Ascultă Radio România Cluj Live

Cele trei baiuri ale muierii

Debut la Radio Cluj: Roxana Badea

Sandulești sat
Foto: Sandulești sat

Articol de Carmen Sas, 18 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 18 ianuarie 2016, 9:58

Într-o dimineaţă, ne-am trezit la şedinţa de redacţie cu o fată mignionă şi timidă. „Bună dimineaţa!”, ne-a spus cu o voce care n-ar fi tulburat nici măcar o muscă. „Sunt studentă la Jurnalistică şi vreau să fac practică la dumneavoastră. Vreau să învăţ”. Să recunoaştem, rareori avem parte de astfel de surprize. De obicei, studentele de la Jurnalism visează să apară „pe sticlă”, vor să ajungă, pocnind din degete, cel puţin Andreea Esca. Pe tânăra studentă am invitat-o încă din prima zi cu noi, pe teren. A primit „temă”, evident: un reportaj scris despre satul pe care îl vizitam. Ce a ieşit, veţi citi mai jos.

Roxana Badea este studentă  la Facultatea de Jurnalism din cadrul UBB. La vârsta ei, scrie cu o dezinvoltură rară, are nerv, fler, condei. Are ochi de reporter şi, mai ales, acea curiozitate fără de care ziaristul se poate apuca de altă meserie. Suntem convinşi că pe Roxana Badea o veţi putea citi în continuare şi cu alte reportaje şi materiale pe site-ul Radio Cluj.

 

Satul Săndulești, județul Cluj. Un sat din Transilvania, aproape de Turda cu 611 locuitori, 4 biserici și 3 situri arhelogice. E dimineață și pare că ziua nu a început încă. Mergem o bună bucată de drum până vedem pe cineva.

sat Sandulești

sat Sandulești

Îi ca la Revoluție

Mergeți la domnu primar mai bine, dacă vreți să aflați ceva. Îi spunem că vrem să stăm de vorbă cu oameni simpli. Păi și el nu-i om simplu?, vine răspunsul lui. Îi simplu. Nu vedeți ce drumuri o făcut? și ne îndeamnă să privim și noi în jos, să vedem pe ce călcăm, în caz că nu am observat, îi ca la Revoluție! Zâmbesc în sinea mea, nu e prima dată când aud oameni de la sat comparând orice situație proastă cu Revoluția.  Dacă ar fi fost un drum bine făcut? Atunci probabil ar fi fost ca-n Germania.

 

O viață grea

Înaintăm pe o altă uliță și auzim zarvă, imediat, într-o curte zărim un bărbat îmbrăcat într-un halat galben. Este certată aprig de nevastă, nu s-a duce să se apuce de treabă odată, se scuză femeia. Crede că suntem de la vreo companie cu oferte pentru cablu TV. Îi explicăm că suntem de la Radio Cluj, vrem doar să stăm de vorbă, să vedem cum e viața în Săndulești. Păi cum să fie? E grea, mai de mult era mai ușor. O enervează și bărbatu’, că nici el nu mai e tânăr, nici ea nu mai are putere și se tot ceartă. Copiii sunt plecați, nepoții sunt plecați, chiar și strănepoata pe care a crescut-o până la 7 ani. Îi dau lacrimile, am avut o viață grea.

sat Sandulesti

Nu că acum ar fi mai ușoară. Viața nu a încetat niciodată să fie grea pentru ea. La început n-au avut nimic. S-au mutat din județul Alba, ea dintr-i familie cu 10 copii, el dintr-una cu 9. N-o avut cine să ne ajute.

Povestește și ne privește zâmbind, cum e viața ei, ce e bine, ce e rău. Văd o frumusețe care nu s-a degradat, pentru că stă în ochii care zâmbesc, în timp ce cuvintele se așează în poveste. Povestea e mai mult un regret. Se gândește la soarta tinerilor de acum, mai ales a copiilor ei, cărora le oferă tot ce poate și care se întreabă ce s-ar face dacă ea nu ar mai fi să-i ajute. Mă gândesc că e trist ca importanța ta pentru ceilalți, chiar pentru propriii copii, să vină doar din fapul că încă le oferi ceva, nu din simpla ta condiție de părinte.  O situație care poate fi des întâlnită în toate satele îmbătrânite din România – părinții care muncesc până la epuizare în gospodărie și la câmp, ca să-i mai poată ajuta cumva, cumva pe copii.

Cele trei baiuri ale muierii

Mă gândesc la toate astea mergând până la gardul curții din spate. Soțul ei, cu halatul lung și galben are o altă variantă a poveștii. De fapt viața nu e chiar așa de grea, nici de lucru nu e atât de mult, doar că îl tot ceartă nevasta, nu-l slăbește deloc cu lucrul. Îi sugerez că poate e obosită, muncește mult.  Lasă că n-are nimic!  Știi cum îs muierile, îs mai sensibile, mai bolnăvicioase.

Se îndepărtează de mine, nu mai are ce să-mi spună. Totuși se oprește. Mai are ceva să-mi spună: Știi cum se zice domnișoară … muierile până-s tinere au un bai, dup-aia au două baiuri și când îs bătrâne au trei. Râde înfundat și își continuă drumul. N-am mai auzit vorba asta. Oare ce a vrut să spună?

Prunu’ lu’ Borjoaca

Dacă domnul în halat galben nu are neapărat probleme mari, alți bărbați din sat nu sunt în aceeași situație. Ba chiar au probleme arzătoare. Atât de arzătoare, încât așteptau doar momentul potrivit să le împărtășească cu cineva. Destăinuirule încep numai după o trecere în revistă a vacanțelor scumpe ale lui Băsescu și Iohanis, care cheltuie din banul prostului, iar prostu… Câțiva tineri își beau cafeaua pe terasa birtului, fiecare are o treabă de făcut azi. Unii merg la oraș, alții să-i taie lu’ Borjoaca un prun bătrân. E greu în Săndulești, nu mai e ca pe vremuri.

Îi de-a mânca!

Domnul Vasile intră agale în birt, cu o țigară aprinsă în mână, din care trage rar. Iese fără țigară, dar cu o sticlă de oțet. E supărat din cauză că vecinii îl reclamă că miroase urât de la porcii lui. Ei n-au porci? Ba au. Și unde-i țin? Domnul Vasile ridică neputincios din mâini: în pământ. E mâhnit. Coborâm cu el spre școală, ar mai zice câte ceva, n-ar pleca chiar așa acum că tot s-a deschis subiectul. O pisică sare de pe un zid și vine gudurindu-se pe lângă picioarele lui. Umblă peste tot pe unde merg, după mine… O vecină apărută și ea din senin îl întreabă îi de-a făta? Omul se mai uită o dată la pisică, parcă să se dumirească dacă despre pisica lui vorbește –  Îi de-a mânca! Îi grasă! N-o vezi?

Se aud tropote alerte pe drum, e chiar Moxi, calul proaspăt potcovit al domnului Ion. De ce îl cheamă Moxi? Pur și simplu, așa l-a numit prietenul de la care l-a cumpărat. Domnul Ion zâmbește într-una și ne dorește sincer un an mai bun decât cel care a trecut. Diiii, Moxile!

Un scuter, câțiva tineri la birt, Ion și Moxi undeva mai jos, cuplul certăreț mai sus, Domnul Vasile și pisica lângă școală. E o altă zi, o altă iarnă, un alt an. A fost mai bine cândva în Săndulești, acum parcă e mai greu. De ce e mai greu? Nimeni nu ne poate da un răspuns. Probabil din cauză că până ești tânăr ai un bai, dup-aia două, iar când ești bătrân trei.

 

Roxana Badea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.

 

 

Fotograful între artă și comercial
Poveștile noastre sâmbătă, 20 august 2016, 06:00

Fotograful între artă și comercial

Radu Constantin Ilea a absolvit Academia de Arte Vizuale “Ioan Andreescu”, secția foto/video/ procesare computerizată a imaginii, la Cluj, în...

Fotograful între artă și comercial
Povești cu împărătese iubite de clujeni [AUDIO]
Poveștile noastre vineri, 19 august 2016, 06:00

Povești cu împărătese iubite de clujeni [AUDIO]

Spunem povești cu împărătese la 700 de ani de atestare a Clujului ca oraș. Împărătesele care au locuit la Cluj sau doar au trecut prin...

Povești cu împărătese iubite de clujeni [AUDIO]
Ziua internațională a pisicii negre
Poveștile noastre miercuri, 17 august 2016, 06:00

Ziua internațională a pisicii negre

Multe superstiții care au în cantrul lor această minunată felină cu blana de culoarea nopții, au „supraviețuit” de-a lungul...

Ziua internațională a pisicii negre
Clujul pentru turiști. Cum arată Clujul pe Trip Advisor
Poveștile noastre marți, 16 august 2016, 06:00

Clujul pentru turiști. Cum arată Clujul pe Trip Advisor

Cluj-Napoca este capitala neoficială a Transilvaniei, şi chiar dacă (probabil!) nu veţi găsi acolo vampiri, în schimb puteţi explora castele,...

Clujul pentru turiști. Cum arată Clujul pe Trip Advisor
Poveștile noastre sâmbătă, 13 august 2016, 06:00

Satele unite ale Maramureşului

Irlandezul Peter Hurley, stabilit de 22 de ani în România, în Maramureș, vă invită la cea de-a șaptea ediție a proiectului Drumul Lung spre...

Satele unite ale Maramureşului
Poveștile noastre vineri, 12 august 2016, 06:00

La ce să fii atent când cumperi o locuință

Când ai în plan o nouă achiziție de locuință ești pus pe fapte mari, se zice. Ideea este, ca atunci când alegi, decizia să să fie cea mai...

La ce să fii atent când cumperi o locuință
Poveștile noastre miercuri, 10 august 2016, 10:14

Spectacolul Perseidelor în noaptea de 12/13 august

Dacă este august, sunt Perseidele. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre roiurile de meteori activi...

Spectacolul Perseidelor în noaptea de 12/13 august
Poveștile noastre duminică, 31 iulie 2016, 08:34

Corectitudine politică, o eroare cu urmări grave

Nu e voie să zici negri americani ci afro-americani, nu e voie să zici ţigani ci romi, nu e voie să zici handicapaţi (nici măcar oameni cu...

Corectitudine politică, o eroare cu urmări grave