Ascultă Radio România Cluj Live

Petarde confiscate

15.000 de petarde, au fost confiscate într-o singură zi (28 decembrie) de poliţiştii clujeni, în urma acţiunilor care vizează combaterea comercializării ilicite de articole pirotehnice.

Petarde confiscate
Foto: Petarde confiscate

Articol editat de Alina Vingan, 29 decembrie 2014, 12:42

În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acţionează pe raza judeţului pentru combaterea comercializării ilicite de articole pirotehnice, astfel încât să asigure comunităţii sărbători în linişte şi siguranţă.

Activităţile desfășurate de poliţişti vizează atât controlarea societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu materiale pirotehnice, cât şi depistarea celor care încalcă regulile privind comercializarea acestui tip de produse, în zona pieţelor, târgurilor sau a centrelor comerciale.

În urma verificărilor efectuate, au fost depistate 5 persoane care ar fi deţinut şi comercializat articole pirotehnice fără a îndeplini prevederile legale.

La data de 28 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia1, au depistat în trafic, pe strada I. P. Voiteşti, un autovehicul cu care se transportau aproximativ 12.000 de petarde. Conducătorul auto, de 49 de ani, din Cluj-Napoca, nu a putut să prezinte documente de provenienţă pentru materiale pirotehnice, din categoria 2 şi 3, deţinute.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat doi bărbaţi care ar fi comercializat ilegal articole pirotehnice. Un bărbat, de 28 de ani, din Cluj-Napoca, care deţinea peste 400 de petarde, a fost identificat pe raza comunei Gilău, iar un bărbat, de 31 de ani, a fost depistat într-o piaţă din zona centrală, având asupra sa peste 1.700 de petarde.

De asemenea, două persoane, suspectate că ar comercializa ilicit peste 600 de petarde, au fost depistate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin.

Materialele pirotehnice deţinute contrar prevederilor legale au fost confiscate şi se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ,,efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj continuă acţiunile de acest gen pentru ca întreaga comunitate să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în linişte şi siguranţă.

Reamintim clujenilor faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24:00 şi 06:00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este interzisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 fără acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

În această perioadă, recomandăm tuturor clujenilor să folosească cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor evenimente neplăcute, ca incendii ori vătămări corporale, ce ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.

Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.

Şi în judeţul Sălaj, politiştii şi pompierii efectuează în următoarele trei zile ample controale pentru combaterea comerţului ilegal cu petarde şi artificii neconforme, produse care le pot pune utilizatorilor şi celor din jur, viaţa în pericol.

Potrivit pompierilor, astfel de produse neconforme sunt extrem de periculaose pentru că nimeni nu ştie cu exactitate cine le-a produs, cum sunt obţinute sau ce substanţe conţin, iar de informaţii referitoare la modul de utilizare nici nu poate fi vorba.

 

Alina Nechita, Adrian Lungu

miere şi muscă
Special RCJ marți, 24 octombrie 2017, 10:06

Vorba, mierea şi musca

Cu o lingură de miere prinzi mai multe muşte decât cu un butoi de oţet, zice o vorbă. Limba dulce mult aduce, ne informează alta. Limba taie...

Vorba, mierea şi musca
party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir