Ascultă Radio România Cluj Live

Drumeţ prin ţară: toamna în Apuseni

Zilele calde  şi însorite din octombrie mi-au făcut poftă de o ieşire de toamnă în natură iar pentru asta am aşteptat perioada în care pădurea a început să ruginească şi să capete zeci de culori şi nuanţe.

Drumeţ prin ţară: toamna în Apuseni

Articol editat de cristina.rusu, 2 noiembrie 2014, 08:00

Aşa că într-o sâmbătă caldă şi însorita, ne-am pregătit rucsacii, ne-am urcat în maşină şi am pornit voioşi la drum. Am ales ca destinaţie Munţii Metaliferi, unde pădurile de foioase fac loc stâncilor albe de calcar, care ţîşnesc spre cer.

Din Teiuş, cotim pe şoseaua care duce la Mănăstirea  Râmeţi, unde ajungem după aproximativ o jumătate de oră. Lăsăm frumoasa mănăstire în dreapta şi continuăm drumul spre cabana Râmeţi, unde parcăm. De aici, pornim pe jos, mai întîi pe drumul care duce spre Cheile Râmeţiului, printre casele  de vacanţă. Aerul dimineţii este încă răcoros dar la soare este mult mai cald şi mai bine.

Această prezentare necesită JavaScript.

După aproximativ doi kilometri părăsim drumeagul şi urmăm poteca marcată cu cruce galbenă, care urcă prin pădure spre satul Tecşeşti, unde se află celebra Poiană a narciselor, pe un traseu numit chiar aşa , Drumul Narciselor.

Poteca şerpuieşte prin pădurea seculară , în care, din loc în loc, se văd rănile adînci, ca nişte carii, lăsate de defrişări, care de multe ori, distrug inclusiv poteca turistică. Ne facem că nu vedem aceste orori şi ne lăsăm îmbătaţi de farmecul pădurii, de lumina ireală, de culorile vii.

Această prezentare necesită JavaScript.

După o scurtă pauză de masă, pornim din nou la drum şi ajungem pe culmea unui deal, dincolo de care ni se dezvăluie  o privelişte care ne lasă fără cuvinte. Parcă am fost teleportaţi în timp şi am ajuns pe o pajişte din Paradis. Savurăm fiecare imagine încercând să păstrăm pe retină acest peisaj ireal. Ne dezmeticim din uimire şi imortalizăm cu aparatul de fotografiat priveliştea care ni se dezvăluie.

Această prezentare necesită JavaScript.

În faţa noastră se află o parte a cătunului Tecşeşti, rupt parcă de lume şi uitat de timp.

remeti_7

Căpiţele de fân, acoperişurile din paie, iarba cosită, pădurea ruginie, completează acest tablou de toamnă pictat de mâna nevăzută a naturii. Parcă nu ne mai vine să ne dăm duşi, parcă am vrea sa oprim timpul în loc.

remeti_8

Seara se lasă însă tiptil , ne trezeşte din reverie şi ne aminteşte că avem de făcut cale întoarsă. Părăsim agale şi în linişte această zonă neatinsă de civilizaţie şi ne bucurăm că mai există însă astfel de locuri care ne încântă ochiul şi ne produc atâta bucurie…

 

Dan Izvoreanu

 

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj
Reportaje duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea

FIAP Best Author la un Salon Internațional de Fotografie este unul dintre cele mai râvnite premii pentru un artist în domeniu. Fotograful orădean...

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea
Reportaje sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română

Geamul cu poezie – o altfel de oră de limba și literatura română D-na profesoară de limba și literatura română, Ingrid Galasiu, de la...

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii