Atenţie, se fură bănci!

Oricât de mult s-ar fura în România, se pare că tot mai rămâne câte ceva de furat. Pe Valea Chintăului, cum o cunoaşte tot clujeanul, vizavi de cimitirul şi biserica din zonă, Primăria a amenajat, pe un loc viran, un părculeţ de joacă. Şi, cum pe vreme frumoasă, era plin de copii, au fost aduse, pentru părinţi, de bună seamă, şi două bănci nou-nouţe. Acum o lună, când am trecut pe acolo, băncile erau la locul lor. Duminica trecută, însă, surpriză: băncile au dispărut! I-am întrebat pe câţiva localnici ce s-a putut întâmpla cu cele două bănci.

Articol editat de dan.mosoiu, 11 martie 2015, 22:34 / actualizat: 12 martie 2015, 9:43

„Eu ştiu c-au fost, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu ele. Dacă au fost şi-au dispărut, înseamnă că le-au furat, nu?”

„Nu ştiu ce s-a întâmplat… Erau acolo, două bănci. Eu acum văd că lipsesc. Ce s-a întâmplat? Le-au furat, altceva ce să se întâmple?”

„Nici n-am observat c-au dispărut… Cineva le-a furat, probabil. Nu? Vara e plin parcul de copii. Aveam şi noi, părinţii, unde să stăm. Păcat…”

Da, păcat. Nimeni nu ştie, nimeni n-a văzut sau auzit nimic. Totuşi, nu e de ici, de colo, să furi ditamai băncile. Pe pământul reavăn au rămas brazdele săpate la picioarele băncilor. Oamenii Primăriei au omis un amănunt important: să le prindă în ciment. Poate aşa ar fi fost mai greu de furat. Iulia Perşa, şefa Serviciului mass-media din cadrul Primăriei clujene ne-a declarat:

 „La intervenţia dumneavoastră, noi am sesizat Poliţia municipiului cu privire la aceste fapte şi urmează să vedem dacă făptaşii vor fi prinşi. Între timp, Primăria va amplasa acolo alte bănci şi sperăm că nu vor mai fi furate.”

Bun, foarte bine, foarte frumos! Dar măcar de data aceasta vor fi înţepenite în ciment?

„Colegii mei de la Spaţii verzi, care se ocupă de amplasarea băncilor, se gândesc şi la această variantă. Băncile au fost amplasate la finele anului trecut şi, din câte am înţeles, au dispărut la sfârşitul săptămânii trecute.”

Unde pot fi băncile? Întrebare retorică, evident. În curtea cuiva sau la fier vechi, că doar nu s-au putut înălţa la cer şi nici n-au putut intra în pământ, chit că biserica şi cimitirul sunt aproape. Apropo, paznicul cimitirului de pe Valea Chintăului ne-a mărturisit că se fură orice: coroane, flori, lumânări… Făptaşii sunt, de cele mai multe ori, prinşi, dar, vorba interlocutorului nostru, nu le poţi face nimic, atâta vreme cât nu avem de-a face cu valori declarate. Chestiuni neclare în noul Cod Penal. Tot de la angajatul Poliţiei Locale am aflat că, pe Valea Chintăului, s-a furat şi un cal, lucru confirmat de un alt localnic pe care l-am oprit un minut din treburile gospodăreşti.

– Ştiţi că erau două bănci în parc?

– Da.

– Aţi văzut că nu mai sunt?

– Nu mai sunt.

– Ce s-a putut întâmpla cu ele?

– Nu ştiu cine le-a dus de acolo.

– Dar bănuiţi?

– Pe cine să bănuiesc? Că n-am stat acolo noaptea să le păzesc.

– Bineînţeles. Dar ce credeţi că s-a putut întâmpla cu ele?

– Le-o furat, ce să se întâmple?! Era scândură din aia groasă.

– Erau bănci frumoase, cu scândură, cu schelet metalic…

– Nu ştiu cine, nu-mi pot da seama cine le-a putut duce. Dacă nu există camere de supraveghere, nu poţi bănui pe nimeni.

– Am auzit că s-a furat şi un cal de pe-aici…

– Da, mai demult. Chiar acolo lângă parc, de la Gherman. L-o luat din poiată şi s-a dus cu el. Nu l-a mai văzut nimeni, până-i lume’.

– Veneau copii în parc?

– Da’ cum să nu? Şi ieri a fost plin.

– Acum nu mai au bănci…

– Nu mai au bănci… Ce să-i faci?

Va să zică, la începutul sezonului rece, Primăria a dus două bănci undeva într-un părculeţ la marginea Clujului. Muncitorii au înfipt picioarele din fier cam la o palmă în pământ. Pe timpul iernii, băncile nu foloseau nimănui. Dar a venit primăvara, s-a dezgheţat pământul, chiar şi acolo sus, pe deal. Într-o noapte, băncile au dispărut. Au fost furate. Nici nu erau greu. Ştiţi, la noi se fură orice. Nimeni nu ştie, nimeni n-a văzut nimic. Primăria va aduce în parc bănci noi. Poate că de data aceasta vor fi prinse în ciment. Cândva, la vară, sper să mai fie acolo, să mă aşez pe una dintre ele şi să privesc de sus oraşul, ca în palmă…

Dan Moşoiu