Ce știe tot satul, nu știe bărbatul
Expresia ce ştie tot satul, nu ştie bărbatul are un înţeles clar: femeile infidele îşi acoperă urmele amorului discret cu o măiestrie ce funcţionează doar asupra partenerului. Restul lumii, care nu are motive să-i acorde prezumţia de bunăcredinţă, înţelege repede când relaţia doamnei se transformă din cuplu în tripletă, sau chiar mai „diversificat”.
Sigur, după ce ajunge şi bărbatul la nivelul de înţelegere al satului, povestea se încheie simplu, în doar două moduri posibile: o despărţire elegantă sau o bătută cu strigături, urmată de o despărţire sau, adesea, de continuarea relaţiei oficiale, însă de data asta cu un soţ foarte atent la orice mişcare a doamnei, asta în măsura în care-i permit coarnele falnice dobândite între timp.
Povestea devine serioasă atunci când în rolul bărbatului prestează o parte a electoratului, în rolul femeii apare un om politic (sau un întreg partid), în rolul amantului un alt om politic (sau un alt întreg partid), iar satul este reprezentat de restul electoratului, deloc orbit de cuvintele sau gesturile doldora de sex-appeal ale partidelor sau politrucilor deja pomeniţi.
De data asta, infidelitatea actorului politic faţă de feliuţa lui de electorat se soldează nu doar cu dezamăgiri şi inimi frânte, ci cu prăbuşirea încrederii în democraţie, o guvernare abuzivă şi două variante de final: continuarea jocului politic la fel ca până atunci – cu un electorat tot mai neîncrezător – sau cu o revoluţie, fie ea paşnică ori violentă.
Din câte le demonstrează Istoria celor care (mai) binevoiesc s-o studieze, alegerea uneia sau alteia dintre variantele de final se află într-o directă proporţionalitate cu toleranţa la coarne.
De aceea, popoarele care se respectă (foarte, foarte puţine!) arată ca o familie de lei, iar cele care se resemnează în băltoaca murdară dar călduţă a compromisului etern seamănă cu o turmă de boi.
Boi, nu tauri!
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:
