Ascultă Radio România Cluj Live

O zi din viaţa unui croitor

Fac ordine în dulapul de haine. Pantalonii ăştia oare de când nu i-am mai purtat? Să tot fie câţiva ani buni. Am şi uitat de ei. Nu cred că mă mai cuprind. Într-unul din buzunarele de la spate foşneşte ceva. Mi s-a mai întâmplat să găsesc bani şi să mă bucur ca un copil. De data asta n-am noroc. O carte de vizită. Aurel Mercean, Croitorie, Complexul comercial Piaţa Mărăşti. Pe cartonaş este desenat un şoricel care duce în spate, agăţată de un ac de cusut, o rolă imensă de aţă. O „spămă” de aţă, cum îi zicea bunica. Alături, textul hazliu al unei reclame: „Vă transform şi vă repar hainele după tipar”. Cum a ajuns la mine cartea asta de vizită? Nu ţin minte să fi fost vreodată la croitorie. De treaba asta se ocupă soţia. Tot ea îmi ia şi măsurile. Dar dacă s-a întâmplat s-o găsesc, ce-ar fi să iau drumul spre Mărăşti? Cândva am locuit în cartierul ăsta zdravăn betonat.

O zi din viaţa unui croitor

Articol de dan.mosoiu, 7 februarie 2016, 11:06 / actualizat: 10 februarie 2016, 10:59

Pe domnul Mercean l-am găsit la atelier, lucra, împreună cu soţia. M-au poftit înăuntru. În cadrul uşii era fixată o bară. M-am aplecat şi am trecut pe sub ea. Da’ împingeţi-o, împingeţi-o! Ia te uită, bara era mobilă. Mi-am tras un scaun şi m-am aşezat lângă masa croitorului.

Momentan lucrez la o vestă.

Dar de ce cu acul? Nu e mai simplu şi mai rapid cu maşina?

După ce se coase cu acul, se pune la maşină.

Acul fuge pe stofă. De altfel, nici nu-l vezi între degetele croitorului.

Obligatoriu fuge, dacă nu murim de foame. La cât e de bine plătită meseria asta…

De ce şi când s-a făcut domnul Mercean croitor?

În ’73 m-am dus ucenic la croitorie, pe Eroilor 43. Am căzut la mecanici auto, la examen, la ochi. În ’76 am terminat Şcoala profesională. Trei ani am făcut ucenicia.

Trei ani ca să înveţi să dai cu acul? Nu e cam mult?

Nu, e puţin. Încă tot nu ştiu meseria asta cum trebuie. Tot înveţi şi tot nu se termină, niciodată nu ştii perfect. În Cluj, despre un singur om pot să zic că este perfect în croitorie: domnul Popa Valentin, de pe Napoca, numărul 5. Ştie meseria în cele mai mici detalii. O face perfect. Un sacou de pe ce aduc ăştia de la turci, zice că-i Armani, că nu ştiu ce, domnul ăla îl face perfect. Mai frumos şi mai elegant. De la el am învăţat.

Ce se învaţă prima dată în meseria asta?

Să ţii acul în mână!

Ei, mare lucru, şi eu îl pot ţine!

Dacă dumneavoastră îl ţineţi cum îl ţin eu…

Păi, să-mi dea domnul Mercean un ac! Ce naiba, doar mi-am mai cusut şi eu câte un nasture la cămaşă!

Poftiţi! Apuc acul aşa cum se apucă un ac.

Nooo, nooo, nu aşa! Vedeţi? Vedeţi cum se vede la mine în mână?

Atât, numai vârful, nu cum îl ţineţi dumneavoastră de la bază! Dar dacă vreţi să veniţi ucenic, vă învăţ!

Mda. Mă las păgubaş. Mai bine să-l urmăresc pe domnul Mercean cum coase. Şi să-l ascult.

Şcoala am făcut-o la Craiova, la UCECOM. Un trimestru se stătea acolo, se făcea şcoală, română, matematică, fizică, chimie, toate astea. Şi se făcea practică în atelier. Am poză cu atelierul, chiar acolo, afară, pe hol. Ioi, la 16 ani am terminat Şcoala profesională. După aia am învăţat cum să cos pe cârpă. Aşa, aiurea, coseam aiurea. Te plictiseai, sigur, dar instructorul te verifica, ia să văd ce-ai făcut acolo! Îţi dădea tot felul de cusături, zig-zag, cusătură înaintea acului, înapoia acului… După Profesională, un an erai calfă. Tot cu instructorul lucrai, şi după aia erai liber, să lucrezi singur. Atunci era greu să înveţi la maşină, că era manuală, la pedală. Acuma e simplu, cu ăstea electrice.

Brusc, croitorul se ridică de la masă. A terminat vesta, unde se duce?

Să scot o maşină, s-o pun în „funcţie”. În scurt timp, pe masa de lucru aşează o maşină mică, albă.

Acuma trebe s-o programez, să fac ceva la guler.

Oare mai învaţă cineva meseria asta?

Nu. O promis ăştia, guvernanţii, că o să redeschidă şcolile de meserii, da’ nu ştiu… Cred că-s numa’ poveşti. Şi la noi în familie: gata cu croitoria! Noi, şi gata. Pe fată n-am lăsat-o să se apropie de croitorie, deşi când era mică făcea acasă la maşină hăinuţe pentru păpuşi. Acuma e studentă în anul IV.

Aşa, de curiozitate, cam câţi croitori sunt în Cluj?

Meseriaşi sunt foarte puţini, croitori sunt mulţi.

Aplecat deasupra maşinii, domnul Mercean bălmăjeşte ceva. Am impresia că nu nimereşte vârful muiat al aţei în urechea acului.

Ce faceţi acolo?

Înşir maşina, să-i dau drumul. E ac foarte subţire, se vede mai greu. Pe măsură ce îmbătrâneşti, se vede tot mai greu.

În fine, aţa se lasă înduplecată. Maşina porneşte, acul mitraliază stofa. Degetul croitorului e chiar acolo, lângă el, periculos de aproape.

Când am fost ucenic mi-a intrat acul în deget… O trebuit să-l scot cu patentul. Da, cu patentul! O intrat prin unghie şi o ieşit pe dincolo.

Maşina se împotmoleşte uşor.

No, uite, mi-o prins un fir de aţă şi nu mai mere!

Îmi aduc aminte că aveam şi noi maşini de cusut, Veronica…

O, am avut multe, Veronica, Ileana, Nicoleta… Nişte ronghiuri!

Se întâmplă să vină clienţii cu comenzi imposibil de făcut?

Da, tot felul de lucruri.

De la masa cealaltă, intervine soţia. Hăinuţe pentru câini şi lenjerie intimă!

Ei, chiar aşa? Lenjerie intimă la croitorie?

Da, a venit o doamnă care… Sunt tot felul! Păi, cum să-i fac lenjerie intimă la croitorie?

Ce calităţi trebuie să ai în meseria asta?

În primul rând, răbdare. Să o cunoşti un pic, să te porţi frumos cu clienţii, chiar dacă te enervează. Trebuie să laşi de la tine: da, domnule, aşa e cum zici dumneata! Dar tu faci cum ştii că trebuie făcut. Las după el, dar fac ca mine. Când vine şi-i dau lucrarea, zice: e foarte bine!

Cum se recunoaşte o stofă bună?

La pipăit. Optzeci la sută trebuie să fie lână, şaizecişicinci, cel puţin. Dacă-i lână sută la sută, se şifonează de n-o poţi îmbrăca. Uitaţi, aici am făcut pantaloni, la o domnişoară… Vedeţi? Acuma i-am confecţionat. Ăştia sunt pantaloni clasici, se pot purta oricând. Nu cum se poartă acuma, slim, slim! Cuvinte de prin afară, nu-s de la noi. La noi se spune strâmţi jos, ei vin şi zic: mai slim! Pantalonu’ ăsta clasic, de când e lumea şi până când o să fie, tot aşa o să se poarte.

Să nu uităm de ce-am venit. Cum arată o zi oarecare din viaţa unui croitor? La ce oră se trezeşte?

Dimineaţa? Păi, pe la 5 fără un sfert. Îmi fac treaba, mă spăl, mă bărbieresc, şi vin la lucru. Eu vin primul, soţia vine cam după un ceas. Micul dejun îl mâncăm aici, de obicei. Înainte de a deschide mâncăm, înainte de 10, că pe urmă nu mai poţi, că unul vine, altul pleacă, vedeţi cum e aici.

Nu, n-am văzut, stăteam cu spatele la intrare. Dar am auzit. Are dreptate domnul Mercean: în tot acest timp a fost un du-te – vino. De clienţi s-a ocupat soţia.

Masa de prânz o servim acasă, seara, după 6. Apoi facem duş, ne uităm la televizor şi pe la 10 ne punem în pat. N-am timp de televizor prea mult, nici nu mă prea interesează. Înainte mă mai uitam la meciuri, dar acuma nici ălea nu mă mai pasionează, că nu mai sunt meciuri ca altădată, sunt aproape nimic.

Nu s-a săturat de acelaşi program, de aceeaşi muncă?

Nu, obişnuinţa e a doua natură. Nu, nu, nu!

Nu s-a trezind oftând câteodată: Doamne, oare cine m-a pus să mă fac croitor?

Nu, n-am zis niciodată, sincer! Dacă nu-mi plăcea meseria asta, n-aş fi făcut-o.

I se întâmplă să vadă pe stradă oameni cu haine care ar fi trebuit să treacă pe la croitor înainte de a fi îmbrăcate?

Da, vezi, dar zici ceva în gând şi te duci mai departe. Doar nu mă duc să-l iau de mânecă şi să-i zic: vezi, măi, nea Caisă, că… Umblă mulţi de parcă-s îmbrăcaţi cu furca, numa’ să aibă ceva acolo.

Cine-i alege hainele? Şi le alege singur?

Păi, soţia, de obicei! (Că domnul n-are timp, râde soţia.) Sunt mulţumit de ce alege. Mai comentez câteodată, într-adevăr, dar nu întotdeauna!

Vesta e aproape gata. (Se poartă din nou vestele. Domnul ăsta mi-a adus modelul şi eu i-am făcut vreo două veste, că mâine pleacă nu ştiu unde, în Norvegia. Primesc comenzi multe, ieri a fost domnu’ procuror… cu soţia. Am clientela mea stabilă. Fac şi haine de preoţi. Costume nu mai fac, că acolo îţi trebuie timp. Apoi, aici, la toţi le trebuie sacoul sau pantalonii pe ieri. Pe când vă trebuie? Pe ieri!)

Sunetul sacadat al maşinii de cusut se opreşte. Mă ridic în picioare, sunt gata să le mulţumesc celor doi croitori, soţ şi soţie.

Staţi să vă arăt şi fotografia de pe hol!

O fotografie mare, de grup, alb-negru, înrămată. Înţeleg că e amintirea cea mai de preţ pe care o are.

Vedeţi? Ăsta-s eu, în atelier. Aveam 16 ani.

Zăboveşte câteva secunde cu degetul sub figura adolescentului sfios din fotografie. După care şi-l plimbă pe sticlă şi îi ia pe toţi ceilalţi la rând: ăsta trăieşte, ăsta s-a dus, ăsta trăieşte, ăştia s-au dus…

 

Dan Moşoiu

 

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă
O zi din viață miercuri, 30 martie 2016, 08:40

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă

Sunt ofiţer de marină, inginer electrician. Am absolvit Facultatea de electrotehnică la Cluj. În 1974, la repartiţie, m-am pomenit cu un post la...

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă
O zi din viața unui medic veterinar
O zi din viață miercuri, 23 martie 2016, 14:33

O zi din viața unui medic veterinar

Sunt din satul Mărceşti, comuna Râşca, judeţul Cluj, o zonă de deal. Aveam acasă animale frumoase şi pentru că îmi plăceau foarte mult, am...

O zi din viața unui medic veterinar
O zi din viaţa unui depanator radio-tv
O zi din viață marți, 15 martie 2016, 14:55

O zi din viaţa unui depanator radio-tv

Pe domnul Iacob Meseşan l-am găsit în unul din atelierele Electroservice situat în zona Gării. Tocmai terminase de reparat un mic televizor cu...

O zi din viaţa unui depanator radio-tv
O zi din viața unui artist floral
O zi din viață duminică, 6 martie 2016, 14:37

O zi din viața unui artist floral

Cu proprietara florăriei am căzut de acord să ne întâlnim la ora 11. Mi se întâmplă să fiu uneori şi punctual, aşa că la 11 fix am...

O zi din viața unui artist floral
O zi din viață duminică, 28 februarie 2016, 12:53

O zi din viața unui clujean în America

Horaţiu Moldovan trăieşte de 17 ani la New York. Este inginer mecanic, a absolvit Politehnica clujeană, dar în America lucrează în domeniul...

O zi din viața unui clujean în America
O zi din viață duminică, 21 februarie 2016, 06:00

O zi din viața unui geamgiu

Nu, nu aveam nimic de înrămat. N-aveam nici un geam de înlocuit – greu să spargi termopanele. Nu-mi trebuia nici vreo oglindă. Am destule...

O zi din viața unui geamgiu
O zi din viață duminică, 14 februarie 2016, 14:48

O zi din viața unei cofetărese

La doi paşi de Casa Radio, pe strada Donath, ne-a zâmbit zilele trecute o vitrină apetisantă cu prăjituri. Am intrat în cofetărie, am comandat...

O zi din viața unei cofetărese
O zi din viață duminică, 31 ianuarie 2016, 06:00

O zi din viaţa unei taximetriste

Un taxi! De fapt, de un elicopter aş avea nevoie. Trebuie să ajung urgent la Radio şi eu sunt în celălalt capăt al oraşului. Am şedinţă....

O zi din viaţa unei taximetriste