Ascultă Radio România Cluj Live

Două poduri vor fi construite în Bârsana

Demersurile făcute pentru construcția a două poduri noi peste râul Iza, în localitatea Bârsana s-au finalizat cu semnarea a două contracte de finanțare. Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că Bârsana va beneficia de finanțare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru realizarea a două poduri cu deschidere de peste 18 metri. Un pod va fi construit în localitatea Bârsana, în zona Valea Slatinei, în valoare de 570.000 de lei, iar cel de-al doilea se va realiza în localitatea Nănești, zona Gura Văii – Belți, cu o valoare de aproximativ 565.000 de lei. Vicepreședintele CJ Maramureș a arătat că aceste două investiții din Bârsana reprezintă două proiecte așteptate de foarte multă vreme la nivelul comunității.

Două poduri vor fi construite în Bârsana

Articol editat de , 22 noiembrie 2015, 12:18

 Localnicii nu vor mai fi nevoiți să facă eforturi de kilometri pentru a ajunge din cătunul în care locuiesc la centrul comunei.(vicepreședintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea).

 

Oamenii din Valea Slatinii – complet izolați de centrul comunei

 

Aceste două poduri sunt extrem de importante pentru comunitatea noastră. Unul este în satul Bârsana, zona Valea Slatinii, iar cel de-al doilea în satul Nănesti, zona Valea Belții. Oamenii din zona Valea Slatinii, unde locuiesc în prezent 33 de familii, sunt complet izolați și nu au nicio cale de acces decentă către centrul comunei. În cazul unor evenimente nefericite, aceștia trebuie să treacă peste puntea de la Mănăstire, care este șubredă, pentru a câștiga timp. Prin construcția acestui pod, cele 33 de familii vor fi legate direct la șoseaua principală. O astfel de investițe reprezintă un vis împlinit pentru oamenii zonei, iar eu, personal, muncesc pentru realizarea acestor proiecte de la începutul mandatului meu. ( viceprimarul comunei Bârsana, Teodor Ștefanca).

 

Totodată, acesta a arătat că locuitorii comunității au foarte multe proprietăți agricole în zona Valea Belții din satul Nănești, iar în prezent calea de acces o reprezintă o punte care se trece cu piciorul, prin apă. Cei care doresc să ajungă cu mașina fac un ocol de câțiva kilometri, pe la Onceşti.

 

Radio Sighet

Puteţi asculta Radio Sighet şi on line AICI

Aleea de la piața agroalimentară din Sighet este în reabilitare [AUDIO]
Radio Sighet miercuri, 10 aprilie 2024, 10:38

Aleea de la piața agroalimentară din Sighet este în reabilitare [AUDIO]

Aleea de la piață se închide pentru lucrări, precizează primăria municipiului Sighetu Marmației. Circulația rutieră și pietonală este...

Aleea de la piața agroalimentară din Sighet este în reabilitare [AUDIO]
Se caută profesori voluntari la Centrul de zi Acasă Sighet
Radio Sighet miercuri, 10 aprilie 2024, 10:24

Se caută profesori voluntari la Centrul de zi Acasă Sighet

Este nevoie de ei pentru organizarea de ateliere de limbi străine engleză, franceză germană, italiană, spaniolă, desen, pictură, dans.  ...

Se caută profesori voluntari la Centrul de zi Acasă Sighet
Șezătoare în Muzeul Satului
Radio Sighet marți, 9 aprilie 2024, 12:58

Șezătoare în Muzeul Satului

La această întâlnire vor participa meșteri populari din Sighet și împrejurimi, care îi vor învăța pe  participanți câteva din secretele...

Șezătoare în Muzeul Satului
Încep lucrările la primul pasaj rutier suprateran din Maramureș
Radio Sighet luni, 8 aprilie 2024, 10:12

Încep lucrările la primul pasaj rutier suprateran din Maramureș

În aceste zile se realizează lucrări de foraje care colectează date geologice și geotehnice, esențiale în execuția pasajului.   Forajele...

Încep lucrările la primul pasaj rutier suprateran din Maramureș
Radio Sighet vineri, 5 aprilie 2024, 13:19

Autobuzele electrice, de un real ajutor pentru transportul public de călători [AUDIO]

  În plus au scăzut costurile de exploatare și mentenanță, realizându-se astfel importante economii, a precizat Gabriel Filipciuc,...

Autobuzele electrice, de un real ajutor pentru transportul public de călători [AUDIO]
Radio Sighet vineri, 5 aprilie 2024, 10:32

Maramureș – Controale la pensiuni și restaurante

  În primul trimestru al anului 2024, au fost verificate un număr de 63 de de obiective, fiind constatate 370 de deficiențe pe linia...

Maramureș – Controale la pensiuni și restaurante
Radio Sighet joi, 4 aprilie 2024, 13:15

Caritate, cultură, medicină preventivă [AUDIO]

Cele două asociații au colaborat încă din primele momente ale declanșării războiului din Ucraina și au reușit să devină de un real ajutor...

Caritate, cultură, medicină preventivă [AUDIO]
Radio Sighet joi, 4 aprilie 2024, 12:59

SIGHET – Aleea de la piață se închide pentru lucrări

Restricția intră în vigoare de luni, 8 aprilie și va fi în vigoare pe durata a cel puțin o săptămână, existând posibilitatea prelungirii...

SIGHET – Aleea de la piață se închide pentru lucrări