Nicolae Breban – 81
Francisca, În absenţa stăpînilor, Animale bolnave, Drumul la zid, Îngerul de gips, dar, mai ales, Bunavestire sînt doar cîteva dintre romanele care l-au transformat pe Nicolae Breban într-un clasic al literaturii române postbelice. În prima zi a lunii februarie, romancierul a împlinit 81 de ani. Pentru mulţi, numele lui nu mai are nevoie de nici o prezentare. În 1956, tînărul aspirant la proză, după un destin sinuos, devine student la Facultatea de Filologie din Cluj, secţia germană, pe care o abandonează după numai un an. Ce a însemnat Clujul pentru Nicolae Breban?
Articol de dan.mosoiu, 2 februarie 2015, 21:42
„Clujul înseamnă cîţiva ani ai tinereţii mele studenţeşti splendide. Eram într-un grup de medicinişti, de prieteni, în anul 5-6 la medicină, şi ni se deschideau toate saloanele cu fete frumoase din Cluj, pentru că în anii aceia a fi student la medicină însemna că eşti deja „domnul doctor” şi toate familiile îşi deschideau uşile cînd venea cîte un tînăr medicinist într-o casă cu fete tinere şi frumoase. De curînd, am revăzut un vechi prieten din vremea aceea, pe doctorul Pitty Vintilă care, fac o paranteză, în anul şase la medicină a fost implicat în celebrul scandal al profesorului Pamfil şi a trebuit să ispăşească cu vreo 5 ani de închisoare şi de Bărăgan faptul că a cîntat cîntece vechi româneşti, Deşteaptă-te române, mai ales. Iată, tinereţea mea… Deşi eram în plin stalinism şi post-stalinism, eram tineri, visam, eu visam să devin scriitor, am avut profesori nu foarte interesanţi, dar doi asistenţi au fost formidabili, Ion Vlad şi Mircea Zaciu…Cu Zaciu, mai ales, m-am împrietenit. Am vrut să public în revista Tribuna, de curînd reînfiinţată, dar am fost respins. Am încercat la Steaua, condusă de Baconsky, care era cea mai curajoasă revistă din România, am fost respins şi acolo, şi atunci, eu, fiu de popi ardeleni, am fugit la Bucureşti, la mitici, am debutat şi am făcut carieră acolo.”
Autor extrem de prolific, Nicolae Breban şi-a dedicat întreaga viaţă literaturii. De unde această putere colosală de muncă? De unde inspiraţia care nu l-a părăsit nici la această vîrstă?
„Eu sînt ardelean, dar mai ales partea mea germană e mai harnică, pînă la forme care unora li se par poate ciudate, ridicole. Eu în fiecare an scriu una sau două cărţi, public enorm pentru vîrsta mea… Ar trebui, poate, la vîrsta şi la renumele meu, să duc o viaţă mai în farnient, aşa, o viaţă mai calmă, mai liniştită. Deci, după cum vedeţi, zeii, zeii literelor, zeii locului, nu ştiu cum să le spun, îmi dăruiesc o bătrîneţe de o prolificitate care pe mine însumi mă zăpăceşte, mă năuceşte. Din mine iese în valuri literatura… Încerc să le explic celor care nu înţeleg de ce sînt atît de harnic, ciudat de harnic, maniacal de harnic, că se pare că plăcerea şi dorinţa enormă de a ajunge scriitor, cînd eram tînăr, nu m-a părăsit. Plăcerea de a scrie e încă întreagă, vie în mine, şi ceva, cineva, poate, mă asistă şi mă împinge să exprim în ultimii ani ai carierei mele gînduri despre om, despre fiinţă, despre istorie şi despre naţiunea română.”
I-am urat romancierului Nicolae Breban „La mulţi ani!” şi l-am întrebat cum se simte la această vîrstă?
„Vă mulţumesc pentru urare care uneori seamănă a compătimire… Eu nu o iau ca atare, pentru că, deşi foarte mulţi denigrează senectutea, eu nu pot să mă împiedic să constat că mulţi o visează… Nici eu n-am visat să ajung la marginea acestei vîrste, dar o accept aşa cum am acceptat întreaga viaţă. Uneori chiar am aerul că mă bucur de viaţă, chiar şi la această vîrstă!”
Am fost curioşi să aflăm cum şi-a sărbătorit Nicolae Breban ziua de naştere…
„Simplu… La mine nu se înghesuie autorităţile să-mi dea premii şi decoraţii, dar nici nu am nevoie, pentru că atîta timp cît am cîţiva prieteni care mă stimează nu-mi lipseşte nimic. Am stat cu cîţiva amici, cu Augustin Buzura, cu Eugen Simion, veterani ai literaturii, cu marele grafician şi sculptor Mircea Dumitrescu, cu Lucia Hossu-Longin, o veche prietenă, şi alţi vreo doi-trei amici care mi-au făcut onoarea de a mă sprijini în aceste cîrje ale vîrstei.”
Inevitabil, l-am întrebat pe romancier ce-a mai făcut în ultima vreme şi ce are pe masa de scris.
„Monomaniac cum sînt al romanului, termin ultimul volum al trilogiei, ultima trilogie pe care îndrăznesc s-o propun publicului. Primul volum a apărut acum 2-3 ani, se chema „Singura cale”, care a avut un oarecare succes, al doilea roman se cheamă „Jocul şi fuga”, îl am aici pe birou, e de doi ani pregătit, şi se pare că va apărea în curînd. La al treilea roman din trilogie mai am ultimul capitol de scris, îl termin lunile acestea… În concluzie, îmi fac curaj, urmîndu-mi vocaţia de care nu m-am despărţit vreme de vreo 60-70 de ani.”
Dan Moşoiu