Ascultă Radio România Cluj Live

Parlamentarii pot depune amendamente la buget

Proiectul de buget a ajuns la Parlament, iar de joi, 10 decembrie,  senatorii şi deputaţii pot depune amandamente. Dezbaterile în comisii încep vineri, 11 decembrie, pentru ca votul final să poată fi dat săptămâna viitoare. Este un calendar pentru procedură de urgenţă, aprobat ieri de conducerea Parlamentului, a explicat Ludovic Orban, unul din reprezentaţii PNL în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor:

Parlamentarii pot depune amendamente la buget

Articol editat de Camelia Velțan, 10 decembrie 2015, 12:31

Este, practic, o decizie politică şi ştiţi foarte bine că au existat negocieri între premierul Cioloş şi reprezentanţii partidelor politice în care s-au dezbătut, în prealabil, liniile generale ale proiectului de buget de stat şi proiectului de buget al asigurărilor sociale de stat. Deci există, să spun, un oarecare acord politic la nivelul liderilor formaţiunilor politice din Parlament privitor la acest buget. De aceea s-a şi mers, să spun, pe o procedură de urgenţă.

Dezbaterile din Parlament ar urma să se desfăşoare sub semnul acestui acord politic, exprimat miercuri, 9 decembrie,  de liderii principalelor două partide. PSD, chiar dacă are nemulţumiri legate de fondurile alocate comunităţilor locale şi mai ales faţă de excluderea majorării salariului minim pe economie, ar urma să susţină bugetul, a explicat preşedintele partidului Liviu Dragnea:

Teoretic, nu avem de ce să votăm împotrivă, dar încercăm să găsim soluţii pentru ca acest buget, odată ce se transformă în lege, să fie mai bun decât vine de la Guvern. Ăsta este rolul Parlamentului. De-aia se discută în Parlament, indiferent ce guvern propune un proiect de buget. Sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, într-adevăr, sunt mai mici decât sunt dorinţele şi chiar nevoile comunităţilor locale şi o să vedem în Parlament dacă se pot găsi soluţii pentru a fi majorate.

Un vot favorabil este aşteptat şi din partea liberalilor, pentru că Guvernul Cioloş ar fi reflectat în proiectul de buget solicitările PNL, spune Alina Gorghiu :

Condiţiile pe care PNL le-a pus cabinetului Cioloş au fost realizate. Vorbim de investiţiile care de la 33 la 37 de miliarde au crescut. Investiţiile publice în economie sunt cele care generează plusvaloare în economie, cele care generează locuri de muncă. Avem un plus la educaţie, un plus la sănătate, plusul la buget pentru Armată.

Criticile cele mai dure la adresa proiectului de buget au venit însă de la Consiliul Fiscal. Acesta consideră că proiectul s-ar abate major de la toate regulile fiscale instituite atât de legislaţia naţională, cât şi de tratatele europene.
Consiliul Fiscal atrage atenţia că abordarea fiscal-bugetară actuală este foarte probabil să genereze costuri economice şi sociale care să depăşească efectele pozitive pe termen scurt ale relaxării fiscale.

Proiectul de buget a fost criticat şi la dezbaterea publică cu ONG-urile şi cetăţenii organizată miercuri, 9 decembrie, de ministerul de Finanţe. Peste 100 de persoane au fost invitate să participe la această întâlnire, iar multe au fost nemulţumite de faptul că discuţiile cu socitatea civilă au avut loc după ce proiectul fusese adoptat de guvern.

 

Radio România Actualităţi

 

Ascultă Radio Cluj online AICI:

România, la 20 de ani de la integrarea în NATO
Politic marți, 2 aprilie 2024, 10:57

România, la 20 de ani de la integrarea în NATO

Alianţa, care va împlini în curând 75 de ani de la înfiinţare, a fost creată pentru a contracara ameninţarea sovietică, iar acum pe cea a...

România, la 20 de ani de la integrarea în NATO
La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Politic vineri, 29 martie 2024, 11:04

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO

Parteneriatul strategic cu Statele Unite încheiat în timpul preşedintelui Emil Constantinescu, la 8 ani de la căderea comunismului, şi...

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Politic joi, 28 martie 2024, 09:49

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC

Într-o postare pe o reţea de socializare, Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi...

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Informații utile pentru românii din străinătate
Politic duminică, 24 martie 2024, 12:34

Informații utile pentru românii din străinătate

Aceștia au la dispoziție informații privind procedura de vot, documentele de identitate necesare și alte detalii legate de scrutin.   Lista...

Informații utile pentru românii din străinătate
Politic joi, 21 martie 2024, 13:34

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern

Ordonanța de urgență cu caracter fiscal, care se află în primă lectură, permite majorarea salariilor celor care lucrează la stat la...

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic marți, 19 martie 2024, 10:50

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi

Biroul Electoral Central a respins, duminică, 17 martie, protocolul de constituire a alianţei electorale ‘Dreapta Unită USR – PMP...

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi
Politic luni, 18 martie 2024, 19:12

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu

Formaţiunea politică USR îl acuză că de la preluarea mandatului i-a tratat cu dispreţ pe fermierii nemultumiţi şi nu a raspuns solicitărilor...

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu
Politic luni, 18 martie 2024, 15:12

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului

Discuțiile încep în comisiile de specialitate de la Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Între timp, coaliția de guvernare se reunește...

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului