Ascultă Radio România Cluj Live

Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus!

Expresia „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus” a servit, mereu, drept scuză pentru fatalism, lipsă de implicare, indolenţă, dezabuzare şamd. De vreme ce Destinul tău, din burta mamei până-n groapă, e deja stabilit, ce rost are să mai lupţi cu relele vieţii sau să te bucuri de bunele ei? Mai bine stai cu burta la soare şi cu sticla-n gură, priveşti acru sau indiferent la ce se întâmplă în jur şi, câteodată, întrebi alene dacă-s muieţi posmagii. Posmagi pe care alţii au obligaţia să ţi-i planteze în gură fiindcă tu, evident, nu poţi, fiindcă Destinul, gata scris, ţi-e potrivnic.

Miorita
Foto: Miorita

Articol de Carmen Sas, 2 decembrie 2015, 13:36

În fapt, românii învaţă la şcoală, de mici, sub forma unei nemaipomenite creaţii populare, ce e fatalismul stupid.

Balada „Mioriţa”, în care oaia năzdrăvană are un coeficient de inteligenţă net superior ciobanului moldovean, ilustrează perfect concepţia despre rostul vieţii bazată pe expresia „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”.

Să afli că dragii tăi colegi de stână complotează împotriva ta şi, în loc să iei bâta la îndemână, tu să-ţi pregăteşti o înmormântare romantică, e semn de prostie congenitală, nu de filosofie cu adânci semnificaţii.

Cu atât mai mult cu cât avem o altă zicală, mult mai aproape de realităţi: Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă în straiţă, care aduce în atenţie liberul arbitru. Cursul vieţii fiecăruia seamănă cu un limbaj de programare, care la fiecare pas are câte-un „da” sau „nu”, 1 sau 0. Chiar dacă pornim din acelaşi punct, ajungem în locuri total diferite tocmai din cauza alegerilor pe care le facem.

Ca atare, expresia corectă ar fi „ce ţi-e scris, în minte ţi-e pus”. Odată acceptată ideea, ciobanul moldovean nu va aştepta să fie asasinat, ci va lua măsurile cuvenite, supravieţuind glorios, iar oaia năzdrăvană nu va ajunge friptură pe masa ciobanilor ungurean şi vrâncean, ci subiect de reportaj.

Ce-i drept, balada „Mioriţa” n-ar mai avea obiectul muncii, dar asta chiar n-ar fi nici o pagubă.

 

Dan Horea

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.

party
Vorba dulce joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Vorba dulce luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Vorba dulce miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Vorba dulce vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Vorba dulce vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Vorba dulce duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Vorba dulce marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Vorba dulce vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost