Mătuşa Marianică: „Şi cine-ţi vre’ răul, roagă-te pentru el!”

Pe mătuşa Marianică, din satul Urca, am găsit-o în curtea casei. Povestea peste gard cu o vecină, mult mai tânără, care obişnuieşte s-o viziteze cel puţin de două ori pe zi. Ne-am apropiat de poarta din fier.

Articol editat de dan.mosoiu, 21 februarie 2016, 06:00 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 15:58

Sărut mâna!

Bine aţi vinit la noi!

Ce faceţi, tanti? V-a vizitat vecina!

Daaa, m-o vizitat! Ca fata mea-i. Io am patru fete, da-s plecate. Am plecată în America una… Da, la Nuiorc, am fost şi io plecată de tri ori. Cu avionul de la Bucureşti, direct.

Şi eu, care n-am zburat niciodată cu avionul… Nu v-a fost frică?

Nu, Doamne mulţam! Mi-am făcut de vreo două-tri ori cruce, m-am legat aicea-şe şi am stat ca o doamnă, acolo. Şasă luni stăteam acolo. Zâcea fata, pă când să apropiau trăburile, zâcea: mamă, dumneata ştii cât mai stai la mine? Zâc: o săptămână! Mică, io mă duc şi-ţi mai fac să mai stai şasă luni! Îi părea rău după mine, săraca. Nu pot să zâc, da’ nu mai mere nici la ei treaba cum o mers, înţelegi? Că ea lucrează acolo la un restaurant de 600 de persoane de oameni. Îs români, ăştia cu restaurantul, s-o dus în America atuncea cu Ceauşescu, de la Timişoara-s ei. O dat de fată… Nu că-i a me, da’ fata-i harnică şi-o lucrat şi-aicea tăt în restaurant, în România, aşa că fata să prezintă tare bine acolo cu ei şi să împărţăsc bine, no! Aşa că am fost, Doamne-ţi mulţam! Şi-am fost la dansuri, la echipa de dansuri, şi-am jucat din ’58 până-ncoace ce mi-o murit soţu’. Soţu mi-i mort de 23 de ani, săracu’…

Şi de-atunci staţi singură?

Stau cu Dumnezo! Mă caută copilaşii cu telefonul, vin în vacanţă vara… Le mai trimit pachete. Ş-am fost şi-n Spania! Că am fată acolo. Şi fata mea o dat Sfintele Paşti amu-s doi ani acolo, Paştile, cum se dau la noi în România! Auzî, lucrează şi ei, ce să facă, Doamne-ţi mulţam că-i bine! Acuma, io, dragu’ mieu ce să spui, multă sănătate, să-mi deie Dumnezo să mă duc înainte. În 10 august am 80 de ani, no! Am avut şasă copilaşi şi aşe că din şasă mi-o mai rămas cinci. Unu’ săracu s-o prăpădit la 52 de ani. O fost operat de inimă, dragu’ meu, şi o dus-o aşe tri ani… Acuma în februarie îs şasă ani de când o murit. O rămas patru copii, copiii lui îs bine, îs mari. Are fată care-i plecată de 12 ani în Spania, aia-i fată sângură între cia patru, îi stiuardeză pă trenu’ ăla internaţional. Că de multe ori zâce: mică, când mă văd în Budapesta, mă gândesc, ei, ce m-aş duce acasă! Are servici foarte bun, stiuardeză, cu mâncarea, no.

Aveţi nepoţi!

Am, am, dragă, vaiii… (Către vecină) Câţi am, tu, vreo opt? Cam aşe. Opt, şi strănepoţi am vreo şasă. Am, Doamne-ţi mulţam, îs găzdoaie! D’api că pă la mine pân mână o trecut tăţi. Cum să-ţi spui? Amu aiestea de la Alba Iulia care-s căsătorite, nepoatele, no, mamele lor lucrau după tri luni după ce le-o născut. Şi-aveam două leagăne în casă, de-alea cum să puneau… No, într-un leagăn, una, în alt leagăn, cealaltă. După aia, pe când s-o apucat o ţâră mai mărişoare, o mai vinit una. Cre’ că am crescut vreo şasă. Da’ Dumnezo ne-o dat şi bucurii, şi supărări, cu soţu’, dragu mieu, când o murit în accident de maşină, şi cu băiatu’. Aşe s-o petrecut tăite.

Pământ aveţi?

Da’ cum să n-am? Am, şi nu mi-l dau de la sufletu’ meu deocamdată. L-am dat în arendă, ia, la jinire-so, el îi fermier, da’ nu că-i ea aciea ca s-o fălesc, c-api pe mândreaţă-i, da-i copil harnic jinerele şi ştiutor, el lucrează pământu’. Noi nu mai săpăm, dragule. Da’ ştii ce? Tăt un spirit am io aşe cumva. No, m-am luat într-o zi şi m-am dus până-n fundu’ Seredeiului să văd cum mi-s mie cucuruzii acolo, p-acolo pă unde mă duceam la cules. Şi copiii mei care-s la Aiud, că am acolo fată şi jinere, ăştia vin pă la mine, de două, tri ori pă lună, o zâs: tu, meică, nu ţ-o fost greu până la cucuruzi, la Seredeu, că aşe i să zâce. Ie, Seredeu! No!

Găini?

Avem, cum să nu? Şi porci am avut, da’ i-am tăiet. Unu’ pentru fata de la Aiud şi unu’ pentru noi.

Dumneavoastră i-aţi crescut, v-aţi dus cu găleţile de lături la ei?

Da’ cum? La doi porci, şi curăţenie, şi tăite! I-am dat bătaie! Da’ cum, io care am jucat atâţa amari de ani să nu hiu în stare să cresc doi porci? Jocuri populare am jucat, din alea bătrâneşti, cum erau pă timpuri, jocuri din sat.

Cum să vă spunem?

Cum zâceţi?

Cum să vă spunem! Tanti…

Mătuşa Marianică, aşa să-mi zâci. Marianică! Auzi, ştii di ce? Să-ţi spui io dumitale… Mai de mult, la numele Maria tare mult ţâneau bătrânele. Când tata s-o dus la război, mama o rămas cu mine la bunici. Acolo era bunica Marie şi era şi-o soră de-a lu’ mama, tăt Marie. Şi mi-o pus şi mie Marie! Da’ moşu’ o zâs: prea multe Marii sânteţi! Hai să-i zâcem la asta mică Marianică (Maria –mică). Şi-api-aşe mi-a pieri numele, Marianică! Ie, dragă, ie! No, ş-api vă mulţumesc că…

Noi vă mulţumim! Să aveţi multă sănătate!

Să deie Dumnezo, la tătă lumea! Că măicuţa me’ aşe zâcea: auzi, Marie, draga mamii, şi cine-ţi vre’ răul, roagă-te pentru el, că Dumnezo ţie ţ-a da binele, nu la ăla, că la ăla tăt rău i-a hi. No, vorbe bătrâneşti, cum erau pă timpurile de demult. Domnu’ reportăr, mă duc la biserică! Fac curăţenie. Mă duc, fac prescuri pă tătă duminica. Îmi trimete preotu’ făină şi fac prescură.

Nu vă lăsaţi!

Da’ cum? Îi dau bătaie! Amu’ nu numa’ di joc, că nu mai poci, mă mai duc şi la biserică. Suntem vreo cinci-şasă femei care facem curat acolo, şi mă mai duc şi sângură când îi nevoie. No, tăt facem, cum ajută Dumnezo!

I-am cerut voie mătuşii Marianică să ne lase să-i facem câteva poze. Chit că nu purta şorţul potrivit (vai, ni tu ia, cu şorţu ista?), s-a aşezat ţanţoşe în faţa aparatului de fotografiat. Dar a avut o singură rugăminte: dacă tot punem fotografiile pe internet, să-i pozăm şi casa, s-o vadă mai ales fata care-i plecată cel mai departe, tocmai în America…

Dan Moşoiu