Ascultă Radio România Cluj Live

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc sărbătoresc miercuri, 9 martie, pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia.

sfinţii 40 de Mucenici
Foto: sfinţii 40 de Mucenici

Articol editat de , 9 martie 2016, 11:25

Aceştia au fost soldaţi romani care au fost omorâţi pentru credinţa lor. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de Paşti. Se spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor care durează până în data de 17 martie.

Gospodinele prepară, în această zi mucenici, ca ofrande aduse pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevastia. Mucenicii se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt și sunt unși cu miere sau cu sirop de zahăr, apoi sunt asezonați cu nucă măcinată.

În Banat, colacii, numiţi brânduşi, brânduşei, bradoşi, sfinţi şi sfinţişori, se dau de pomană în cinstea sfinţilor, spre a aduce omului ploi şi belşug de roade.

Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor. În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. Astfel, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Dacă tună în timpul zilei se spune că va urma o vară în care recoltele vor fi foarte bune. În schimb, dacă în ajun este vreme rece şi îngheaţă pământul, iarna va dura până la Sfântul Gheorghe. Tot de astazi, se întorc cocostârcii şi berzele la cuiburile lor satele bănăţene. Prăznuirea celor 40 de mucenici este sărbătoarea preferată a bărbaţilor pentru că se beau 40 de pahare de vin, în cinstea celor 40 de mucenici. Tradiţia spune că vinul băut în această zi se transformă în putere de muncă pentru tot anul. În unele zone, spre fericirea bărbaţilor „setoşi”, există tradiţia a 44 de pahare de vin sau de tări, încă de la miezul zilei.

Mai există şi alte obiceiuri pentru ziua de 9 martie: ritualul de a bate cu maiul în pământ pentru ca din acesta să iasă căldura, tradiţia de a bate 40 de mantii cu scopul de a trăi ani mulţi şi sănătoşi şi de a descoperi eventuale comori îngropate în pământ. Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat.

Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. În anul 320, aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. În aceea noapte, s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

 

Redacţia

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Prima femeie care a zburat singură în jurul lumii
Diverse miercuri, 17 aprilie 2024, 13:34

Prima femeie care a zburat singură în jurul lumii

Ea a efectuat 29 de zile, 11 ore şi 59 de minute de zbor, aterizând pe Aeroportul Port Columbus din Ohio.   În 1937, când Geraldine...

Prima femeie care a zburat singură în jurul lumii
Gonea cu trotineta mai repede decât mașinile!
Diverse miercuri, 17 aprilie 2024, 06:00

Gonea cu trotineta mai repede decât mașinile!

Un nou tip de șofer. În Norvegia, un bărbat care mergea cu o trotinetă electrică pe o pistă de biciclete a fost arestat în Gjelleråsen, la...

Gonea cu trotineta mai repede decât mașinile!
O gorilă de la Zoo Berlin a împlinit 67 de ani
Diverse marți, 16 aprilie 2024, 18:16

O gorilă de la Zoo Berlin a împlinit 67 de ani

Această gorilă, care este femelă şi se numeşte Fatou, s-a născut în sălbăticie şi trăieşte la Zoo Berlin din 1959.   Ea a primit de...

O gorilă de la Zoo Berlin a împlinit 67 de ani
Cimitir transformat în fermă solară!
Diverse marți, 16 aprilie 2024, 12:58

Cimitir transformat în fermă solară!

Cimitirul este situat pe turbării (turbăria este un tip de zonă umedă ale cărui soluri constau din materie organică provenită din plante în...

Cimitir transformat în fermă solară!
Diverse luni, 15 aprilie 2024, 15:27

Lucrări în grădină, în luna aprilie

Este și momentul potrivit pentru cultivarea mărarului, a soiurilor de varză pentru producție timpurie, dar și a cartofilor, rădăcinoaselor...

Lucrări în grădină, în luna aprilie
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 17:00

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?

Cercetătorii au examinat 30 de ani de dosare medicale pentru mai mult de 200 de țări și teritorii și au evaluat numărul de decese cauzate de...

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 12:00

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate

Paracetamolul este unul dintre cele mai comune analgezice și unul dintre puținele pe care medicii le permit femeilor însărcinate să le...

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului

Pentru cei din emisfera nordică, steaua Polaris, cunoscută și sub numele de Steaua Nordului, a îndeplinit perfect acest rol.   Cu toate...

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului