Cerşetori cu legitimaţie

– Bună ziua, mă scuzaţi că vă deranjăm. Sunt din partea Asociaţiei X. Facem o campanie de strângere de fonduri pentru acest copil de numai 8 ani bolnav de… ,care are nevoie urgentă de bani pentru operaţie. Dacă puteţi să-l ajutaţi şi dumneavoastră… Cu orice sumă.

Articol editat de dan.mosoiu, 16 aprilie 2015, 06:00 / actualizat: 16 aprilie 2015, 10:17

Aţi auzit, nu-i aşa, deseori un astfel de text. Eşti rugat, cu umilinţă, să donezi o anumită sumă de bani, în numele unei Asociaţii umanitare, despre care nu ştii absolut nimic, pentru un copil aflat în dificultate. Sau, în general, pentru copii defavorizaţi. Sigur că rămâi impresionat. De obicei, cei care bat la uşă îţi prezintă o legitimaţie multicoloră, o poză a copilului şi un dosar plin de acte. Chipurile, să pară credibili. Ce facem? Le dăm sau nu bani? Avem încredere în ei?

L-am întrebat pe Traian Morar, agent şef principal de Poliţie la Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IJP Cluj, dacă nu cumva avem de-a face, în astfel de situaţii, cu un soi de cerşetori cu legitimaţie.

Aţi spus foarte bine, este o formă de cerşetorie. Cetăţenii ar trebui să fie circumspecţi, să trateze cu rezerve acest tip de solicitare, de ajutor. Noi am dori să nu cadă în capcană şi să nu ofere bani acestor indivizi. Ei au asupra lor, de obicei, un dosar cu care încearcă să justifice pentru ce şi pentru cine adună sumele de bani solicitate. Însă, oamenii nu au cum să verifice la prima vedere cât sunt de autentice acele documente. Cât despre faptul că pot să-ţi ofere chitanţă, să fim serioşi! Oricare dintre noi poate achiziţiona oricând de la o papetărie un chitanţier.

Genul acesta de colectare de fonduri în scopuri umanitare se practică şi în supermaketuri sau în parcările acestora. Iata ce a constatat profesoara şi traducătoarea Gabriela Lungu într-un astfel de mare magazin.

 Acum câteva săptămâni, am fost oprită de către un tânăr care mi-a cerut nişte bani pentru o anumită organizaţie. Mi-a spus că ajută, în general, toţi copiii care au nevoi şi, bineînţeles, i-am dat bani. Dar am ajuns acasă şi am încercat să găsesc pe internet informaţii despre această asociaţie. Ei, bine, există o pagină de internet care nu-ţi oferă nici un fel de date. Nu are un sediu, nu are un număr de telefon. Am sunat la sediul central al supermarketului. Au promis că mă resună, dar n-au mai făcut-o. Între timp, pagina de internet a asociaţiei a fost actualizată, cu acţiuni de acum câţiva ani. Eu nu pot să-i acuz, poate că sunt bine intenţionaţi. Deşi pe acel tânăr îl văd de fiecare dată în anumite supermaketuri, mai ales de sărbători. Repet, nu am nici o dovadă, n-am primit nici un răspuns. Dar mi se pare o formă, hai să zicem, între ghilimele, mai elegantă, de cerşetorie. Sigur, e vorba de copii care sunt în dificultate, care au probleme, şi-atunci ne înduioşăm cu toţii şi dăm bănuţi, nu se ştie cui şi nu se ştie de ce.

Să fi fost înşelătorie? Sunt legale acţiunile acestor asociaţii umanitare despre care nu poţi să afli nimic? Cum putem şti dacă suntem sau nu păcăliţi? Sunt autorizate acţiunile din supermarketuri? Revenim la agentul şef principal Traian Morar.

Unele sunt, într-adevăr, autorizate, cele care se desfăşoară cu sprijinul unor mari trusturi de presă. Acolo nu sunt probleme de legalitate. Însă, la fel de bine întâlnim, în parcările marilor magazine, de obicei, aceeaşi indivizi care bat la uşă. Pe aceia trebuie să-i ocolim. Eu personal, când mă impresionază câte un caz, apelez la donaţiile prin sms, pe acele numere scurte puse la dispoziţie de către asociaţiile care solicită sprijin.

Ce spun clujenii despre aşa-zişii cerşetori cu legitamaţie? Sunt dispuşi să le ofere bani? A întrebat Casandra Maxim.

Am dat până am păţit-o. S-a confirmat că, de fapt, a luat banii, a intrat în bar şi a băut.

În principiu am încredere în persoanele ăstea, doar că am văzut o fază acum vreo două luni în care un tip încerca să facă rost la telefon de un laptop, de faţă cu toată lumea, într-o instituţie publică, spunând că-i de la o anumită organizaţie. Mai apoi a sunat un prieten şi i-a spus că, băi, nu merge treaba cu organizaţia…

Evident că nu am încredere. Când se prezintă la uşă, le cer să-mi prezinte aprobarea de la Primărie.

Nu, nu, nu am încredere.

Concluzia este, cred, limpede. Pe scurt: nu le oferiţi bani celor care sună la uşă pentru a vă spune o poveste emoţionantă.

Dan Moșoiu

Foto: slate.com