Interculturalitate teatrală (cronicile FNT)
Din întâlnirea culturilor ieșim îmbogățiți. O știm, a dovedit-o antropologia. Teza e reconfirmată și de spectacolele trupelor maghiare din România realizate de regizori români. Ne oprim astăzi la Târgu Mureș de unde vin cele trei spectacole ale Teatrul Național Târgu Mureș selectate în FNT: Dinte pentru dinte de Yasmina Rezat în regia lui Cristian Juncu (Compania Liviu Rebreanu), Karamazovii după Dostoievski în regia lui István Albu și Tihna după Attila Bartis în regia lui Radu Afrim (Compania Toma Miklós).
Articol editat de , 27 octombrie 2015, 13:05 / actualizat: 7 noiembrie 2015, 13:53
Tihna e, poate, din cele trei, spectacolul cel mai curajos prin tematică și realizare scenică. Atilla Batis încheie romanul cu referința transparentă la legea morală (kantiană) din om, iar falimentul responsabilității individuale și a celei sociale explică dezintegrarea familiei Wéer. Dacă societatea își sufocă cetățenii, relația devorantă mamă –fiu multiplică tiparul în viața privată, face irespirabil aerul cotidian, iar tihna sugerează pacea morții, unicul liman al liniștii.
Romanul m-a fascinat tocmai pentru poveste și pentru că surprinde această atmosferă est europeană pe care o cunoaștem, din comunism și imediat de după comunism. Povestea vorbește despre transformarea conștiinței noastre, degradarea morală sau influența politicii asupra individului și asupra relațiilor lui. Apoi e prezentă și o problemă încă spinoasă, cea a relației Ardealului cu Budapesta. Avem în piesă o fată plecată din România, din Carpați se spune în text, și e urmărit eșecul ei în altă societate, o problemă despre care nu se prea vorbește, dar e reală, adică foarte puțină lume reușește să se realizeze trecând dincolo. Apoi mai e tema familiei, a familiei dezagregate care și-a pierdut direcția. Relația mamă – fiu, o devorare permanentă, iubit- iubită, altă devorare reciprocă permanentă… (regizorul Radu Afrim)
Cu Tihna am simțit încă o dată că bariera de limbă nu mai constituie în teatru o piedică în receptarea spectacolelor, mai ales când este vorba despre teme care privesc viața noastră: istoria comună a Estului, familia, relațiile interumane.
Sufleteşte şi psihologic, consider însă cartea ca autobiografică, pentru că scriitorul într-adevăr îşi imaginează şi trăieşte situaţiile ficţionale, încât şi le integrează fiinţei lui. Cu mine, aceste evenimente chiar s-au întâmplat, la masa de scris, şi pentru că le-am trăit scriitoriceşte întocmai, e un roman autoficţional – mărturisește Attila Bartis într-un interviu acordat Iuliei Popovici, după apariția romanului în limba română. (http://atelier.liternet.ro/articol/3789/Iulia-Popovici-Attila-Bartis/Attila-Bartis-Nu-putem-pune-toate-zoaiele-pe-seama-dictaturii.html)
Este un text nou care într-adevăr vorbește despre niște cutume, niște obiceiuri din Ungaria sau din Ardeal cu care noi am crescut, cu care am copilărit, care nouă ni se par ale noastre, normale, care pentru bucureșteni e o pasăre foarte bizară, dar în seara asta, la a doua reprezentație la București, am observat niște reacții la obiect ale publicului. (regizorul Radu Afrim)
Cristian Juncu depășește cu Dinte pentru dinte de Yasmina Rezat comedia de sorginte bulevardieră, Istvan Albu cu Karamazovii, în dramatizarea lui Richard Crane, explorează fragilitatea și limitele moralității umane, în jocul schimbării rolurilor între actorii care interpretează pe rând rolul tatălui/victimei. Toate cele trei spectacole fac vizibilă virtuozitatea actoricească și profesionalismul celor două trupe care au atins maturitatea artistică.
Orice confruntare culturală, în sens pozitiv, cred că dă roade și pe asta ar trebui să ne bazăm pe viitor. Asta nu numai în probleme româno-maghiare, dar trebuie să vedem vecinii noștri ce fac, cum ne văd, și cred că de aici iese ceva interesant și mai soficsticat, necesar teatrului. Iată că aceste combinații intercultuale dau roade. Când un român citește un text maghiar și are o viziune personală, întotdeauna iese ceva ce noi omitem sau nu vedem. Și invers, poate greșesc, dar cele mai bune spectacole ale lui Harag György au fost realizate în teatrul românesc, Tompa Gábor a avut niște performanțe extraordinare cu actorii români în teatrul românesc. Teatrul Național din Târgu Mureș e înfometat, vrea să lucreze, se simte la ambele secții că au chef de joacă și de a face teatru. (Gáspárik Attila, directorul Teatrului Național Târgu Mureș)
Oana Cristea Grigorescu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.
