Ascultă Radio România Cluj Live

Nu da Șefu’, ai palma grea – Temps d’Images #8

Parcagiii ilegali; cu toții îi urâm, ce poți face?

Nu da Șefu’, ai palma grea – Temps d’Images #8

Articol editat de , 13 noiembrie 2015, 13:00 / actualizat: 9 decembrie 2015, 11:06

…sunt primele cuvinte adresate direct publicului în spectacolul Voi n-ați văzut nimic! de Alex Fifea& David Schwartz.

În teatrul documentar faptele sunt reale, la fel și personajele. În 4 martie 2014, Daniel Dumitrache, zis și Dinte, în vârstă  de 26 de ani, a murit subit după ce a fost ridicat de pe stradă și bătut într-o secţie de poliţie.  Era parcagiu în centrul vechi al capitalei. Spectacolul de teatru documentar Voi n-ați văzut nimic!, prezentat joi seară, 12 noiembrie, în festivalul Temps d’Images #8 trece, însă, dincolo de faptul divers.

 teatru5

În cazul spectacolului nostru am combinat o parte documentară, ce conține interviuri luate persoanelor implicate, transcrierea mărturiilor de la procesul polițistului, cu o parte formată din textele mai personale scrise de Alex Fifea, perspectiva lui asupra problemei și a spectacolului. Toate textele spuse la microfon și puse pe muzică sunt scrise de Alex. Am insistat să apară și punctul lui de vedere personal asupra cazului și a problemelor legate de discriminare și sărăcie. Am combinat, de fapt, un tip de teatru de istorie personală angajat, cu un tip de teatru documentar mai rece, mai apropiat de document. (David Schwartz, regizorul spectacolului Voi n-ați văzut nimic!)

Începutul și finalul piesei îmi aparțin, sunt texte scrise de mine. Am urmărit procesul, am vorbit cu familia lui Dani, cu prietenii, și mai ales am urmărit procesul. Pentru mine a fost șocant la ce se poate ajunge în justiție, cum se poate acționa. (actorul Alex Fifea)

Nu mai da Șefule, ai palma grea, nu mai da

Ce dreptate i se poate face lui Dinte? scrie pe tricoul pe care care actorul îl expune spre public la finalul spectacolului. Altă întrebare adresată nouă, pe care să o luăm cu noi în viața reală, să o păstrăm în gând, să ne îndemne să acționăm în situațiile de abuz la care se întâmplă să fim martori.

Sunt mai multe paliere pe care se poate face dreptate. Primul palier pe care putem acționa noi ca şi cetățeni și individual e ca, în momentul în care auzim despre o situație de abuz, când vedem că o persoană e hărțuită de poliție, să intervenim, cu riscul de a fi loviți. Riscăm mult mai mai puțin decât persoanele care sunt cele mai sărace și mai vulnerabile.Un al doilea palier ține de o presiune constantă pe  forțele de ordine și pe poliție să își schimbe practicile. Al treilea lucru, care e cel mai important, e o luptă continuă a fiecăruia dintre noi pentru egalitate, pentru  echitate socială, pentru un stat orientat spre drepturile cetățenilor, orientat spre oameni și nu spre profit. Să luptăm pentru ameliorarea diferențelor dintre oameni. Acestor dezastre, provocate de felul în care e construit sistemul, cad pradă de cele mai multe ori persoanele cele mai vulnerabile, cele mai sărace, cele mai lipsite de apărare. Dar, uneori, așa cum s-a văzut și în cazul recentului incendiu de la Colectiv, cad și cei din clasa de mijloc; nici noi nu suntem scutiți de aceste atacuri. Și tocmai de asta e o luptă comună pe care trebuie să o ducem pentru un stat mai puternic, care să investească cât mai mult în sănătate, în servicii publice și cât mai puțin în poliție, armată și în alte servicii represive. (David Schwartz, regizorul spectacolului Voi n-ați văzut nimic)

Pentru mine e târziu, rămân un număr de dosar, o dată în calendar. 4.03 evenimente neplăcute consemnate pe trotuar….

Încă nu s-a ajuns la o sentință; nici măcar la o primă sentință. Sunt multe amânări. Ultimul termen a fost în octombrie, care s-a soldat din nou cu o amânare. (actorul Alex Fifea)

Sunt doar o umbră, am fost un om adevărat dar asta n-a contat pentru un polițist înfuriat care a dat, și a dat, și a dat, și a dat…

 

Oana Cristea Grigorescu

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.

Consolidarea – 2015 în teatrul independent
Cronica prescurtată miercuri, 6 ianuarie 2016, 12:52

Consolidarea – 2015 în teatrul independent

2015 a fost anul consolidării independenţilor în teatrul alternativ, la Cluj cel puţin.  Am vorbit frecvent la acest microfon despre...

Consolidarea – 2015 în teatrul independent
Teatrul Maghiar
Cronica prescurtată marți, 5 ianuarie 2016, 13:31

2015 la TMS

Retrospectiva teatrală 2015 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj e descrisă concis în programul afişului lunii ianuarie, din care nu lipseşte nici...

2015 la TMS
Cea mai periculoasă carte din lume?
Cronica prescurtată marți, 5 ianuarie 2016, 10:40

Cea mai periculoasă carte din lume?

De ce trebuie publicat Mein Kampf?  se intitulează editorialul numărului din decembrie al revistei franceze Magazine litteraire. Tot în...

Cea mai periculoasă carte din lume?
Anul tinerilor la TNC
Cronica prescurtată luni, 4 ianuarie 2016, 13:13

Anul tinerilor la TNC

Începutul de an sugerează bilanţul partial, de la jumătatea stagiunii teatrale. Vă propun să parcurgem săptămâna aceasta teatrele clujene...

Anul tinerilor la TNC
Cronica prescurtată luni, 21 decembrie 2015, 14:01

În cultură accentul face diferența – Radio Cluj spre 2016

Sfârșitul de an e vremea bilanțului, momentul când ne întrebăm ce am realizat,  încotro mergem mai departe, mai ales că lumea în jur...

În cultură accentul face diferența – Radio Cluj spre 2016
Cronica prescurtată marți, 15 decembrie 2015, 12:31

Harta şi teritoriul liniei – Hermina Csata la MAC

Compoziţiile somptuoase ale Herminei Csata se împlinesc în sălile festive ale Muzeului de Artă Cluj, unde pot fi văzute până în 10 ianuarie...

Harta şi teritoriul liniei – Hermina Csata la MAC
Cronica prescurtată vineri, 11 decembrie 2015, 13:04

Clujul în finala pentru Capitală Culturală Europeană

Clujul şi Baia Mare au intrat în finală pentru stabilirea oraşului din România care va deţine în 2021 titlul de Capitală Culturală...

Clujul în finala pentru Capitală Culturală Europeană
Cronica prescurtată joi, 10 decembrie 2015, 13:38

Tradiţia nu e scrisă în partitură- Bal mascat la ONRCluj

  O premieră atipică propune duminică, 13 decembrie, ora 18.30, Opera Naţională Română Cluj-Napoca cu Bal mascat de Giuseppe Verdi,...

Tradiţia nu e scrisă în partitură- Bal mascat la ONRCluj