Tanti Măriuţa, mamă de scriitor

Articol editat de dan.mosoiu, 6 februarie 2016, 08:41 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 15:49

Dacă tot am ajuns zilele trecute în Aruncuta, am vrut neapărat s-o întâlnim pe tanti Măriuţa Cistelecan. Dar o cunoaşteţi?, ne-a întrebat mirată doamna pe care am rugat-o să ne arate casa. Îl cunoaştem pe băiatul dânsei, domnu’ Alexandru. No, vedeţi atunci casa aia cu fereastra înaltă? Mereţi, că-i acasă. Oricât de slabi ziarişti am fi, tot am aflat că în Aruncuta s-a născut cunoscutul critic şi istoric literar Alexandru Cistelecan, fost „echinoxist”, astăzi profesor universitar la Târgu Mureş. Am avut noroc. Tanti Cistelecan era în curte, aşa că am intrat în ogradă unde ne-a întâmpinat un cor armonios: un lătrat de câine, cotcodăceli, un solfegiu de cocoş.

Sărut mâna, tanti! Staţi un pic cu noi aici? Aici afară!

D’api mie mi-i frig!

Şi-atunci să intrăm aici în bucătărie?

N-am avut de ales. Am mers în cameră, la căldură. Televizorul era pornit pe un canal de ştiri.

Ce faceţi, tanti?

Ia-şe ni, fac foc, tătă zâua stau în casă, mai ies p-afară, că numa’ găinile le am amu, porci n-am, că i-am tăiat. Mă mai duc şi viu, şi iar mă duc şi iară viu… Ce să fac?

Dar văd că v-aţi lovit. Ce-aţi păţit la obraz?

Am picat şi m-am lovit. M-am împiedicat. (râde).

V-aţi lovit rău!

M-am lovit, da. C-amu-i de-o săptămână, azi, mâine de când…

Aţi fost la medic?

Nu, că am nişte unsoare i-acole, de aia de gălbenele.

Ce vârstă aveţi?

Io?

Da.

Opt’zăci’şasă.

Mulţi înainte!

Mulţam fain.

Copiii vi-s plecaţi?

Plecaţi. Unu’ în Târgu Mureş, fata în Cluj. Ălălalt îi în Spania.

Pe domnul de la Târgu Mureş, pe profesorul Cistelecan îl cunoaştem. Spuneţi-ne, cum s-a făcut de i-a plăcut şcoala aşa de mult?

I-o plăcut de mic. Aia vă spun, că de mic i-o plăcut. Când să scula – că n-o fost împlinită 7 ani când o mărs la şcoală -, în pat ne lăsa şi să ducea la şcoală. Şi vinea de la şcoală şi să punea şi-şi scria şi-şi învăţa, şi după aia mânca. După aia îşi lua cartea şi să punea în pat. Şi-api din pat nu să mai ducea. Vara merea cu oile, când era în vacaţă. Aşe ni, la lucru, alti celea, după ce-o crescut mai mare. O fost şi cu oile, şi cu vacile şi cu porcii şi cu tăite ălea.

Era premiant?

Primu’ o fost la şcoală. Tăt primu’ o fost.

I-a plăcut limba română, literatura?

Da, da! Rusa i-o fost urâtă rău. Nu i-o plăcut rusa. Şi după ce-o terminat clasa a VIII-a, s-o dus la liceu! Asta vă spui! Când o terminat clasa a VIII-a, s-o dus la liceu. Da’ noi aparţineam de Gherla. Şi n-o vrut să margă nici la Turda, nici la Gherla, numa’ la Cluj. Nu ştiu care l-o înjitat să nu margă acolo la liceu, să margă la Cluj. Că dacă merea la Gherla ori la Turda, nu trebuia să plătim după el. Da’ aşe, dacă s-o dus la Cluj, ne-o zâs de acolo că fără pretenţii la bursă şi la internat. Am avut noroc că o fost barbatu-mio brigadier şi mai câştiga câte ceva. Că am mai avut doi copii după el. Numa’ că o stat la soră-mea în Cluj ş-apoi nu-i prea dam aşe bani. Dam porci, dam fărină, dam găini, tăt ce-aveam la casă. Da’ ş-atuncea merea, că-l mâna tatâ-so… că n-am şezut aci, c-am şezut chiar în capătu’ satului şi după aia ne-am mutat aci, după Revoluţie. Îl mâna la cărat la grâu, să numere snopii, clăile, câte punea omu’ pă car. Dimineaţă bărbatu’ zâcea cătă mine, că el merea mai iute, să margă şi el pă când mereau carăle. Şi mereu meream lael şi zâceam: Sandică, nu te scoli? Ba mă scol. Da’ nu să mai scula. (râde) Da’ ies într-o dimineaţă aşe afară, cam pă la cinci, şi de la mine în cameră se vedea… că noi ne culcam în bucătărie, se vedea lumină în casă. Măi, da’ di ce-i lumină în casă? Adică el sta încă pă pat şi citea. Şi-api am zâs cătă bărbat: mă, amu copilu’ ista tătă noaptea nu doarme, că citeşte! Api, zâc, mâne-l mâni iară la cărat.

Şi-api când o fost ultimu’ an de liceu s-o dus să margă cu încă unu’ la mare să câştige bani. Io am zâs cătă el: mă, nu mere nicăierea, mă, copile, mai bine aci acasă, te mai mână tat’to şi-ncoace şi-ncolo. Da’ el că câştigă bani! O zâs că vând afară ş-afară câştigă bani. Le pchică şi lor ceva. Şi-apăi s-o dus şi-o stat două săptămâni de-o vândut şi după aia o prins a ploua. Şi-o plouat şi-o plouat şi n-o mai putut ieşi copilu’ afară, să vândă. Ce şti-o ce vindea acolo, la mare! După aia o vinit de-acolo când o vinit. Da’ n-o vinit acasă, că s-o temut de tată-so să vie. Că tăt o zâs să nu margă, să nu margă. Şi cineva de-aici o zâs cătă mine: tu, am văzut pă Săndica în Cluj! Da, văzut pă Săndica în Cluj… Săndica meu îi la mare! (râde) Nu ne-o dat nici o veste, până s-o apropiat să-nceapă şcoala. Da’ şi-o fost cumpărată de două perechi de pantaloni. Atunci se făceau pantaloni din ăia „drapezi”, mai largi, şi mie nu-mi plăceau. I-am trimăs carte să-i spui cum să şi-i facă, zâc aşe cum să poartă, nu aşe „drapezi”.

Da’ după ce-o intrat la facultate, zâc, no , mă, copile, amu poţi mere în servici, că eşti în vacanţă!Până nu-mi dau aiştea servici, pă mine nu mă mai vezi dumneata la lucru! Că, vai, multe cele am cărat io în spate.

Cum era domnu’ Alexandru când era copil?

Ba, cuminte! Numa’ o dată l-am bătut bine. (râde) Am mărs la sapă, că cu tăţi meream la sapă. Şi fata o luat sapa. Când am fost pă hodarie, n-o vrut să mai ducă sapa, o ţâpat-o jos. Mă, Sădică, ia-o tu! Io nu, zâce, că nu m-o lăsat s-o iau de-acasă. Ia-o, măi, copile! Nu o iau! Şi-atunci mi-am pus celelalte jos şi el o fugit. Da’ atunci am putut şi io fugi. Şi l-am prins nu ştiu unde ş-apoi l-am bătut bine, bine! Tu niciodată să nu fugi de mine! Că de fugi, mai tare te bat!

În orice caz, el nu mi-o zâs „tu” şi „mă” niciodată. Nici Tată’ Nost’ când l-am învăţat, n-o putut zâce „Sfinţească-se numele Tău!”, că zâcea „Sfinţească-se numele Dumitale!” Nu a’ meu, mă! Nu numele meu!(râde)

Dar acum ştiţi că e un nume cunoscut, că-i om mare!

E! Ce să facem…

Vă lăudaţi un pic cu el!

Pă ăştialalţi îi tăt sfădea, că nu vreau să înveţe şi ei ca el. Aista ce-i în Spania o zâs că n-a sta tăt cu nasu-n carte ca Săndica! Mai bine stă cu mânurile în lucru.

Când vine acasă îl mai puneţi un pic la treabă? Să dea cu sapa!

N-are de dat cu sapa! La pomi, la strâns de prune… numa’ că anu’ ista n-am avut prune.

Porci mai creşteţi?

Am avut doi porci, da’ i-am tăiet.

O venit şi domnu’ Alexandru la tăiat?

Nu. Nu-i place. Şi cînd îi acasă şi tăiem porcii, el nu stă acole. Nu-i place. Da’ o vinit ala din Spania.

Tanti Măriuţa, mergeţi la magazin? Cine vă cumpără una-alta?

Daaa, mă duc… Mi-aduce fata din Cluj. Nu mă duc. Pită îmi fac io. Vara fac la cuptor, acolo afară, da’ iarna fac i-acole, la aragaz.

Puteţi dormi noaptea?

Aşe ni! Aşe şi-aşe, ca bătrânii. Mă mai uit la televizor, da’ de multe ori adorm. Noroc că televizoru’ se opreşte de-amăgan. După ce mă bag în haine…

La 86 de ani cum staţi cu sănătatea?

Mă doare-un picior, atâta! Altceva, ce? Îs bătrână, nu mai îi cum o fost când eram tânără. Şi-atunci, şi după ce ne-am mutat aici, mă puneam la război, nu mai ieşeam din casă.

Cum?

Războiu’!

Aha, războiul de ţesut!

Da. El era mai mare, nu-i prea plăcea să margă p-afară la isprăvit. Ălălalt mai mic, ce-i în Spania, venea la război, fata era pă la poiată… Era cu cartea în mână şi-aşe cu picioru’ îmi rădica cordenciu.

Dar ştia să ţese?

Io! Nu el! El nu s-o-nvăţat a ţăse, da’ celălalt ce-i în Spania ţăsea mai bine ca mine. La ceilalţi nu le-o plăcut cartea. Mă, copii, zâceam, trebe să facem asta! Mică, mintenaş vin, fircălesc şi mă duc, zâcea ăla mai mic. Aistalalt, puteam tăt zâce, că uitam unde l-am mânat, că nu merea de la masă. Zâcea că mere, zâcea că mere, da’ nu să ducea.

Cum era în sat pe vremuri? Erau tradiţii, obiceiuri?

Erau, erau jocuri, erau… Abia apucam să vin de la biserică, că mâncam şi meream în sat, la joc. Vineau ceteraşi de la Sopor’. Când ieşeam de la vecernie, la Paşti, api ceteraşii erau în poarta bisericii.

Sat frumos, Aruncuta!

D-api-amu… Nu prea sunt oameni amu, să duc oamenii. Zâce dom’ părinte: îs puţânei oamenii! No, d-api dumneata i-ai dus! Aproape de 40 de ani de când îi aicea, mulţi o îngropat. P-aicea pă fânaţe, când am fost noi, pă uliţa asta, o grămadă de oameni erau, Doamne Dumnezăule! La tătă casa! Amu tăţi îs bătrâni…

Ce să-i transmitem domnului Cistelecan?

Bine şi sănătate! Că şi el o rămas sângur. Fata-i în Oradea, copilu-n Cluj, el în Târgu Mureş. Numa’ că copilu’ mere, că acolo-i profesor şi el.

La plecare, am văzut pe pat două „gălbenuşuri” mari şi subţiri ca staniolul. Atât de rotunde şi de subţiri erau încât am avut impresia că făceau parte din ţesătura albiturii. Ah, cum le spune? Cum le spune? Doar am crescut la ţară!

Aicea văd că aţi pregătit… Ce faceţi, tăieţei? Aţi făcut deja… Cum le zice la ăstea?

Pătură.

Aşa. Pătură, da. Aţi făcut pătura!

Da (râde).

Vă mulţumesc mult, tanti Măriuţa! Să aveţi multă sănătate!

Şi eu vă mulţumesc!

Dan Moşoiu

Foto: Larisa Bîldea