susana are, în mod cert, umor)

Da’ cine vi l-o cosât?

No, cosâtoarea! Da’ io am şi cosât, dacă n-am avut fraţi. Tata meu o murit de tânăr şi-apoi ca să ţânem noi iosaguri, vaci, uăi, porci, io am cosât ca un bărbat. D’api-amu-s pă nicăria!

Copiii vi-s plecaţi?

Îs duşi care-n-contro!

Aţi lucrat la Colectiv, nu?

La Colectiv am lucrat ca un bghiriş! Tace o clipă. Ştii ce-i ala bghiriş?

Biriş, adică. Mă fâstâcesc. Ştiu, dar nu prea ştiu.

Care-o fost slugă şi tăt o lucrat la gazde. Şi-apoi, m-o scos cu 400? Amu dumneata ştii… Eşti de la radio?

Şi iar mă fâstâcesc. Da, zic, cu voce moale.

Tăt am vrut să vorovăsc io cu primu’ ministru. Da de m-a auzî! Di ce nu ne-o mărit şi nouă, la aiştea cu 400, di ce nu ne-o mărit pensiile? O mărit la ăia cu 500, cu 600… Că am vrut să-i trimăt o scrisoare.

Foarte bine, poate v-aude acum la radio!

Să m-audă! Domnu’ ministru, să-mi măriţi şi mie…Numa’ amu poate că nu-i dumnealui cu…

Brusc, îşi întoarce capul spre stradă.

Hai, tu, să te văd! Ai fost de moarte? D’api di ce nu vii la mine? No, hai, că-s acasă!

Se întoarce, din nou, spre reportofon.

Chiar am vrut să-mi scrie cineva mai clar şi să trimăt la aiştea… Di ce-şi bat joc de aiştea cu pensia puţână?

Greu vă descurcaţi!

Amu mă descurc, că… Mă descurc că am mai ţânut văcuţa asta. Da’ cu 60 de bani lităru de lapte? Ce zâci dumneata? Este o fermieră care ni-l ie. Da’ o zâs că numa’ până la întâi ni-l mai ie. Amu am un lapte în casă, că am fost şi tare lăptoasă. 60 de bani şi-l dai, că vaca mi-o dat bine lapte. Amu, stârp… Nu stârpeşte, că-i rău fânu’. Da’ luam două sutuţă, ori 150 şi le puneam lângă alea 400 şi mai mă descurcam. Nu? No, năcaz, domnule! Să-ţi spui şi dumneatali necazu’ pă lumea asta. Că mai ’nainte cu comuniştii o fost rău, mai pă-napoi, că nu ne-o dat pită. M-am dus la Bistriţa după pită. Ieeee! Meream în Gherla şi trebuia să-mi facă mama un palaneţ, să-mi deie să mănânc, că nu ne dădea pită. Şi-api ne-am strâns o echipă şi-am plecat la Bistriţa, că i-am zâs la trenul ăla “trenul flămânzilor”. Şi de-acolo, oarecumva ne-o dat pită, da’ şi ălea vânzătoarele, se temeau. Da’ o fost mai aprovizionaţi acolo şi ne dădea! Vineam cu sacii cu pită. Amu nu-i bine că iară îi face pă gazde tăt gazde şi la o biată săracă nu să uită. Iară vine vremea chiaburilor, aşa să ştii dumneata!

Tanti Susana, ce vârstă aveţi?

Io? “Vrâstă” frumoasă am, Doamne ajută-mi! În 21 april împlinesc 80 de ani.

Mulţi înainte!

Doamne ajută şi dumnilorvoastre şi să le ajute Dumnezo la conducătorii ţării, că tăţi popii să roagă păntru dumnealor! Să să uite şi la o femeie bătrână şi să o ajute… Numa’ amu au treabă cu copiii ăia, vezi că i-o umplut boala. No, bine, domnule, vezi c-am avut ce-ţi povesti? Haida, hai! (râde)

Ce era înainte în sat, când eraţi dumneavoastră tânără?

Oamini! Oamini până-i lumea! Amu du-te pă jos, până-n capătu’ satului, că n-ai cătă cine zâce bună zâua! Da’ amu nici nu este modă să zâcă copiii bună zâua, mai bine-i salut io. Domnule, io am umblat la vaci, ce şti-o când am umblat, până n-am mărs la şcoală. Şi viu cu vacile… Doară una fugea încoace, una încolo… Şi o femeie din capătul satului, o chema Evă, am trecut p’ângă ie şi n-am apucat să-i zâc bună zâua ori bună sara. Da’ n-o vinit la mamica acasă şi o sfădit că di ce n-o învaţă pă Susana să salute?! Şi mamica mea m-o bătut, numa’ că acuma zâce să nu loveşti copilu’. Zâc: mamică, nu mă bate, că doară mi-o fujit vacile! No, ai văzut cum o fost atuncea? Dumneata eşti tânăr, da’ păntru-aceea poate dai respectu’ la oamini!

No, stai să-ţi mai spui…

Am fost şi io bolnavă. N-am fost bolnavă, n-am fost în spital de când mama m-o făcut! Da’ ast’ toamnă o trecut anu’, am slăbit tare, dacă, no, om bătrân să tăt lucri… Şi m-am dus la spital şi-api m-o făcut bine.

Rău o fost în spital?

Eiii… Dacă nu eşti… apăi te şi sparii! M-o întins pă pat şi-api mi-o pus din alea, perfuzii. I-o m-am spăriat când tăt picura de-acolo, tăt picura… Şi zâc: domnu’ doctor! Că ia-şe ni, un doctor vesel era. Şi-api o vinit pă lângă mine şi, no, ştii dumneata! Domnu’ doctor, la noi în sat auzeai că săraca îi dusă să-i deie perfuzii. Şi tăţi zâceam că moare dacă trăieşte cu perfuzii. Şi-api doctoru’ o râs: no, vezi, că pă dumneata te înviem, nu mori! (Râde) Ei, doamne, doamne! No, doctor tare de treabă. I-am zâs: dom’ doctor, di ce doctorii şi popii nu-s supăraţi?

Din casă iese unul dintre cei doi săteni care i-au tăiat lemne. Îşi aprinde o ţigară pe treptele din piatră.

No, mâncat-ai, mă?

Mâncat, mulţam fain!

I-aţi ominit!

E, pi doară n-or lucra de pomană!

Tre’ să-mi dai 10 lei! zice bărbatul.

Femeia se sperie.

Amu ni?

Da’ când?

Tanti Susana pare să nu-l bage în seamă. Se întoarce spre reportofon, de parcă ar vrea să uite de cei 10 lei pe care îi datorează bărbatului.

Ai, Doamne, c-am zâs că n-oi avea ce povesti! Aiaiaiai! Aşe, domnilor de la Bucureşti, c-am vrut să vă trimăt o carte, să vă uitaţi şi la bătrânii aiştea care o muncit mult în Colectiv, o viaţă, pântru 400… Îi bine aşe? Zâci că eşti din Cluj? No, stai un pic să-ţi dau batăr zăce ouă!

Dan Moşoiu