Ascultă Radio România Cluj Live

Sindicaliștii caută dreptatea în instanță

Majorarea salariilor, a pensiilor şi altor drepturi pentru demnitari a provocat un val de nemulţumiri în rândul sindicaliştilor care de ani de zile se luptă pentru ca membrii lor să-şi poată primi măcar acele drepturi ce le sunt acordate prin lege.

Sindicaliștii caută dreptatea în instanță

Articol editat de camelia.veltan, 10 august 2015, 16:37

Cum negocierile n-au dat rezultate, sindicaliştii au decis să-şi facă dreptate în instanţă, mai ales că legea este de partea lor.

O asemenea decizie au luat trei sindicate maramureşene, respectiv Cartel Alfa, Sindicatul Asistenţilor Personali Maramureş şi Sindicatul Salariaţilor Asistenţi Personali Sighetu-Marmaţiei.

Eu pregătesc un proces împreună cu președinții celor două sindicate, doamna Vermut Eva și doamna Nan Elisabeta de la Sighetu-Marmației, pentru drepturi salariale și aici fac referire la sâmbătă, duminică, sărbători religioase.

Până la urmă m-am gândit foarte mult dacă deschidem sau nu aceste procese, pentru că vor fi o povară pentru primării, dar în momentul în care am văzut că Parlamentul își ridică repede mâna și au un consens politic pe creștere salarială și alte drepturi și aici fac referire la pensii speciale și nu există niciun avertisment din partea Fondului Monetar că s-ar încălca unele înțelegeri, vreau să câștig aceste drepturi pentru asistenții personali, sper să câștigăm aceste procese, nu avem din puctul meu de vedere de ce nu, pentru că, Codul Muncii are articole clare în sensul activității de sâmbăta, duminica și sărbători legale. ( Florin Hossu, lider Cartel Alfa Maramureș)

Cele trei organizaţii vor reprezenta în instanţă în jur de 600 de persoane.

 

Radio Sighet

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI

Vremea va continua să fie rece
Transilvania duminică, 21 aprilie 2024, 10:48

Vremea va continua să fie rece

Maxima termică nu va depăşi 19 grade, iar în unele regiuni, precum nord-vestul şi centrul ţării, pot fi şi temperaturi negative.  ...

Vremea va continua să fie rece
105 de la eliberarea Oradiei
Transilvania sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:15

105 ani de la eliberarea Oradiei de către trupele române

Evenimentele organizate de municipalitate includ o reconstituire a întâmpinării generalului din 20 aprilie 1919, iar actorii de la Teatrul de Stat...

105 ani de la eliberarea Oradiei de către trupele române
Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 18:03

Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Prin sosirea...

Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii
Ce facem în weekend, în Sibiu
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 16:37

Ce facem în weekend, în Sibiu

Deși vremea se anunță capricioasă, Sibiul propune activități diverse în acest weekend majoritatea fiind indoor.   Dacă vă aflați în...

Ce facem în weekend, în Sibiu
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 10:10

Ursul la plimbare prin Bistrița

Un apel la 112 a anunţat prezenţa unui urs în zona pasarelei situate pe DN 17, la limita dintre cartierul Viişoara şi municipiul Bistriţa....

Ursul la plimbare prin Bistrița
Transilvania miercuri, 17 aprilie 2024, 15:24

Tabără pentru copii la Castelul Bánffy din Bonțida

Ediția din acest an va avea loc în perioada 24-28 iunie 2024, cu titlul „Patrimoniul sub lupă”.   Similar anilor anteriori,...

Tabără pentru copii la Castelul Bánffy din Bonțida
Transilvania miercuri, 17 aprilie 2024, 10:07

Deszăpezire în luna aprilie!

În urma căderilor de zăpadă și a temperaturilor negative înregistrate noaptea, pe mai multe sectoare de drum s-a circulat în condiții de...

Deszăpezire în luna aprilie!
Transilvania marți, 16 aprilie 2024, 17:29

Amendat pentru că a aruncat două doze de suc pe geamul mașinii!

Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a dat amenda unei persoane care a aruncat dintr-o maşină două doze de suc pe Drumul Naţional 17D, în...

Amendat pentru că a aruncat două doze de suc pe geamul mașinii!